„Transformarea din crisalidă poate dura săptămâni, luni sau chiar ani. A mea a durat un an. Și chiar dacă am devenit persoana care sunt acum, sufăr o transformare și mai mare, una pe care n-o s-o recunosc decât atunci când, privind în urmă, o să întreb: „Cine era fata aia?” Evoluăm în mod constant. Presupun că am știut asta dintotdeauna, dar tocmai din acest motiv mi-a fost frică că mă opresc. Ironia sorții a făcut să mă mișc cel mai mult atunci când în sfârșit m-am oprit. Acum ştiu că nu ne oprim niciodată cu adevărat, călătoria nu e niciodată încheiată, pentru că înflorim mai departe, aşa cum i se întâmplă omizii care, atunci când crede că lumea s-a sfârşit, devine fluture.”

Cecilia Ahern este, fără doar şi poate o maestră în construirea de poveşti în care ne regăsim fiecare  într-un anumit moment al vieţii noastre. Anul în care te-am întâlnit ne pune faţă în faţă cu una dintre cele mai frecvente „afecţiuni” ale zilelor noastre – cea de a da sens vieţii prin ceea ce facem la nivel profesional, deconectându-ne de cei din jur şi chiar de noi înşine. La fel face şi Jasmine care, la 33 de ani are un palmares profesional impresionat – crează afaceri de succes pe care le vinde. Prinsă într-un ritm nebun, nu mai are timp pentru nimic.

„Aveam cinci ani când am aflat că o să mor.”

Aşa îşi începe Jasmine povestea. Iminenţa sfârşitului o propulsează într-o viaţă în care nu vrea să piardă nimic – asta doar la nivel profesional, aspect pe care ea îl consideră cel mai important pentru definirea sa ca om. Aşa că, în momentul în care este pusă în stand by pentru un an, nu are cum să mai evite întâlnirea cu ea însăşi, prin prisma timpului liber pe care îl are pentru a  medita, dar şi prin cea a vecinului sau, Matt pe care îl antipatizează, fără a-l cunoşte însă. Şi-a format părerea despre el în urma emisiunilor radio  cu subiecte sensibile şi controversate pe care le realiza, precum şi prin felul în care, din cauza alcoolului şi-a adus familia şi cariera în pragul destrămării. La fel ca Jasmine, şi  Matt este pus pe tuşă. Acum, cei doi au în comun o vacanţă de grădină, atât la propriu, cât şi la figurat. În această perioadă  ajung să se cunoască, chiar să se şi împrieteneasca. Matt are un rol foarte important în transformarea lui Jasmine,aşa cum veţi descoperi citind cartea.

„Continui să sap în grădină, şi pe măsură ce sap mai adânc în pământ, sap mai adânc şi în mine.”

Timpul petrecut în grădină o ajută pe Jasmine să se întorcă la rădăcini, să îşi reconsidere viaţa, relaţia cu famila şi rolul pe care îl are ea până la urmă. O descoperim şi pe sora sa, Heather, care suferă de sindrom Down. Un personaj pe care eu l-am îndrăgit foarte mult – o forţă. Pentru Jamsine, sora sa este cea mai importană fiinţă din lume – căutând tot timpul să o protejeze, mai ales că şi-au pierdut mama de mici. O relaţie frumoasă, emoţionantă. Dar, care dintre ele are, de fapt nevoie de îndrumare?

„Heather nu a avut nevoie de mine. Poate că eu sunt cea care se agaţă de ea, căutând ajutor , căutând să scap din propria lume. În loc să-mi trăiesc viaţa, am luat rolul de supraveghetoare şi mamă a ei.”

O poveste a renaşterii,  a regăsirii. Ceea ce iniţial părea un dezastru – lipsa activităţii profesionale, a fost de fapt o periodă numai bună pentru introspecţie, pentru o transformare binevenită în viaţa lui Jasmine. Una care îi aduce echilibrul şi dragostea. Monday este un alt personaj apărut în viaţa ei pentru a contribui la  marea transformare.

E ca şi atunci când faci un puzzle. Pui persoana potrivită la locul potrivit. Uneori oamenii nu sunt în locul în care ar trebui să fie.

Deşi dramatică, autoarea relatează povestea într-o manieră plină de umor, care, parcă ne transmite să fim mai puţin prăpăstioşi, să facem chiar haz de necaz, să luăm lucrurile aşa cum vin, şi să le dăm de cap. De asemenea, ne îndeamnă la a ne privi adânc în suflet, la a ne uita atent în jur – suntem ceea ce credem că suntem, suntem exact unde ar trebui să fim?

„E mai bine să ne mişcăm , să ne dezrădăcinăm şi să o luăm de la zero. În felul acesta vom înflori.”

-Mama ta… s-a înşelat. Ai o familie. Toată viaţa ei Lexi aşteptase aceste cuvinte preţioase. Lumea ei fusese mereu periculoasă, incertă, o corabie îndreptându-se spre bancurile de nisip. Crescuse mai mult singură, printre străini, un copil sălbatic al timpurilor moderne, luptându-se pentru orice dumicat şi pentru un pic de atenţie, neprimind niciodată îndeajuns, nici dintr-una, nici din cealaltă. Dăduse uitării mare parte din toate acestea, dar când încerca – când unul dintre psihologii oficiali o obligau să încerce – îşi amintea că îi fusese foame, că fusese udă, că întinsese mânuţele după o mamă care era prea drogată ca să o audă sau prea vlăguită să îi pese.

Fără doar şi poate, Kristin Hannah este o maestră în creionarea de emoţii. Puternice, brute, care nu menajează. Indiferent dacă ne regăsim sau nu în poveste, imposibil să nu ne transpunem emoţional în ea. Cu un accent evident pe prietenie şi familie, romanele sale îşi pun amprenta făcând-o una dintre cele mai îndrăgite autoare pentru mulţi dintre noi.

Drum în noapte nu face excepţie. O poveste pe cât de frumoasă, pe atât de tristă, pe care o citim constant cu un nod în gât.  O cunoaştem pe Lexi, un copil crescut prin familii adoptive şi orfelinate, care nu apucă să prindă rădăcini nicăieri. Mama sa a fost o  prezenţă inconstantă şi traumatizantă în viaţa lui Lexi, dependenţa de droguri ucigând-o în cele din urmă. Din momentul în care ajunge în grija mătuşei sale, Eva, Lexi cunoaşte iubirea, grija şi stabilitatea. Se împrieteneşte cu Mia, devenind nedespărţite, fiind primită cu braţele deschise de către familia Faraday, o famile în care Lexi are parte de  afecţiunea de care a fost privată. Cu Zach, fratele geamăn al Miei, relaţia este una mai distantă din cauza sentimentelor care se înfiripă între cei doi – sentimente intrezise pentru a nu o răni pe Mia. Cei trei îşi petrec timpul împreună, vegheaţi îndeaproape de către Jude – o mamă minunată şi foarte protectoare, care încearcă să îi ţină departe de orice tentaţie aferentă vârstei, de orice pericol . Totul pare minunat, viaţa Miei pare a fi intrat pe un făgaş normal ca răsplată pentru toată suferinţa, totul pare a fi într-o armonie perfectă.

”Era ceea ce învățase în ultimile săptămâni. În marea aceea de tristețe, existau insule de grație divină, momente în timp când îți puteai aminti de ceea ce rămânea în loc de tot ceea ce se pierduse. Se ridică în picioare și lăsă baloanele să se înalțe spre cer.”

Însă cum Drum în noapte nu este o simplă poveste, ci o lecţie de viaţă,  lucrurile iau o turnură dramatică care zdruncină vieţile tutror. În urma unei petreceri la care cei trei tineri au consumat alcool, Mia îşi pierde viaţa într-un accident. Jude se afundă în prăpastia depresiei, iar Lexi ajunge la închisoare – ea fiind la volan în noaptea fatidică. Totul pare pierdut pentru ei. Vieţile li se schimbă implacabil şi iremediabil.  Plină de iubire şi de viaţă, Jude, devine de piatră. În închisoare, Lexi luptă, la rândul său cu durerea şi cu vina. Naşte fetiţa lui Zach, la care renunţă în favoarea tatălui său, pentru a-i oferi o viaţă normală. Durerea şi neputinţa răzbat printre rânduri.  Jude nu se poate apropia sufleteşte de propria nepoată – asemănarea sa cu Mia fiind mult prea dureroasă pentru ea. Frica că Lexi va dori, la un moment să facă parte din viaţa fiicei sale, precum şi cea a unei noi pierderi, o împiedică să se apropie de nepoata sa. Totul pare fără speranţă pentru protagonişti. Tristeţea preia controlul asupra vieţilor lor, făcându-i neputincioşi în faţa ei.

– Și care este următorul pas?

– Urmează-ți inima.

O poveste sfâşietoare despre pierdere, despre lupta de a merge mai departe în urma unei traume. O analiză a sufletului şi a minţii omeneşti, fără menajamente, o narare care ne transpune direct în viaţa şi în trăirile personajelor. Cum mergi mai departe şi cum te regăseşti după ce viaţa ta este brutal şi dureros schimbată, pentru totdeauna? Nu cred că există o reţetă universal valabilă. Să fie iubirea, să fie iertarea? Vă las să descoperiţi singuri, ajutaţi de încă o poveste plină de emoţii şi de învăţăminte marca Kristin Hannah.

– Ce trebuie să fac să nu mă pierd?Caută adevărul…Ascultă adevărul…Învaţă adevărul…iubeşte adevărul…spune adevărul…ţine-te de adevăr…apără adevărul până la moarte…fiindcă adevărul te va face liber.

Copilul care a găsit soarele noaptea este o carte care te lasă fără cuvinte. Şi care nu te lasă să o laşi din mână. O poveste atât de frumoasă, emoţionantă, profundă, dar şi dureroasă. Cele mai autentice sentimente sunt transpuse cu măiestrie într-o scriere care nu are cusur. Personajele sunt creionate atât de real, trăirile lor transmise  atât de puternic. O poveste despre lumina din fiecare, care iese la suprafaţă atunci când renunţăm la frici sau atunci când trebuie să luptăm pentru viaţă, pentru ceea ce  iubim, pentru ceea ce ni se cuvine, pentru dreptate .

„Trebuie să înveţi să lupţi. Ai să trăieşti în sânge, ca mine şi ca strămoşii noştri. Asta este soarta şi condamnarea noastră.”

Cartea urmăreşte destinul lui Marcus al II-lea, fiul principelui Marcus I de Saxa. Un bildungsroman, acesta ne prezintă atât evolutia prinţului Marcus, cât şi a şerbului Mikael. Pentru că, din momentul în care familia îi este ucisă chiar sub ochi, micul prinţ intră pentru câţiva ani într-un con de umbră, perioadă menită să îl pregătească pentru destinul măreţ care îi este sortit.  În dimineaţa fatidică acesta îi oferă Eloisei, o copilă din popor, flămândă şi zdrenţuită, o bucată din budinca lui cu carne. În acel moment îi oferă, de fapt, propria viaţă. Salvat de către aceasta, devine un şerb oarecare. Identitatea nu trebuie să îi fie aflată,  astfel încât să fie ferit de cei care au pus pe stăpânire pe ţinut. Ajunge în casa sărăcăcioasă a Eloisei şi a mamei sale, Agnete – moaşa satului. Cele două devin familia sa, punctul său de reper şi motivul pentru care îşi va găsi curajul să lupte pentru ce i se cuvine şi pentru a elibera poporul de sărăcie şi atrocităţile la care este supus de către Ojstering – un om  sadic, de o cruzime ieşită din comun.

„- Noi suntem ceea ce suntem acum, Mikael, spuse bătrânul, ca şi cum i-ar fi citit gândurile.  Noi suntem  ce suntem exact în clipa în care suntem.”

La conturarea unui destin măret este nevoie de oameni care să scoată la suprafaţă tot ce este mai bun din noi. Oameni care să ne îndrume prin necunoscut, frică, care să ne ajute să ne cunoaştem. Dar şi de iubire. Mikael este un norocos din acest punct de vedere. Agnete şi Eloisa, bătrânul Raphael, Emoke, Volod  cel  Negru – personaje complexe şi fascinante, sunt cei care îl vor călăuzi spre lumina care zace în el. Dragostea şi setea de dreptate îl vor mâna pe Mikael la înfăptuirea unui destin măreţ şi plin de lumină.

„Ceea ce-ți spun oamenii, inclusiv eu, este adevăr doar dacă se regăsește în tine.”

Luca di Fulvio, un vrăjitor al cuvântului, ne prezintă cu măiestrie şi emoţie, atât contextul istoric, cât şi fiecare personaj, conturând o lume şi personaje de care nu ai vrea să te desparţi. Cu toate că duc o viaţă plină de greutăţi, neajunsuri şi asuprire, şerbii nu se lasă îngenuncheaţi. Destinul greu îi uneşte şi îi transformă în adevărati luptători pentru libertate, adevăr şi o viaţă în care sărăcia şi frica nu au ce să mai caute. Fiecare personaj este extraordinar conturat psihologic. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării şi neelucidat. Toate sunt aşezate la locul lor, la timpul lor. 

„N-are importantă de câte ori cade un om, băiete, nu uita, spuse căpitanul, vorbind agale, ca unul care cunoștea viața și grozăviile ei. Ce contează într-adevăr e să se ridice. O singură dată mai mult față de toate acele dăți când a căzut.”

Mi-a plăcut foarte mult această carte! O lecţie de viaţă, o carte scrisă foarte bine, o lectură abundentă în înţelepciune, o poveste impresionantă şi plină de o gamă variată de emoţii. O poveste din care învăţăm că doar împreună, uniţi de aceleaşi idealuri şi, mai presus de orice, de dragoste, putem înfăptui lucruri măreţe. Mă bucur că am avut prilejul să citesc această carte extraordinară pe care vă invit să o descoperiţi în deplinatatea ei, cu aceeaşi fascinaţie şi bucurie cu care Coplilul a descoperit soarele noaptea!