„Întrebări, întrebări, întrebări. Am impresia că de când au intrat David și Adele în viața mea, sunt asaltată de întrebări. Sunt ca buruienile în apă. Ori de câte ori cred că mă pot ridica la suprafață, alta se înfășoară pe picioarele mele și mă trage în adânc.”

Un alt thriller ales după o pauză destul de lungă de la gen, a fost Prin ochii ei. Poate nu a fost o idee bună să citesc thriller după thriller, pentru că la finalul acestuia m-a buşit râsul. :)) Deşi aveam ceva suspiciuni, acesta a fost unul spectaculos. Nu e tare greu de intuit, însă nu la capacitatea maximă. Oricum, reacţia mea asta a fost. Fără dar şi poate, povestea este foarte originală şi inteligent scrisă.

Intriga este una complexă şi captivantă, mai ales că  povestea iese un pic din sfera realităţii. Nu vă spun cum anume, trebuie să descoperiţi singuri. Aceasta tratează un altfel de triunghi amoros, unul inedit ca abordare. Personajele sunt unul mai complex ca altul, iar sănătatea psihică nu e punctul lor forte.

„Sigur că adevărata dragoste nu e niciodată simplă. Ştiu asta mai bine decât oricine. Şi totuşi, cred în ea, sincer cred, chiar şi după toate câte s-au întâmplat. Uneori adevărata dragoste are nevoie de o mână de ajutor.”

Pe acest principiu – la modul extrem şi bolnav, merge Adele. Ea este căsătorită cu David, de meserie psihiatru şi, în aparenţă, viaţa şi căsnicia lor sunt perfecte. Însă faptul că Adele nu are telefon mobil, bani pe mâna ei, şi că este controlată de către David, nu pare tocmai perfect. Dar, nici faptul că David  bea destul de mult, o cunoaşte pe Louise într-un bar pe care îl frecventează,  şi se îndrăgosteşte de ea, nu contribuie la  aparenţele unui cuplu pe culmile fericirii. Colac peste pupăză, cele două femei se împrietenesc. Accidental sau nu, cele două se întâlnesc, stau la o cafea şi decid să continue să se vadă. La fel şi David cu Louise. Ceea ce pleacă de la clasicul triunghi amoros, se transformă într-o poveste din ce în ce mai ciudată şi întortocheată. O descoperim pe Adele cea de atunci – internată într-un institut de boli psihice în urma traumei pierderii părinţilor într-un incendiu. Ea a fost salvată din ghearele flăcărilor de David, eroul său, iubirea vieţii sale. Ataşamentul faţă de el este unul nu tocmai sănătos, descoperind-o un personaj tare ciudat. Louise nimereşte în viaţa lor ca nuca în perete, fiind prinsă la mijloc într-o poveste ciudată, contradictorie.

„Să zicem că două persoane trec exact prin aceeași situație; cere-le mai târziu să-ți povestească întâmplarea și, cu toate că versiunile lor poate vor fi similare, deosebiri între ele vor exista întotdeauna. Adevărul e diferit pentru oameni diferiți.”

Deşi ideea poveştii pare destul de clişeică şi oarecum banală, nu este deloc aşa. Nici de departe. Un thriller bine pus la punct care, fără doar şi poate vă va uimi.

„Gina nu întrebase niciodată ce e cu garajul. Gândul o ţinuse trează ani la rând, după ce se întâmplase, pulsându-i în spatele pleoapelor. Ar fi trebuit să întreb. Ar fi trebuit să ştiu. Dar nu întrebase niciodată, nu ştiuse niciodată, şi în final ăsta fusese lucrul care o distrusese.”

Citind această carte, nu am putut  să nu mă întreb cum e posibil să locuieşti cu un om bolnav psihic în casă, un criminal sadic, care comite crime îngrozitoare chiar în garajul de lângă, fără să ai cea mai vagă bănuială. Sau măcar o suspiciune despre omul cu care trăieşti în casă, tatăl copiilor tăi. Însă, sociopaţii, se pare, au o capacitate extraordinară de a părea normali, de a mima sentimente, de a manipula. Aşadar, Gina Royal a trăit cu impresia că are familia perfectă, iar ideea că soţul său are nevoie de un spaţiu personal, nu i s-a părut deloc suspect. Asta până când, un accident stupid – o maşină a intrat în garajul lor, a scos la iveală un adevăr înfricoşător, care schimbă dramatic viaţa Ginei şi a copiilor. Deşi scapă de acuzaţiile de complicitate, fiind, într-adevăr greu de crezut că nu a avut nicio contribuţie la crimele odioase comise de către soţul său, nu poate scăpa de armata de troli pornită împotriva ei cu o ură nemaipomenită, dar nici de mustrările de conştiinţă  – simţindu-se cumva părtaşă la tot masacrul, vina fiind de-a dreptul copleşitoare. Însă ea nu se poate lăsa pradă deznădejdii şi sentimentelor care rod în ea – trebuie să îşi protejeze copiii şi să le ofere măcar aparenţa unei vieţi normale. Din cauza Armatei psihopaților care îi hărţuieşte obsesiv, Gina şi cei doi copii îşi schimbă de mai multe ori identitatea şi locuinţa.

„Ura nu cunoaşte limite. Pluteşte liberă şi toxică, îmbrăcând uneori forma ipocrită a moralităţii maselor, a unei indignări ce pare sinceră.”

Astfel, Gina devine Gwen Proctor şi cei trei ajung  într-un nou loc, Stillhouse Lake, loc unde pare că încep să prindă rădăcini. Copiii se acomodează foarte bine, şi, deşi sunt mereu pregătiţi să fugă, în cazul în care va fi nevoie, Gwen speră din tot sufletul să poată rămâne acolo, cu toţii acomodându-se foarte bine și chiar îndrăgind locul. De asemenea, au nevoie de linişte şi de stabilitate, după toate întâmplările traumatizante prin care au trecut. Este Stillhouse Lake locul în care îşi vor găsi, în sfârşit casa şi liniştea?

„Dar tristul adevăr este că am mai fugit şi înainte. Am tot fugit. I-am obligat pe copii să ducă o existenţă traumatizantă, bolnavă, le-am tăiat legăturile cu prietenii şi cu restul familiei. Am făcut-o ca să-i ştiu în siguranţă, dar cu  ce preţ? Pentru că, dacă mă uit la ei acum, la un an după ce ne-am găsit acest refugiu…chiar radiază şi sunt fericiţi.”

Totul pare a  fi intrat pe un făgaş al liniştii şi normalităţii, când, în lacul din împrejurimi sunt găsite două fete, ucise în acelaşi mod cu victimile soţului lui Gwen. Doar că el este închis, urmând a fi executat. Cine, dintre toate persoanele care îi înconjoară este ucigaşul la indigo şi cât de mare este pericolul în care se află, din nou, cei trei. Vă las să aflaţi. La fel cum va trebui să aflu şi eu continuarea poveştii, pentru că aceasta este prima carte din serie. Per total, acţiunea este una alertă, interesantă,  încărcată de tensiune. Ne face să ne punem întrebări în privinţa tuturor, suspiciunea planând pe tot parcursul cărţii.

„M-am obişnuit să nu mai am încredere în nimeni. Niciodată.”

 

În brațele lui Mary, copilul se mișcă somnoros. Fiona clipi. Mary dispăru în umbra copacilor. Apoi nu mai rămase decât câmpul măturat de vânt, cerul plumburiu, de iarnă, răsuflarea rece a crivățului. Și liniștea.

Fetele din Idlewild este o poveste absolut captivantă, tulburătoare. O poveste încărcată de mister, o paralelă între timpuri și universuri. Drama copilelor condamnate la Idlewild, un internat în care ajung „fetele problemă”,  este completată de mister și groază, de poveștile zguduitoare ale tinerelor trimise aici de către propriile familii pentru a spăși păcate de care nu sunt vinovate. Ele nu sunt vegheate doar de către personalul internatului, ci și de Mary Hand, cea care le aduce la suprafață cele mai mari frici și traume în momentul în care își face simțită prezența.

Mary Hand era o fată care-i moartă și-ngropată

Prietenă ar vrea să-ți fie, las-o afară pe vecie.

Vermont 1950. Între patru dintre fetele de la Idlewild ia naștere o prietenie puternică, absolută care transcede timpul și care le face să trăiască mai ușor  cu traumele și tristețea, cu atmosfera sumbră, deprimantă, și de-a dreptul înspăimântătoare de la internat.

Katie– este adusă la Idlewild de către părinții săi care o consideră o rușine. Fusese violată, iar aceștia s-au descotorosit de ea cu dezgust și nepăsare. Este o fată de o frumusețe întunecată, dură, neînfricată, chiar agresivă.Dominantă și de un autocontrol impresionant, se impune ușor în fața celorlalte fete din internat.

Roberta –  sportiva grupului, o fată tristă și retrasă, care evadează din durere prin sport. Asistă la tentativa de suicid a unchiului său, lucru care o zdruncină psihic. Stigmatul unei traume psihice îi determină pe părinții acesteia să o aducă la Idlewild.

CeCe – Cecilia este unul dintre copiii nelegitimi ai unui bancher înstărit. Mama sa, menajeră, nu a dorit-o niciodată, încercând chiar să îi curme viața. Trauma vieții de bastard și cea de a avea un dușman în loc de mamă o destabilizează psihic . Este adusă la Idlewild de către tatăl său.

Sonia – sub aparența fragilității, gata oricând să de frângă este, de fapt, o învingătoare. Ascunde trauma de a fi suportat ororile lagărului de la Ravensbruck sub masca durității. Reușeste să scape din lagăr o dată cu eliberarea acestuia de către ruși, ajunge în America, ulterior la Idlewild.

Vermont 2014. Fiona- fiica unui jurnalist de renume, trăiește cu durerea de a-și fi pierdut sora. Aceasta a fost ucisă cu 20 de ani în urmă,  găsită fără viață pe terenul abandonat unde, cu ani în urmă fusese curtea internatului Idlewild. Deși ucigașul este condamnat, Fiona nu își poate găsi liniștea, trăind cu bănuiala că ceva este în neregulă cu cazul surorii sale. Când aceasta află că internatul urmează să fie renovat de către o persoană care vrea să rămână anonimă, decide să scrie un articol despre acest lucru. Un articol complet diferit de tot ceea ce scrisese până atunci. O dată cu începerea documentării pentru articol,  descoperă lucruri șocante, înfricoșătoare. Secrete de mult îngropate ies la suprafață. Atât despre ceea ce s-a întâmplat la internat în 1950, cât și despre sora sa. În tot acest timp, Mary Hand și alte suflete rătăcite, își caută liniștea și izbăvirea.

Povestea asta m-a ținut cu sufletul la gură! O intrigă genială, bine scrisă, complexă. Acțiune, mister, paranormal, un deznodământ fulgerător – cartea perfectă. O poveste emoționantă, o incursiune dureroasă prin vieți frânte,  lupte cu traume și dureri. Dar și  povestea unor învingătoare.

Nu era pregătită. Chiar nu era. Și, într-un moment de limpezime pură, întunecată, înțelese că totul era în zadar. Mereu știuse că monștrii erau adevărați. Și că erau aici.

 

 

„Singura întrebare care rămâne este: care adevăr a fost manipulat, de fapt”?

Verity este fără doar şi poate un thriller psihologic cu o acţiune originală şi foarte captivantă. Atât de bine construită, încât am avut impresia că sunt acolo, cu personajele, fiind foarte conectată cu acţiunea pe parcursul lecturii. Clar e că nu am putut-o lăsa din mână până nu am aflat care este adevărul. Dacă l-am aflat sau nu? Sau care este el?

Lowen este o tânără scriitoare aflată la un moment de răscruce în viaţa sa. Un moment în care ar avea mare nevoie de bani. Întâmplare sau nu,  într-o conjunctură un pic ciudată, soluţia la problemele sale vine în persoana lui Jeremy, un necunoscut întâlnit în timp ce mergea la un interviu. Nu mică i-a fost mirarea să dea peste Jeremy acolo. Acesta îi propune să semneze un contract prin care să continue seria începută de soţia sa, Verity, o autoare de succes, care în urma unui accident se află în incapacitatea de a o duce la sfârşit. Fiind vorba de o sumă destul de mare, care ar ajuta-o, nu poate refuza oferta. Pentru a duce la duce la îndeplinire sarcina asumată, Lowen trebuie să se documenteze, astfel încât acceptă să îşi petreacă câteva zile în casa lui Jeremy pentru a căuta printre notiţele lui Verity. Până aici, nimic bizar.

Povestea familiei Crawford este una tulburătoare, încărcată de dramă. La interval de câteva luni, fiicele lor gemene mor, iar Verity suferă un accident de maşină care o lasă în stare vegetativă. Jeremy are grijă de ea şi de fiul lor de 5 ani. Lowen este impresionată de poveste, admirându-l tot mai mult pe Jeremy pentru puterea şi dedicarea de care dă dovadă. Totodată, unele dezvăluiri de-a dreptul înficoşătoare şi teribile despre Verity, ies la suprafaţă când Lowen dă peste un maunuscris care conţine autobiografia acesteia. Ceea ce descoperă citind-o, este înfiorător. Descoperim o Verity obsedată de soţul său. O iubire bolnavă care o face să fie geloasă pe propriii copii, de care încearcă să scape încă din perioada sarcinii. Nu are niciun sentiment matern şi nici disponibilitatea de a împărţi dragostea lui Jeremy cu ei. Lowen devine cu atât mai îngrozită cu cât îşi dă seama că aceasta ar fi putut să îşi ducă planul de a scăpa de fete, la îndeplinire, câţiva ani mai târziu. Plus că, pe timpul şederii în casa lor, are tot timpul senzaţia că Verity s-ar preface, mai multe întâmplări bizare punând-o în gardă. Citind mauscrisul şi ştiind de ce ar fi în stare, oscilează între a bănui că aceasta este , de fapt pe deplin capabilă de a se mişca şi tendinţa de a crede că este paranoică, ţinând cont de trecutul său traumatizant. Pe măsură ce o descoperă tot mai mult pe Verity, lui  Lowen începe să îi fie frică, atât pentru viaţa sa, cât şi pentru cea a lui Jeremy şi a băieţelului. Nu îi spune acestuia nimic despre ce a descoperit despre soţia sa, ce om odios  este ,dar încearcă să îl avertizeze în privinţa faptului că se preface. În acelaşi timp, cei doi se apropie tot mai mult, lucru care o face pe Lowen să fie tot mai înverşunată în a o deconspira  pe Verity.

Care este adevărul despre Verity şi cine îl deţine de fapt? Este adevărul, adevăr? Cum se va lămuri Lowen şi ce va descoperi până la capăt? Trebuie neapărat să descoperiţi! Suspansul, răsturnările geniale de situaţie, acţiunea mai mult decât interesantă şi captivantă fac din această carte o lectură alertă, pe parcursul căreia avem mereu tendinţa de a ne uita peste umăr, de a fi atenţi la orice zgomot, indiciu, de a nu crede pe nimeni, nici pe noi înşine, la fel ca protagonista. Un thriller excepţional care nu trebuie ratat.

„O cheamă Darla Jean Carmichael, și a fost prima pentru mine. Dar, pe atunci,încă nu știai asta. Ceea ce știi, în ziua frumoasă de primăvară, e că și Dumnezeu s-a întrecut pe sine când a creat-o atât de minunată… Acum Darla Jean e moartă. Nu ai știut că va fi prima pentru tine. Și, deși încă n-o știi, cu siguranță nu va fi nici ultima.”

Continuarea romanului bestseller Grădina cu fluturi nu se dezminte. Încă de la început, se face auzită vocea răului. Dacă izbăvirea a venit pentru fetele care au supraviețuit exploziei din grădină, pentru altele, la câteva luni distanță, moartea vine sub formă de pedeapsă sau salvare – în biserică, înconjurate de flori, eliberate de păcat sau de ispită. Criminalul este unul la fel de odios și bolnav precum grădinarul.

Două tinere de optsprezece ani îl privesc. Una dintre ele mimează un zâmbet pe vârful buzelor. Cealaltă îi zâmbește, mai mult un rânjet.

Privind în urmă, la fetele din grădină, fiecare fac față traumei îngrozitoare diferit. Cele care au curajul să spere la o viață normală, fac terapie și se luptă din greu să se adapteze vieții de afară. Altele se sinucid. Inara, cea mai curajoasă dintre ele, la fel cum a fost și în grădină, și-a reluat, împreună cu Bliss viața de dinainte – același apartament, același loc de muncă, încercând, în felul lor să ducă o viață aproximativ normală. Ele sunt susținute în continuare de  către agenții Brandon Eddison, Victor Hanoverian și Mercedes Ramirez, care le ajută să se reintegreze și, care devin o familie pentru ele. Ce rol joacă ele în povestea de față, rămâne să aflați.

Cumva, în timp ce fotografiez, lumea nu mi se mai pare așa de înspăimântătoare. E dincolo de lentilă, la o oarecare distanță de mine. Fac poze mai ales pentru Chavi, ca să vadă și ea lucrurile pe care le privesc eu.

Sora Priyei Sravasti, Chavi este una dintre victimele noului criminal în serie. La fel ca și celelalte victime, este găsită cu gâtul tăiat, acoperită de flori în biserică, chiar de către Priya. Evenimentul o marchează foarte tare, ajungând să ducă aceeași luptă ca și fetele din grădină. Bulimia pune stăpânire pe ea, la fel ca și coșmarurile, atacurile de panică. Colac peste pupăză, tatăl său nu face față situației și cedează. O are pe mama sa alături, în lupta crâncenă pe care trebuie să o poarte, o femeie foarte puternică, cumva ireal de tare având în vedere oroarea prin care au trecut. Aceasta are un serviciu care le face să se mute constant. Dar asta nu împiedică criminalul să fie mereu pe urmele Pryiei. Primește pe rând aceleași flori care, de-a lungul timpului, au fost găsite lângă cadavrele fetelor. Acest lucru ar scoate pe oricine din minți. Însă, Priya rămâne surprinzător de stăpână pe sine. Și în cazul ei, agenții FBI sunt prezenți, ca niște îngeri păzitori. O relație emoționantă și înduioșătoare s-a creat între Priya și agentul Brandon Eddison. Acesta veghează asupra ei cu o implicare deosebită. Cu toate acestea, cu fiecare nouă floare primită, ucigașul este tot mai aproape de Pryia. Indiferent cât de des s-ar muta, indiferent unde s-ar muta. Obesesia acestuia pentru ea este evidentă. Ce motive are? Va reuși oare ca ultimul buchet de flori pe care îl va primi să îi aducă Pryiei sfârșitul? 

Ne-ai pedepsit pe toate de-a lungul anilor, pentru păcatele ei imaginare.Atâtea vieți ai distrus.

O poveste răvășitoare, încărcată de trăiri puternice, amestecate. Drama Pryiei, o copilă abia la început de drum, este de-a dreptul covârșitoare . Lupta pentru a nu ceda, pentru a se reintegra, pentru a face față vieții de după o asemenea pierdere și traumă, este impresionantă. Susținerea și implicarea polițiștilor pentru a o ajuta să își continue viață-admirabilă.

Trandafirii de mai este o carte plină de emoție, o lecție de viață, poate chiar un impuls în a fi mai mulțumiți de viețile noastre, mai atenți și buni cu cei din jur. Pentru că nu știm ce război poartă fiecare dintre ei, dintre noi.

În mod ciudat mă gândesc la acei trandafiri. Ai adus atât de mulți, ți-ai umplut mașina cu ei. Mi-ai fi ridicat un altar de trandafiri în biserică.

 

 

„Înainte de a merge mai departe, ar trebui să știți ceva: inima mea nu se află la locul ei normal…Sunt inversă: o aberație a naturii. Șapte miliarde de oameni de pe planeta asta au inima în partea stângă. Inima mea e în partea dreaptă. Nu credeți că ăsta e un semn?”

Alvina ne avertizează de la bun început că nu este tocmai cel mai normal om, imaginea de sine fiind foarte distorsionată, dar nici prin cap nu mi-a trecut că voi da peste cea mai nebună protagonistă întâlnită până în prezent. Tipa e țicnită rău! Pe alocuri, prin prisma umorului negru folosit în narare, am putea spune că este o rebelă. Din păcate este mai mult de atât. Crescută în umbra surorii gemene, Elizabeth, cea din urmă fiind evident favorita mamei, Alvina dezvoltă o percepție de sine negativă, distructivă. Mereu în comparație cu sora sa, pe parcurs se pierde.

„Inima surorii mele e la locul potrivit. Elizabeth e pefectă, de la un cap la altul. Eu sunt imaginea în oglindă a surorii mele, partea ei întunecată, umbra ei. Ea e normală, eu sunt anormală…Eu sunt sora sinistră. Beth e un înger, și atunci eu ce sunt? Țineți-vă ideea…”

Țineți-vă ideea și cumpătul. Nu este ușor să o descoperi pe Alvina. De fapt, odată cu noi, se descoperă pe sine însăși. La modul nevoalat, brutal, dur. Reîntâlnirea cu sora sa, duce la o serie de întâmplări care o pun pe Alvina față în față cu ea însăși. Cum va gestiona aceasta tot ce îi este servit fără preaviz sau menajamente, rămâne să descoperiți.

Cum spuneam, Alvina este un personaj care pe mine m-a șocat puțin. Dar, Nebună nu este o carte obișnuită. Nu e genul de thriller care îmbracă totul în mister și ne lasă să ne batem capul.  Nebună ni le șervește pe toate direct, fără loc de interpretări și întrebări. Alvina este un personaj complet dat peste cap, derutat, lipsit de sentimente normale, trăind haotic, fără scop, și fără a avea habar despre ce va face cu viața sa.

„Eu am venit aici dintr-un motiv anume, știu sigur asta. Doar că încă nu știu care este acesta.”

Cu toate că unele aspecte le-am găsit un pic șocante, Nebună nefiind un thriller psihologic tipic, povestea este una captivantă, alertă, interesantă. Cum cartea este prima  din trilogia Nebună, Rea, Periculoasă, nu pot să nu mă întreb la ce nivel își va duce Alvina nebunia și lupta pe care tocmai a început-o. Cred că nu pot să nu aflu!!!

„Cele mai importante două zile din viața ta sunt ziua în care te naști și ziua în care afli de ce ai venit pe lume.”

Mulțumesc Cătălina Coman pentru recomandare și pentru carte!

„ Atunci când vorbeşti cu oameni adevăraţi – oameni lipsiţi de orgolii sau care nu au nimic să-ţi vândă, se poate ajunge la o dezgolire completă în faţa celuilalt, la o intimitate intensă, care exclude pe oricine altcineva.”

Citind Văduva, inevitabil ajungem să ne întrebăm cât de bine îi cunoaştem pe cei din jur, chiar pe cei cu care trăim zi de zi.

Răul e lunecos, nu poate fi zărit decât uneori și atunci e cu atât mai teribil. 

Povestea este una captivantă, dramatică. Jean Taylor, Văduva, este un personaj interesant, pe măsură ce o cunoaştem. Se căsătoreşte de tânără cu Glen, care pune stăpânire complet pe ea, mascând controlul total şi manipularea pe care le exercită asupra ei prin afecţiune şi grijă. Devine personajul central al cărţii, deşi Bella, fetiţa de 3 ani care dispare din faţa casei, este motorul acţiunii.

A trebuit să păstrez şi secretele lui, şi pe ale mele.

Pe Glen îl cunoaştem prin prisma relatărilor soţiei sale, a anchetei care se desfăşoară în jurul său, fiind suspectul principal în cazul răpirii Bellei. Un întreg război mediatic se stârneşte împotriva lui, chiar şi după ce este scos de sub acuzaţie. Jean îi stă alături cu obstinaţie, chiar dacă, îndoiala începe să încolţească în mintea sa. De-a lungul timpului, Glen o transformă într-o femeie nesigură, retrasă, supusă. Pare ca un şoricel speriat, dar chiar să fie aşa? Să nu fi bănuit nicio clipă că cel cu care trăieşte în casă ar putea fi un om bolnav? De ce moartea celui căruia i-a fost alături orbeşte îi aduce un imens sentiment de uşurare? De ce, odată scăpată de sub influenţa sa, nu reuşeşte să renunţe la mască şi să îsi dezvăluie gândurile? Ce s-a întâmplat cu fetiţa dispărută?

Un thriller care pe mine m-a captivat, cu toate că liniaritatea acţiunii l-a făcut predictibil. M-am aşteptat la răsturnări de situaţie, dar nu a fost cazul. Personajele, interesant creionate, au dat savoare lecturii și acţiunii. Nu pot face abstracţie de subiectul principal al poveştii, unul dramatic – dispariţia micuţei Bella, suferinţa mamei, lupta şi speranţa, nebiruite de trecerea tot mai descurajatoare a timpului, că o va găsi. O luptă în care este susţinută de media şi de miile de oameni care îi cunosc drama.

O analiză psihologică care pătrunde adânc în instituţia căsătoriei, în mintea celor implicaţi direct şi indirect în poveste. O carte care va impresiona, fără dar şi poate, pe care o recomand cu drag.

 

„Vine un moment în viața oricui când realizezi că mizele s-au schimbat peste noapte. Mersul fără griji al vieții tale se izbește de un perete de piatră ; toți acei ani în care pășeai entuziast încotro nimereai, viața ducându-te unde voiai să ajungi, se sfârșesc abrupt.”

După Invizibil , James Patterson a rămas unul dintre autorii  genului thriller pe care îl voi reciti cu mare interes. Așa că,  în momentul în care pe Târgul cărții am găsit 1 -ul pe lista morții, nu am stat deloc pe gânduri.

Ce am descoperit? Personaje complexe, o acțiune terifiantă, un deznodământ surprinzător, cu toate presupunerile și convingerile mele. O incursiune în lumea întunecată de boală, de traume și urmările lor. Un thriller psihologic foarte bun.

Morții nu îi place albul..

Când un cuplu proaspăt căsătorit este găsit ucis cu brutalitate, chiar în noaptea nunții, inspectorul Lindsay Boxer preia cârma cazului. Un caz care, cu toată experiența sa, o marchează prin modul abominabil în care au fost uciși cei doi tineri. Deși, după primele constatări, crima pare una izolată, comisă de un autor diletant, anumite detalii o fac pe Lindsay să bănuiască că, de fapt, se confruntă cu ceva mult mai complex – un criminal în serie, un psihopat periculos. Ceea ce se dovedește a fi adevărat atunci când alt cuplu, abia căsătorit își găsește sfârșitul într-un mod, deși diferit, de mâna aceluiași autor. Din acel moment, Lindsay, Claire-medic legist, Jill – procuror adjunct și Cindy – reporter de investigație își încep propria anchetă pentru a găsi criminalul. Urmează o cursă contra conometru și foarte periculoasă împotriva unui ucigaș feroce.

Un necaz nu vine niciodată singur.

În alt plan, Lindsay duce o luptă pe muchie de cuțit pentru propria sa viață. Este diagnosticată cu o boală foarte rară, fatală. În timp ce lumea din jurul său se năruie, ea se agață cu toată nădejdea de tratament și de dorința de a prinde criminalul. Cum se va sfârși povestea? Vă las să aflați singuri.

Cum spuneam, finalul a venit ca o bombă, convinsă fiind, având chiar și confirmarea că am descoperit făptașul. Dar, nu mă pot pune cu modul autorului de a se juca cu acțiunea și chiar cu mintea noastră. Efectiv mi-a râs în nas. Pe lângă suspence, în 1-ul pe lista morții, găsim o poveste de viață. O poveste despre prietenie, iubire, deznădejde, dar și speranță. O poveste despre luptă, curaj, determinare.  Despre cum putem merge mai departe, chiar și atunci când nu mai pare posibil. Cartea mi-a plăcut mult, o combinație captivantă și intensă.