Copila de zăpadă – Eowyn Ivey

„Nu trebuie sa înţelegi miracolele ca să crezi în ele, iar Mabel ajunsese de fapt să simtă chiar contrariul. Ca să crezi, probabil trebuie să încetezi să mai cauţi explicaţii şi, mai degrabă, să ţii lucrul acela mic în mâinile tale atâta vreme cât îţi stă în puteri, înainte să ţi se scurgă precum apa printre degete.”

Copila de zăpadă ne îndeamnă să credem în magie, miracole. Adânc prinşi în realitate,  este mai greu să o facem. Sau e nevoie de o mare suferinţă pentru a ne agăţa de un vis, să dorim să ni se întâmple un miracol ?

thumbnail

Mabel şi Jack au încetat să mai creadă în miracole şi fericire, odată cu moartea copilului lor. Şi-au lăsat vechea viaţă în urmă şi au plecat în Alaska, ţinutul iernii, pentru a-și clădi o nouă viață. Se au unul pe celălalt şi întinderea nesfârşită, de basm, a iernii. O înstrăinare emoţională a celor doi completează sălbăticia locului, traiul greu. Apropierea dintre cei doi se reface treptat, în timp ce muncesc din greu pentru asigurarea pâinii cea de toate zilele. Gesturile stângace de apropiere dintre cei doi par a fi,  mai degrabă cele dintre doi oameni aflaţi la început de drum, nu a unui cuplu care a petrecut mulţi ani împreună. Un moment de joacă  şi de magie, le schimbă complet vieţile. Readuce iubirea şi magia în vieţile lor. Ca doi copii, clădesc un om de zăpadă,  odată cu prima ninsoare, moment care coincide cu apariţia copilei de zăpadă în viaţa celor doi . Apariţia misterioasă a Fainei ,  odată cu venirea iernii şi dispariţia sa pe timpul sezonului cald m-a făcut să mă întreb dacă este reală sau doar o plăsmuire a minţilor celor doi. Sau, miracolele şi magia chiar există? Într-un ţinut atât de ireal de frumos, sălbatic şi dur, povestea din basmul rusesc, Snegurocika, basm pe care tatăl  lui Mabel i-l citea în copilărie, este transpus în realitate? 

„La vârsta mea înaintată, înţeleg că viaţa în sine este adesea chiar mai fantastică şi mai teribilă decât poveştile pe care le credeam când eram copii şi că poate e nici un rău în a descoperi magicul printre copaci.”

O poveste plină de emoţie şi de frumuseţe. Ca un basm, un tablou emoţionant de iarnă, de o frumuseţe fantastică. Totul pare ireal. Ireal de frumos. Alaska cea sălbatică şi rece, le readuce celor doi iubirea, speranţa, bucuria. Găsesc prietenia necondiţionată, un nou sens al vieţii. Printre munţii şi pădurile sălbatice, printre brazdele de pământ muncite din greu pentru a putea supravieţui iernii crunte, totul se schimbă. Totul e magic, fantastic, dar, totuşi atât de real.

O poveste atât de frumoasă, care mi-a transmis atâtea sentimente de tot felul, o poveste deosebită! Mulţumesc, Cătălina Coman –  Porţia de citit.

 

 

 

Reclame

Din altă viaţă, jurnal de copil – Marius Albert Neguţ

„Copii fiind, grăbim cu disperare spre maturitate, doar pentru ca, odată adulți, să regretăm întreaga viață copilăria pierdută”.

din-alta-viata

O carte absolut fermecătoare și emoționantă. Pentru fiecare dintre noi, copilăria reprezintă cea mai frumoasă etapă a vieții,  iar la vârsta adultă, una dintre cele mai mari nostalgii. Citind cartea m-am regăsit în multe dintre povestirile autorului, așa cum fiecare se va regăsi la un moment dat.

M-am regăsit cu  tristețe, bucurie,  hohote de râs. Autorul a împletit firul narativ în așa fel încât, să ne aducem aminte cu zâmbetul pe buze de  copilărie, dar, în același timp să retrăim cu emoție și dor zilele lipsite de griji ale celei mai frumoase și inocente perioade.

Cu mare dor ne vom aminti de bunicii nostri, de acei îngeri care ne-au călăuzit copilăria și nu numai,  care vor rămâne pentru totodeauna marea iubire a fiecărui copil. De care ne despărțim cu greu,  dar cu care, așa cum autorul spune pe final, ne vom reîntâlni la un moment dat și, care veghează mereu asupra noastră.

Ne vom regăsi în prima bicicletă  de pe care am căzut de 100 de ori ca ulterior să ne simțim stăpânii lumii,  gonind cu ea pe ulițele satului, prin copaci sau garduri-după caz. Ne vom regăsi în primele iubiri mai mult sau mai puțin împărtășite, în prieteniile și în „dușmăniile” formate, în bucuria de avea primul pisoi, cățel și în durerea pierderii acestora, în toate trăznăile făcute,  în relația complicată cu frații mai mici sau mai mari. Ne vom aminti de timpurile în care mâncarea și hainele erau aproape un lux. Ne vom aminti despre afecțiunea stângace și drămuiă a părintilor noștri,  dar și de  sacrificiile făcute de către aceștia pentru ca noi să nu simțim prea tare lipsurile si grijile și, ca într-o zi să ajungem cineva și să avem o viață mai bună decât a lor.

O carte pe care am citit-o cu mare drag, o carte de suflet.  Am avut senzația că recitesc Amintirile din copilărie ale lui Ion Creangă. O carte care trebuie citită și simțită. Cum să redai atâtea emoții și amintiri în cuvinte? Marius Albert Negruț a reușit acest lucru într-un mod plin de umor și sensibilitate. Dar cum altfel îți poti aminti de copilărie, dacă nu râzând și plângând în același timp?

Deşi am scris recenzia de ceva timp, pe un alt blog pe care am activat, povestea este prea frumoasă ca să lipsească de pe Ups! sau ca să nu mi-o reamintesc, cu drag, călătorind înapoi, în copilărie.  O recomand cu mare drag, este posibilitatea fiecăruia dintre noi ca, pentru câteva ore să fie din nou copil.

Nu există decât o ratare: aceea de a nu mai fi copil. Emil Cioran

 

Fata din gheață – Robert Bryndza

Majoritatea zilelor, nu cred că pot să merg înainte fără tine, dar trebuie. În lume sunt atâtea chestii rele, încât cred că singurul mod de a le face față este să continui să lucrez. Să schimb ceva în lume.”

gheata

Printre mulțimea de titluri minunate și interesante de pe Târgul Cărții, Fata din gheață mă privea într-un mod care m-a făcut să vreau să îi decopăr povestea. O poveste care m-a captivat, înfricoșat și ținut în priză, cum de mult nu am pățit. Un thriller alert, o poveste  al cărei deznodământ nu l-am putut ghici nicicum, oricât de tare s-a agitat detectivul din mine. Iar asta mi-a plăcut!

Fata din gheață, primul volum din seria Erika Foster

Într-o dimineață de iarnă, Lee, care se așteaptă la încă o zi de muncă de care nu este prea încântat, nici nu bănuiește că liniștea și monotonia de care are parte vor dispărea, probabil pentru mult timp. Descoperă, sub lacul înghețat, o fată moartă. Victima nu este altcineva decât fiica unui paralmentar, un personaj cunoscut și influent. Andrea era dispărută de câteva zile, însă nefiind la prima abatere, familia sa spera că va apărea, într-un final. Însă, în momentul în care poliția îi anunță că Andrea a fost găsită moartă, cel mai probabil ucisă, lumea lor este spulberată. O lume deja fisurată…

DCI Erika Foster

Ținând cont de familia din care provenea Andrea, ancheta trebuie ținută departe de ochii presei, iar cazul rezolvat cât mai repede. Presiunea pusă asupra poliției era imensă. Erika Foster, un inspector șef de poliție foarte bun este adusă să ajute la prinderea criminalului. După o pauză în care Erika și-a jelit soțul ucis într-o acțiune, reintră în lumea criminalilor. Pusă în fruntea echipei de investigație, aceasta găsește imediat piste care ar putea duce spre criminal. Însă, metodele sale nu sunt văzute cu ochi buni de către cei cu care intră în contact, ceea ce, într-un final, duce la excluderea sa din echipă. Este găsit rapid un vinovat, băgat în ochii presei și ai publicului, cazul pare rezolvat. Un rezultat mulțumitor pentru toată lumea. În mod special pentru familia Andreei, o familie destul de ciudată și care mi-a dat un sentiment neplăcut. Tatăl – un om influent și infatuat; mama – genul de femeie din umbra soțului; Linda – sora puțin ciudată și instabilă, cu o pasiune pentru pisici, deși nu avea vreuna; David – fratele, care nu prea a ieșit în evidență pe parcursul poveștii și logodnicul Andreei – un tip din complet alt film. Toată lumea pare convinsă că ancheta s-a încheiat. Mai puțin Erika, care își continuă pistele și, silueta, care o urmărește și care nu vrea ca aceasta să își continue căutările. Pericolul este peste tot în preajma ei – îl va sesiza la timp?

Fata din gheață nu își găsește liniștea, moartea ei trebuie elucidată. În timpul vieții, Andrea era o tânără frumoasă, cu succes la bărbați. Duce o viață dublă, pozând pentru familie și logodnic într-o fată ingenuă. În realitate, modul său de viață era la polul opus. Asta să îi fi atras moartea? Singura care se află spre pista corectă este Erika. Pe parcurs, ies la suprafață încă trei cazuri de crimă – trei prostituate ucise în același mod ca și Andrea. Ce să aibă în comun ea cu niște prostituate? Ceea ce se descoperă, pare a nu fi chiar plăcut. Apar noi suspecți, o fostă prietenă a victimei aflată în programul de protecție al martorilor. Suspence-ul crește, lucrurile se desfășoară tot mai alert, palpitant, periculos, chiar dacă Erika este oficial suspendată.

Cum va reuși ea să revină la cârma acțiunii, să își urmeze instinctul și indiciile, în mod oficial? Cât de departe va merge silueta, încercând să o oprească? Veți afla doar citind cartea. Cum spuneam, acțiunea cărții m-a ținut conectată la maxim. Mi-a plăcut mult de DCI Erika Foster, m-a impresionat povestea sa, i-am admirat puterea de a-și putea continua munca și viața după ce și-a pierdut soțul, cu toate că avea momente în care nu mai găsea nicio resursă interioară să continue de una singură. Am trăit fiecare sentiment împreună cu personajele. Modul scriitorului de a relata acțiunea m-a transpus în poveste.  Noroc că nu-s fricoasă, astfel nu mai ieșeam nici măcar din dormitor seara.:)) Și, bineînțeles că am împărțit bănuieli încolo și încoace, în încercarea de a ghici cine e autorul. Finalul m-a surprins, nu am bănuit nicio clipă cu adevărat vinovatul. 

Nu spun mai mult, vă las să descoperiți povestea fetei din gheață. Eu am făcut-o și am fost cucerită. Recomand, recomand, recomand! Eu știu clar că vreau să descopăr și celelelate volume din seria Erika Foster. 

 

 

 

 

 

 

 

 

Al şaptelea copil – Erik Valeur

„Pentru cei ca noi, fiecare fiinţă umană pe care o întâlnim în viaţa noastră este un mic elefant albastru. Prin urmare, nu putem urî pe nimeni, nu putem condamna pe nimeni, nu putem refuza pe nimeni, pentru că, probabil, la un moment dat s-au aflat chiar aici, chiar lângă noi, vorbindu-ne în întuneric. Nimeni nu ne poate lua vreodată înapoi acest sentiment.”

thumbnail

Cartea asta mi-a dat mult de furcă. O carte stranie, dură, complexă. Întunericul ar fi cuvântul care ar descri-o cel mai bine. Întunericul din camera din orfelinatul Kongslund, unde erau aduşi imediat copiii nou născuţi, întuneric care i-a însoţit toată viaţa. Deşi adoptaţi, crescuţi în familii  mai mult sau mai puţin normale, copiii din camera cu elefanţi albaştri de la Kongslund au fost condamnaţi din naştere.

Cartea debutează brutal – o femeie necunoscută este găsită moartă, pe  plajă, în apropierea celebrului orfelinat. Deşi lângă cadavru au fost găsite  obiecte care indică clar un ritual macabru – o cărticică, un ochi, un canar cu gâtul rupt, o ramură de tei, precum şi o poză a orfelinatului, poliţia clasifică moartea ca fiind  accidentală. Singurul care îşi pune întrebări în privinţa acestei morţi suspecte este un detectiv care, chiar şi după pensionare nu poate să uite acest caz. Cine este misterioasa femeie şi care este rolul său în poveste, vom afla pe parcursul cărţii.

Intriga cărţii este construită în jurul  celebrului şi controversatului orfelinat Kongslund şi a şapte dintre copiii care au locuit acolo. Întreaga poveste este învăluită în mister, un adevărat complot, o poveste absolut sinistru şi genial scrisă. Fiecare personaj este complex, întunecat, plin de secrete şi traume. Povestea  unuia dintre cei 7 ar putea da peste cap vieţile multor oameni, persoane publice, cu funcţii cheie în stat. De-a lungul anilor,  de păstrarea secretului identităţii copiilor şi a părinţilor lor adevăraţi, s-a ocupat Magna, directorul orfelinatului.  Aceasta a făcut din Kongslund un loc, văzut din afară, ca fiind minunat, un loc în care cei abandonaţi îşi găsesc fericirea. Însă, în realitate, lucrurile stau complet diferit – nimic nu e aşa frumos cum pare. Nimic nu pare a pune în pericol pe cei implicaţi. Până în momentul în care,  fiecare dintre cei 6 foşti copii de la Kongslund primesc câte o scrisoare misterioasă. Al 7-lea copil rămâne un mister, iar încercarea de a-l găsi atrage cu ea riscul unor răsturnări de situaţie foarte periculoase. Încep a se dezvălui lucruri întunecate despre cei implicaţi. 

Inger Marie – fiica adoptivă a Magnei. Ea este cea care dezvăluie întreaga poveste şi cea care, în ciuda handicapului său fizic, reuşeşte de-a lungul timpului să îi urmărească pe ceilalţi copii cu care a fost în camera elefanţilor, descoperind despre fiecare lucruri pe care nici ei înşişi nu le ştiau. Este o persoană singură, izolată mai mult sau mai puţin din propria voinţă. Este o foarte bună cunoscătoare a psihicului uman şi singura capabilă de empatie, din toată mulţimea de personaje. Un personaj straniu, care mi-a stârnit numai sentimente negative. Clar este că, pe tot parcursul cărţii s-a jucat cu mintea tuturor. Un personaj care m-a marcat, de o complexitate extraordinară.

Nu aş putea spune că deznodământul m-a surprins, având ceva bănuieli, cu toate că autorul a sucit şi învârtit situaţia pe toate părţile. M-a marcat și întristat, însă. 

Un roman absolut răvăşitor. De la prima şi până la ultima pagină, răul este prezent. Deloc uşor, nici de citit, nici de digerat. Parcă văd Kongslund, o clădire sinistră, sălaş a răului.  Copii aduşi în acest loc, au fost condamnați  pentru totdeauna. Cum poţi să ştii cine eşti când, din prima clipă a vieţii ai fost dus într-o cameră întunecată. Iar, ulterior, în familii în care simţi că eşti în plus? Că, deşi, nu ai vreo certitudine, simţi că eşti străin?

„Aş fi putut să le spun despre întuneric şi despre demonii care scapă de sub control, în anumite circumstanţe. Despre sentimentul de a nu-ţi cunoaşte propriile rădăcini şi despre teama care apare atunci când îţi dai seama că nu vei afla niciodată despre asta. Noi cunoşteam acest sentiment mai bine decât oricine altcineva.”

Titlul și coperta m-au atras instantaneu. Un amestec de ficţiune şi thriller psihologic  scris magistral, complex, întortocheat, profund, dureros, şocant. Mi-a plăcut mult de tot!!! Cartea poate fi găsită la Editura RAO şi e de neratat!

Timpul liber

Timpul liber – orele în care facem orice altceva în afară de serviciu, probleme cotidiene, gospodărie. Orele noastre de evadare din tumultul şi haosul cotidian. Clipe de linişte, întâlnire cu prietenii sau doar cu noi înşine – câteva clipe în care fugim de tot şi de toate.

steam-3160715_960_720
Sursa – Pixabay

Îmi amintesc de orele de limba română din liceu în care profesoara ne vorbea despre fugit irreparabile tempus, ca una dintre temele din poeziile lui EminescuLa acea vreme, mă plictisea şi nu înţelegeam mare lucru, însă acum înţeleg cu vârf şi îndesat. :))

O  problemă cu care ne confruntăm este lipsa timpului. Parcă nu ne mai ajunge.Nici cel ocupat, nici cel liber. Fugim, ne stresăm, ne enervăm. Acordăm tot mai puţin timp celor dragi şi nouă înşine. Îl considerăm un duşman. Unul de neînvins. Nu ştiu dacă cineva reuşeşte să fie prieten cu el. Până la un moment dat. Când ne dăm seama că nu doar munca contează în această viaţă. Când realizăm că nu ne petrecem timp cu familia, prietenii. Nici măcar pentru noi nu mai avem timp.  Şi atunci intervin schimbări. Ne acordăm timp pentru a face ceea ce ne place, relaxează. Călătorim, facem sport, citim etc. 

Pentru după-amiezile  şi serile libere în care sunt prea obosită pentru altceva,  citesc. Mă rup de tot şi plec împreună cu personajele în poveştile lor. Râd, plâng, învăţ despre noi emoţii şi despre mine. 

cat-984097_960_720
Sursa – Pixabay

De câteva luni am reînceput să fac sport. Indiferent cât de lipsită de vlagă şi energie aş fi, după o oră de sport sunt ca nouă. Îmi face bine atât fizic cât şi psihic. Să nu mai spun că mai am ocazia să mă întâlnesc cu persoane cu care, de altfel, nu aş avea timp să mă văd. Contribuie mult la starea mea de bine. 

flexibility-3578967_960_720
Sursa – Pixabay

În week-end, două trei ore le aloc înotului. Mai ales de când este cald şi vară. Mă face să nu mă mai gândesc că a doua zi e luni – care nu e ziua mea preferată. :))) 

swim-422546_960_720
Sursa – Pixabay

Am reuşit să strecor aceste activităţi în viaţa mea destul de încărcată şi agitată şi îmi face foarte bine. Uneori ne săturăm de alergat, obosim. Şi atunci avem nevoie de o pauză. Sau mai multe.  Să avem grijă de noi, să devenim, măcar pentru câteva ore cele mai importante persoane din viaţa noastră. Să ne luăm timpul necesar de a ne deconecta, linişti, odihni.  Nu văd cum altfel am putea funcţiona. 

Voi cum vă deconectaţi, ce vă place să faceţi în timpul liber ?

Viaţa în culori

În ultima perioadă sunt prinsă cu renovări, reamenajări,  iar asta îmi ocupă majoritatea timpului liber. Camera care va fi complet rearanjată va fi camera mea de zi – locul meu de refugiu şi tihnă. M-am gândit să o completez cu câteva elemente pline de culoare şi veselie. Aşa că încep deja să visez la cum va arăta. Multe culori, clar!

Elementul principal la care îmi stă capul de o vreme, sunt nişte rafturi pentru cărţi. Deoarece o bibliotecă mai mare nu mi-ar încăpea, rafturile sunt o soluţie bună şi cred că vor  arăta tare bine. Pata de culoare în cazul rafturilor, dacă nu voi găsi ceva colorat va fi asigurată de coperţile cărţilor.  

bookcase-4009959_960_720
Sursa – Pixabay

V-am spus că va fi o explozie de culoare, aşadar, nici covorul nu va face excepţie. :))) 

carpet-2668765_960_720
Sursa – Pixabay

Pentru draperii, clar voi alege ceva colorat – cu flori, fluturi – sper să găsesc şi covor în ton. Perdelele vor fi albe, la fel şi pereţii şi podeaua. În rest, îmi voi face de cap cu culorile.

butterfly-1250775_960_720
Sursa – Pixabay

Completarea şi desăvârşirea micii mele lumi va fi o lustră. Îmi place mult de tot ideea din imagine, sper să găsesc ceva asemănător. 

lamps-453783_960_720
Sursa – Pixabay

Niciodată nu mi-au plăcut culorile clasice, nici pentru mobilă, nici pentru covoare sau pentru orice altceva. Maro, bej, crem. Deşi au eleganţa şi farmecul lor, le evit. Nu se potrivesc cu personalitatea mea. Vreau să văd viaţa în culori. :)) Iar pentru asta e nevoie şi de stimuli exteriori. Zilele trecute am văzut un aragaz verde care mi-a plăcut la nebunie. Nu-l exclud. :)) 

Trebuie să încep vânătoarea de culori şi abia aştept să îmi văd micul proiect finalizat. O să fie şi frumos, dar şi greu să aleg dintre mulţimea de produse de pe piaţă şi sper să găsesc exact ceea ce îmi doresc. 

Vouă ce vă place când vine vorba de amenajarea casei voastre?

 

The Astrological Booktag

Când Adriana de la Tot despre mi-a pasat acest tag, preluat la rândul său de la Bookysme, am găsit ideea acestuia de-a dreptul interesantă. Cărți și zodii, love it! Ideea de a trasa o paralelă a caracteristicilor zodiilor cu cărțile citite, foarte tare!

astrology

Aries

Numește o carte plină de foc, dorință și pasiune pe care ai citit-o!

Un dans cu un duce, pe care am ocolit-o vreun an, dar, pe care, până la urmă am citit-o.  Pretty hot. :))

Taurus

Numește o carte frumos scrisă!

Orele îndepărtate – Kate Morton. Sau oricare dintre cărțile sale. Un mod de a scrie unic, care m-a cucerit.

Gemeni

Numește o carte care are ca personaje gemeni!

Nu ne vom despărți niciodată –  Emiko Jean. O carte care m-a impresionat mult de tot!

Cancer

Numește o carte care te-a făcut să plângi rău!

Ar fi mai multe, deși nu sunt o plângăcioasă. Însă, Se numea Sarah – Tatiana de Rosnay este pe primul loc. O carte pe care nu o voi uita prea curând.

Leo

Numește o carte cu personaje curajoase!

Privighetoarea – Kristin Hannah. Curajul  și povestea celor două protagoniste m-au impresionat mult de tot.

Virgo

Numește o carte care a fost perfectă pentru tine!

Aici voi avea în vedere genul meu preferat, thriller. Deși mi-e greu să punctez doar o carte, trebuie să o fac. Invizibil – James Patterson a fost exact ceea ce caut eu la un thriller perfect.

Libra

Numește o carte care nu a fost nici bună nici rea!

Bird Box – orbește. M-a și enervat, dar nici nu am putut să o las deoparte. Ciudată combinație. :))

Scorpio

Numește o carte întunecată și misterioasă pe care ai citit-o!

 Voi alege Obiecte ascuțite – Gillian Flynn, care mi-a plăcut tare de tot!

Sagittarius

Numește o carte de aventuri!

Am ajuns și la zodia mea, pe care, printre altele o caracterizează aventura. Spre rușinea mea, încă nu am punctat o asemenea carte. Dacă aveți recomandări, cu drag le voi da curs.

Capricorn

Numește o carte care ți-a dat de gândit!

Grădina de iarnă – Kristin Hannah, care  prezintă  importanța iubirii materne în viața unui copil și modul în care lipsa acesteia îl formează ca și adult. Chiar m-a revelat.

Aquarius

Numește o carte care ți s-a părut foarte ciudată!

Apă pentru elefanți – Sara Gruen, pentru început, apoi mi-a plăcut foarte mult. Una dintre cărțile cap de listă, într-un final. 

Pisces

Numește o carte care a fost plină de imaginație!

Fellside – M.R. Carey. Captivantă, o poveste plină de imaginație!

Mi-au plăcut mult întrebările, mi-am reamintit cu drag de cărțile citite și am învățat câte ceva despre zodii. Pasez mai departe  Laurei de la Despre cărți și alte arte.