Minciuni pe canapea – Irvin Yalom

„Lui Ernest îi plăcea la nebunie să fie psihoterapeut.Zi de zi pacienții îl invitau în cele mai intime încăperi ale vieții lor. Zi de zi, el le aducea alinare, își făcea griji din pricina lor, le ușura disperarea. Iar în schimb, primea admirație și prețuire.”

minciuni

Pe rafturile pline de cărți minunate ale Târgului cărții am dat peste cartea care, de mult mi-a stârnit curiozitatea. Minciuni pe canapea este o incursiune în viața și mintea psihoterapeuților, o povestire plină de umor și dezvăluiri despre cei pe care avem tendința de a-i crede, prin natura meseriei, super oameni. Descoperim că, de fapt, sunt la fel de vulnerabili și pasibili de aceleași  experiențe ca orice alt om. Talentul de a lucra cu mintea oamenilor nu se aplică și cu propria minte, putând fi, din punctul de vedere al autorului, mult mai ușor de păcălit. Cum să plătești o sumă, deloc neglijabilă și să minți la terapie? Un argument destul de bun, aș spune. Dar, cum știi cine și cu ce scopuri îți intră în cabinet? Și cât de ușor e să acorzi credit unei persoane care, chipurile, vine să o ajuți să își pună gândurile în ordine? 

Își poate pierde un psihiatru mințile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul ședințelor în care ar trebui să dețină controlul asupra pacienților? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăște să joace rolul de pacientă neajutorată.

În centrul acțiunii se află Ernest, un psihoterapeut pasionat, integru, dedicat. La rândul lui, acesta are un supervizor, un terapeut mai experimentat care îl ajută pe acesta să își îmbunătățească tehnicile. Ca terapeut trebuie să fii mereu pregătit pentru orice tip de client care îți calcă pragul. Dar, e posibil, cu adevărat acest lucru? Cum reacționezi când o femeie foarte frumoasă și inteligentă îți calcă pragul – nu cu gânduri tocmai curate, și încearcă să te seducă? Cum va aborda Ernest acest aspect, al încălcării pragului terapeut-client? Prag de care, mulți terapeuți se mai împiedică. Va prima profesionalismul și dedicarea sau instinctul?

O carte care ar trebui citită de oricine vrea să afle cun funcționează în realitate mintea unui „doctor de cap”.

Din aceleași motive am vrut să citesc și eu cartea. Ce am concluzionat? Cu toate că personajele poveștii știu foarte bine cum să lucreze cu mintea clienților, când vine vorba de propria lor minte, la fel ca orice om, lucrurile se complică. Aceleași frustrări, nesiguranțe, hopuri existențiale. Dar, în cazul lor, miza este mult mai mare. Liniile sunt mult mai subțiri, deseori invizibile, iar încălcarea lor poate duce la adevărate dezastre. Atât pentru ei, cât și pentru clienți. Și, da, și ei au nevoie, la rândul lor de cineva care să le deschidă toate ușile minții. Pentru că, la urma urmei sunt și ei oameni.

 

O vară în Long Island – Ann Brashares

„Era oare posibil să vezi frumuseţea prezentului atunci când ea pătrunde în viaţa ta? Sau e nevoie ca timpul să treacă, sau să pierzi ceva, sau, poate, să te doară, ca să-ţi dai seama?”

vara

Este literă de lege ca, de fiecare dată când intru pe Târgul Cărţii  să găsesc cărţi minunate care să îmi rămână în minte şi în inimă.

Una dintre aceste cărţi este O vară în Long Island, o carte impresionantă, o lectură cameleonică, captivantă. Poţi crede că povestea este una amuzantă, uşoară. Facem cunoştinţă cu personajele şi, încet, încet le descoperim poveştile, pline de dramă, ascunse  sub masca hazului de necaz şi a lipsei de acceptare a trecutului.

QuinnEmma şi Mattie fetele lui Robert şi Lila. Cei doi s-au despărţit  cu mulţi ani în urmă şi, la rândul lor, şi-au refăcut viaţa. Robert s-a recăsătorit cu Evie şi au împreună o fiică, SashaLila şi-a întemeiat şi ea o nouă familie cu Adam, având împreună un fiu, pe RayAdam mai are şi el doi copii dintr-o căsătorie anterioară.  Casa de vacanţă a lui Robert şi Lila contribuie la încâlceala din familia extinsă. O casă pe care cele două noi familii  o folosesc echitabil, însă în aşa fel încât Robert şi Lila să nu se întâlnească . Cei doi nu au reuşit să ajungă la o relaţie amiabilă de-a lungul timpului.

Povestea se pare că gravitează în jurul lui Ray-fiul Lilei și a Sashei-fiica lui Robert care, deşi fac parte din familia extinsă, nu sunt înrudiţi. Cei doi nu se cunosc personal cu toate că pe timpul şederii în casa de la Wainscott din Long Island folosesc aceeaşi cameră, dorm în acelaşi pat. Lucrează chiar şi la acelaşi magazin, însă, fără a se vedea vreodată.  Fiecare şi-l proiectează pe celălalt în minte, curiozitatea şi dorinţa de a se cunoaşte crescând.

Nu suntem niciodată în acelaşi loc în acelaşi timp. Ne anulăm reciproc? Poate dovedi cineva că suntem doi? Părţi laterale, întuneric şi lumină, fată şi băiat, yin şi yang.

Cunoscând şi celelalte personaje , povestea unei familii  eclectice,  puţin ţăcănită şi complexă, descoperim o poveste plină de umor, dar şi de tristeţe. Deşi s-ar presupune că trecutul este unul destul de îndepărtat, el este mai mult decât prezent în viaţa fiecărui protagonist, niciunul fiind împăcat pe deplin cu el.

Povestea unei familii destrămate, în care războiul dintre părinţi, deşi tăcut, se insinuează în mintea şi în viaţa  copiilor, dincolo de veselia de suprafaţă. Un roman psihologic tragico-comic, cu o distribuţie bine pusă la punct, astfel încât gama de trăiri să fie una amestecată, cu impact. Cartea asta este ca o revelaţie, o lecţie deosebit de aspră, predată în aşa mod încât să se fixeze bine şi profund în minte şi inimă.

 

Dublă identitate -S.K.Tremayne

„Moartea celor pe care îi iubeşti este mult mai rea decât propria noastră moarte şi da, toată dragostea este o formă de sinucidere, te distrugi pe tine, te predai, ucizi ceva în tine, de bunăvoie, dacă iubeşti cu adevărat.”

dubla identitate

Dublă identitate este o carte sfâşietoare de la început până la sfârşit. O carte a incertitudinilor, bănuielilor. O poveste în care doar trecutul reflectă momente de bucurie. Şi care s-au şters definitiv, de parcă nu au existat. O analiză psihologică a sentimentului de vină. Un amalgam de stări care ar putea înnebuni pe oricine.

Copiii care îşi pierd părinţii se numesc orfani. Dar, cum se numesc părinţii care îşi pierd un copil?

După moartea uneia dintre gemenele lor, Angus şi Lydia încearcă să meargă mai departe. Deşi totul este destrămat. Vieţile lor, iubirea care, cândva i-a legat, cariera înfloritoare a lui Angus. Se agaţă de ramăşiţele iubirii şi a încrederii, care, însă le alunecă printre degete. Geamăna rămasă este singurul motiv care îi mai ţine împreună, în realitate. Neîncrederea şi furia latentă este tot ce a mai rămas. Infidelitatea Lydiei şi moartea fetiţei au căscat hăul dintre ce doi.

TORRAN

În încercarea de a-şi salva căsnicia, dar şi din motive financiare, cei doi decid să se mute pe insula Torran unde, bunica lui Angus i-a lăsat o casă.Un loc sălbatic, o climă înspăimântătoare, însă de o frumuseşte ireală. Însă, incertitudinea este mult mai înspăimântătoare. Din momentul în care Kristie, geamăna rămasă în viaţă le spune că, de fapt este Lydia, psihicul celor doi se zdruncină. Urmează întrebări, zbucium, regrete, ies la suprafaţă lucruri adânc îngropate în minte. 

lighthouse-1246049_960_720
Sursa – Pixabay

Cum spuneam – o poveste în care zbuciumul, durerea şi incertitudinea ies dintre pagini. Întrebări, peste întrebări. Frică, vină. Răvăşitor. Totul într-un ambient sinistru, rece, ameninţător. Să nu ştii care dintre copiii tăi este viu, să nu ştii dacă eşti uşurat sau nu, să nu poţi să îl ajuţi cu zbuciumul propriu prin care trece. Groaznic! Cartea  răscoleşte profund. Fie că eşti sau nu părinte. Modul în care este scrisă povestea ne transpune complet în psihicul personajelor – poţi simţi furia mocnită a lui Angus, o vezi pe Sarah pierzându-şi minţile. Zbuciumul fetiţei izbeşte precum ploaia şi vântul în pereţii reci ai casei. O poveste care mi-a plăcut, m-a impresionat, mi-a pus mintea la contribuţie. Finalul, neprevăzut. La fel de dureros şi incert, dar cu promisiunea unui viitor mai frumos.

portrait-3064773_960_720
Sursa – Pixabay

Iubire amară – Elena Ferrante

„Mama mea, care de ani de zile exista doar ca o obligație sâcâitoare, uneori ca o obsesie, murise. Dar, în timp ce-mi frecam fața viguros, în special în jurul ochilor, mi-am dat seama cu duioșie neașteptată că, în schimb, o aveam pe Amalia sub piele, ca un lichid cald care-mi fusese injectat cine știe când.”

iubire amara

Prima mea întâlnire cu Elena Ferrante a fost una intensă, captivantă şi, precum însuşi titlul o spune, amară. Am fost cucerită şi acaparată de stilul de a scrie al autoarei, direct până la brutalitate, cu o încărcătură emoţională puternică care m-a transpus direct în poveste şi pe străzile din Napoli, unde, Delia se reîntoarce pe urmele mamei sale, odată cu moartea acesteia. Este găsită înecată chiar  în ziua de naştere a Deliei. Reîntoarsă în oraşul copilăriei şi într-un trecut amar, Delia porneşte în căutarea răspunsurilor privind moartea mamei sale şi a propriei identităţi. 

Această carte este o analiză psihologică a unei relaţii disfuncţionale mamă-fiică, a unei copilării marcate de violenţa domestică, de figuri masculine opresive, misogine. Tatăl său, un bărbat excesiv de gelos, frustrat, care, prin gelozia sa îi inoculează Deliei faptul că mama sa ar fi o femeie frivolă care, odată scăpată de sub atenţia strictă, ar cocheta fără ruşine în stânga şi dreapta. Analiza unei copilării lipsite de afecţiune, marcată de o mamă la inima căreia nu a putut ajunge niciodată. Detaşarea emoţională a acesteia străpunge printre coperţile cărţii.  

Toate acestea îi revin în minte într-un iureş bulversant  în timp ce încearcă să reconstituie ultimele zile din viaţa mamei sale. Consideră felul în care a murit, misterios. Un amestec de uşurare şi regret este ceea ce simte referitor la moartea ei. O apucă frenetic pe urmele unui vechi prieten de familie, despre care a crezut tot timpul că a fost responsabil de atmosfera violentă din familie şi de la care speră să primească răspunsurile căutate. Cu cât încearcă să se detaşeze tot mai mult de Amelia, cu atât mai mult o regăseşte în sine. Contradicţia sentimentelor faţă de mama sa sunt covârşitoare. De la încrâncenare la duioşie, de la senzaţia de eliberare de toate angoasele şi necunoscutele odată cu moartea Ameliei, la o tristeţe exprimată prin disperarea de a afla circumstanţele în care a murit mama sa. 

O călătorie dureroasă în încercarea de a-şi cunoaşte propria mamă, de a se cunoaşte pe sine însăşi. Delia face această incursiune la o vârstă la care s-a oprit din a mai fugi de trecut, de  familia sa şi, la care îşi dă seama că tot ceea de ce a încercat să scape este adânc înrădăcinat în ea. Printre necunoscute, ambiguitate şi sentimente contradictorii se regăseşte pe ea însăşi, îşi înfruntă vechile spaime şi îşi recunoaşte sie înseşi că îşi iubeşte mama. 

Modul în care este scrisă cartea este atât de intens, încât, la fel ca şi protagonista, ajungi să te întrebi unde şi cine eşti. O introspecţie la sânge, fără perdea şi circumstanţe atenuante. Care te face să te întrebi, din nou – la ce nivel te afli în relaţia cu trecutul, cu rădăcinile şi care îţi sunt adevăratele sentimente faţă de propria familie. Am avea curajul să tăiem în carne vie asemeni Deliei pentru a afla asta? 

Titlul şi privirea femeii de pe copertă sunt într-un acord perfect cu povestea. Amară, ambiguă, misterioasă. Nu am știut la ce să mă aştept de la final ,cu tot amalgamul de trăiri şi contradicţii. Poate la o asumare și acceptare a trecutului? Poate la o nouă încrâncenare și negare? 

 

 

 

Vina, Camelia Cavadia

„Vina se lipise de el, îi intrase în celule, se amestecase cu carnea și ADN – ul lui „.

vina

Pe parcursul lecturii am avut tot timpul sentimentul că, uneori totul e prea frumos ca să dureze, și că, inevitabil, la un moment dat ceva rău se va întâmpla… Uneori, așa se întâmplă și în viața de zi cu zi. Autoarea a reușit să mă bulverseze, cu toate că, pe undeva prevedeam iminența colapsului. Am descoperit-o pe Camelia Cavadia odată cu Măștile fricii și am știut că trebuie să citesc și celelalte cărți ale sale. Deși pline de tristețe și situații de viață dramatice, poveștile sale au un adânc substrat psihologic, scot în evidență părți ale oamenilor nu tocmai frumoase și care pot duce la distrugere. Vrem sau nu și ele fac parte din noi. Și, de ce nu, ne arată cum le putem recunoaște și lupta cu ele.

Vina – unul dintre cele mai puternice și distrugătoare sentimente. 

Personajul central al cărții, Thomas H., m-a revoltat până la finalul cărții. Nu am reușit să îl înțeleg, oricât am încercat. L-am întors pe toate părțile, însă nu am reușit să îi găsesc vreo justificare pentru modul în care și-a distrus familia și viața. Nici el nu a reușit acest lucru foarte mult timp, iar când aproape a reușit să iasă la suprafață, viața i-a râs în nas. La începutul cărții îl descoperim locuind singur, un alcoolic, izolat de restul lumii. Singura legătură cu exteriorul erau familiile de vecini pe care îi observa în viețile lor de zi cu zi. Mai era și Ana, care venea să îl îngrijească cu regularitate. Ana a fost ceea care l-a văzut și susținut necondiționat în cei mai negri și grei ani din viața lui. Ea fost cea care i-a salvat viața. Lupta cu vina, depresia și alcoolul, aproape l-au doborât.

Viața perfectă.

Însă Thomas H. a avut parte de viața perfectă. Și-a cunoscut iubirea vieții în Stella, o tânără frumoasă, inteligentă, fermecătoare și râvnită. Însă, dintre toți, Thomas a fost alesul ei. Tineri, îndrăgostiți, având de partea lor dragostea și susținerea familei, își clădesc căsnicia perfectă. Și din punct de vedere profesional, nu fără eforturi și sacrificii totul pare perfect-Thomas devine un scriitor foarte bun și apreciat, iar Stella o profesoară asemenea. Ca totul să fie ca desprins din basme, familia se completează cu micul Paul. Walter și Irene, un cuplu în vârstă cunoscut în vacanță, le devin o a doua familie, iubindu-i și susținându-i necondiționat. Iar, când în familie apare și micuța Clara, nimic nu poate fi mai frumos și complet.

Alunecarea în gol.

Cu toate că avea o soție minunată, dedicată care îl iubea și susținea necondiționat, în mintea lui Thomas încolțește gelozia. Cu toate încercările sale de a o ține în frâu, prima ceartă serioasă ca și cuplu o  au din această cauză. Urmările acesteia au deschis prăpastia dintre cei doi. În completare cu obiceiul lui Thomas de a bea, din ce în ce mai mult, au dus la destrămarea familiei într-un mod absolut dramatic și dureros. Cu toate încercările de a-și salva familia, moartea micuței Clara i-a distrus iremediabil pe Stella și Thomas. Nici încercările lui Paul, un copil deosebit de matur și înțelept pentru vârsta sa, nu au reușit să îi țină pe cei doi uniți în lupta cu viața. Thomas pleacă de acasă, devine depresiv, alcoolic, iar vina îl ucide puțin câte puțin. Durerea o distruge și pe Stella. Iar când află în ce împrejurări a murit cu adevărat fiica sa, ura îi dă lovitura de grație.

Cartea

A surprins perfect cum sentimentele necontrolate pot distruge. Cum, unii oameni, deși au tot, nu reușesc să se bucure. Cum nesiguranța și gelozia nasc monștri. Cum gândurile negre ne pot distruge cu toată lupta noastră. Am trăit fiecare clipă din carte, unele părți m-au izbit pur și simplu, iar finalul mi-a pus capac. Spuneam că nu am reușit să simpatizez nici măcar o clipă cu suferința lui Thomas, că nu am înțeles cum și-a putut distruge viața și familia atât de ușor, însă m-am bucurat când părea că ar ieși la liman și că, poate ar reuși să repare cumva lucrurile. Mi-a plăcut cartea, cu toate că m-a cutremurat. Însă tot ce am trăit și învățat citind Vina, o fac o carte care a meritat.

 

 

 

 

 

 

 

Măştile fricii, Camelia Cavadia

1037916

Cea mai comună  formă a disperării este să nu fii cine ești cu adevărat”.

Cuvinte care descriu perfect viața personajelor cărții: Ema, David și Sofia.

„Ziua cea mai fericită din viața mea mea {…} a fost aceea în care a murit tatăl meu.” Cartea începe și se termină cu aceste cuvinte.  Zguduitoare și de neînțeles la început,  însă „acceptabile” pe parcurs.

Trei frați, uniți de un destin greu, urmăriți și marcați  de o copilărie  îngrozitoare,  însemnați cu pecetea fricii pentru totdeauna.

Crescuți cu bătaia, umilința și groaza, devin adulți care încearcă să aibă o viață normală. Lucru imposibil,  în ciuda tuturor încercărilor și luptei cu ei înșiși. Însă e greu să lupți cu tine când nu știi cine ești.  Pe parcursul lecturii am descoperit cât de greu poate fi să porți, mai ales pentru tine, masca normalității.

După o adolescență promiscuă,  Ema își întemeiază o familie și încearcă să fie o soție și o mamă bună. Însă trecutul nu o lasă…Face eforturi să își iubească soțul și copiii,  să ducă o viață normală.  Aruncată mult prea des în ghearele depresiei, victimă a atacurilor de panică,  neputința sa de a duce o viață normală crește pe zi ce trece. Cea mai grea povară este,  de departe faptul că nu reușeste să își iubească copiii așa cum ar trebui.  Este mult prea severă,  rigidă, cu timpul îndepărtându-i de ea, cu tot efortul depus de aceștia de a obține afecțiunea mamei. Se luptă ea însăși, secretele și boala.

David veghează asupra surorilor sale fiind prezent în viața acestora încercând să le protejeze.  Devine un bărbat cu o carieră promițătoare,  are o relație frumoasă, iar viața sa pare a fi una normală, fără ecouri din trecut. Însă, monștrii copilăriei sunt periculos de prezenți și în viața lui.

Sofia devine o tânără retrasă,  își găsește un loc de muncă, iar după o perioadă de pustnicie,  și un iubit. Viața sa este liniară și liniștită,  părând a fi singura care reușește să lase trecutul în urmă.

O carte care m-a impresionat foarte mult. M-a impresionat unitatea celor trei frați. M–a impresionat lupta fiecăruia cu el însuși, în același timp susținându-se unul pe altul. M-a bulversat  poziția mamei lor în toată povestea, devotamentul și iubirea pentru monstrul care i-a distrus copiii. Dar, așa cum am înțeles că un om,  într-o viață poate purta măștile mai multor neputințe, am încercat să nu o judec. Însă nu îi acord vreo circumstanță atenuantă.

O carte psihologică cu o poveste cutremurătoare din care putem trage multe concluzii.  Toata esența cărții este perfect surprinsă de titlu și de citatul de la începutul acesteia.

Mă bucur că am descoperit-o pe Camelia Cavdia, o autoare româncă ale cărei cărţi vreau să le citesc.  Cartea poate fi găsită la Editura Trei .