Nunta lui Isobel – Sheila O’Flanagan

Îşi cususe pe rochia de mireasă patru sute douăzeci de perle. Îşi rezervase o lună de miere in Mediterana şi avea cadouri cât pentru o viaţă. Ce să mai vorbim de Tim, logodnicul ei cu părul negru ca pana corbului şi ochii albaştri ca marea…visul oricărei fete. Însă, cu două săptămâni înainte de nuntă, lumea lui Isobel explodează: Tim se răzgândeşte, anulează nunta, totul se transformă într-un coşmar.

Şi uite aşa, Nunta lui Isobel nu a mai avut loc. Viaţa i s-a schimbat la 360 grade. Visase la această nuntă şi se implicase în organizarea ei trup şi suflet. De asemenea, era foarte îndrăgostită de Tim, care îi împărtăşea sentimentele, dar care s-a simţit copleşit şi nepregătit pentru a face marele pas. Deși rămân împreună, în ideea că nunta va avea loc atunci când el se va simți pregătit, ceva s-a rupt. Neîncrederea apasă pe umerii lui Isobel,cu toate că încearcă să convingă pe toată lumea și pe ea însăși ca totul e bine. Toată situația o copleșește. Amânarea nunţii se transformă în anulare. Isobel este tot mai abătută. La muncă, cu toate eforturile, nu mai dă randament. Deși familia şi prietenii îi sunt alături, Isobel nu reuşeşte să se adune. Soluţia vine din partea şefului său – are nevoie să plece pentru un timp, astfel să se vindece mai repede. Acesta o ajută să îşi găsească un loc de muncă în Spania. Aşadar, Isobel o ia de la capăt într-un loc nou, cu oameni noi, în încercarea de a se aduna şi de a se adapta la noua viaţă. Zbuciumul îi este însă amplificat de singurătatea pe care o resimte. Încearcă să facă faţă vârtejului de emoţii şi de schimbări, ieşind cu prietenii, bând prea mult şi aruncându-se în relaţii pasagere. Pe plan profesional evoluează frumos, lucru care o susţine cât de cât pe linia de plutire. După perioada de tranziţie şi, cumva de decădere, Isobel începe să redevină ea, să accepte eşecul sentimental, să renuţe la obiceiul de a bea prea mult şi de a se aruca în braţele oricui. Evoluţia sa este evidentă. Începe să îi placă tot mai mult în Spania, neavând intenţia de a reveni acasă, în Irlanda. Îl cunoaşte şi pe Nico, care îi stârneşte sentimente şi cu care pare că este pregătită să o ia de la capăt, scăpând de amintirea lui Tim. Dar…

În momentul unei vizite acasă, îl reîntâlneşte pe Tim, care este foarte decis că o vrea înapoi, că este, în sfârşit pregătit pentru marele pas. Iar Isobel, în virtutea obişnuinţei şi a sentimentelor incerte, acceptă. Renunţă la cariera clădită în Spania, un timp împărţindu-se între cele două case, între Nico şi Tim. Cu toate astea, pregătirile pentru nuntă reîncep. Nu am simpatizat cu deciziile lui Isobel de-a lungul lecturii, dar dincolo de asta fiecare avem propriul mod de a reacţiona la ceea ce ni se întâmplă. Am fost tare curioasă cum se va termina povestea, precum şi de evoluţia personajului. Cartea este una din care putem extrage câteva concluzii de viaţă, indiferent din ce punct de vedere privim povestea. Nu vă mai spun decât că finalul a fost exact pe gustul meu…

Dar ştiam că luasem hotărârea cea bună. Mă simţeam ca şi cum mi se ridicase o greutate imensă de pe umeri…

Aripi frânte – Alina Cosma

„De ce s-ar sinucide Flavius, un tânăr medic cardiolog aflat la început de carieră, sclipitor de inteligent şi fără probleme financiare sau de sănătate?”Cât de pregătiţi suntem-oricare dintre noi-să aflăm totul despre cei dragi?

Aripi

Aripi frânte este cartea pe care nu o mai poţi lăsa din mână. De mult nu mi s-a întâmplat acest lucru. Povestea este absolut captivantă, aşa că  nu te lasă să o abandonezi pentru mult timp. Mi-a plăcut foarte mult! O poveste sensibilă, personaje marcante, cu poveşti tulburătoare. O analiză a sistemului medical din România – un subiect sensibil şi foarte controversat, mai ales în această perioadă. Cartea atinge şi alte subiecte sensibile cum ar fi homosexualitatea, consumul de droguri, traficul de influenţă. Dar, de asemenea, o frumoasă poveste de dragoste, foarte bine dozată, în aşa fel încât să completeze frumos tabloul, raza de lumină dintr-un labirint. Pentru că personajele se află într-un labirint din care, aparent, nu reuşesc să iasă.

„Un roman impresionant despre tarele psihologice din societatea modernă (depresie, criză de panică sau de identitate, dependență de droguri, sinucidere), despre curajul de a fi diferit, despre iubirea înfiripată în saloane de spital, sub spectrul morții, și o reflecție profundă despre ce înseamnă aparenta normalitate într-o veritabilă nebunie.”

Darius şi Lara, protagoniştii acestei frumoase poveşti, ajung să se cunoască prin intermediul lui Flavius, fratele lui Darius şi colegul, dar şi bunul prieten al Larei. Acesta se sinucide, lăsând-o pe Lara cu inima frântă şi pe Darius cu multe întrebări – cei doi fraţi au fost  separaţi de mici, nepăstrând legătura. Deşi în nefiinţă, Flavius reuşeşte să creeze legătura dintre Darius şi Lara. Cei doi se cunosc la înmormântarea lui Flavius, ulterior ajung să lucreze în acelaţi spital – Darius este manager interimar, iar Lara medic cardiolog. Unul foarte bun şi dedicat. 

„Lara îmi ascunde ceva din trecutul ei. Nu vrea să îmi spună, dar i s-a întâmplat ceva grav.”

Pe cât de curios este în privinţa morţii fratelui său, să afle ce l-a împins să se sinucidă, pe atât de mult este interesat de Lara, pe care o găsește atrăgătoare, dar deosebit de misterioasă și tristă. Nu reușește să scoată nimic de la ea, așa că nu are de ales – trebuie să afle singur ce l-a împins pe Flavius la un asemenea gest extrem. Află că a avut probleme cu drogurile, dar și cu depresia.  În același timp, descoperă că a fost un medic bun și dedicat, împreună cu Lara ajutând mulți oameni. Sentimentele lui sunt amestecate, mai ales că la mijloc este și Lara, de care este din ce în ce mai atras și care nu îi dezvăluie nimic despre natura relației sale cu Favius. Prins într-o logodnă de formă, cu o femeie foarte bolnavă, care mai are puțin timp de trăit și căreia i s-a dedicat total, lucrurile sunt și mai complicate. Însă, de-a lungul timpului, lucrurile se aşează astfel încât cei doi să aibă prilejul să se cunoască, să petreacă timp împreună și să se apropie tot mai mult. Încet, Lara lasă garda jos, dezvăluindu-și povestea tulburătoare. 

„Îți voi deveni înger păzitor, de acolo, din eternitate. Îți voi vindeca aripille frânte și îți voi oferi tot ce am visat pentru tine, ca să fii fericită.”

Va reuși Flavius, din eternitate să își țină promisiunea? Va găsi Lara puterea de a merge mai departe, de a fi fericită? Vă las să aflați, povestea este prea minunată ca să nu fie descoperită de fiecare în parte, cu sufletul și cu aceeași ardoare cu care mi-am dorit eu să o descopăr. Mă bucur că am avut ocazia să descopăr această carte minunată, cu ajutorul Editurii Petale Scrise și, cu siguranță îmi doresc să citesc și alte cărți ale autoarei. 

Un bărbat pe nume Ove – Frederik Backman

“Unul dintre cele mai dureroase momente din viața fiecărui om este cel în care își dă seama că are mai mult timp în urma sa decât înaintea sa. Iar când nu mai ai prea mult timp, trebuie să găsești lucruri pentru care să merite să trăiești. Amintirile, poate. După-amiezi însorite, ținând de mână pe cineva. Mireasma bobocilor proaspăt înfloriți. Duminicile într-o cafenea. Nepoții, poate. Omul găsește o cale să trăiască pentru viitorul altcuiva.”

ove

Un bărbat pe nume Ove nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind una dintre acele cărţi îndrăgite de toţi cei care au citit-o. Una dintre poveştile care îşi pun amprenta asupra fiecărui cititor. Atât prin povestea în sine, cât şi prin umorul şi duioşia cu care este scrisă.

Îl cunoaştem pe Ove, un bărbat de 59 de ani, proaspăt pensionar, plin de fixuri, tabieturi, asocial şi… FOARTE morocănos. Are o rutină strictă – inspecţia zilnică a cartierului, suduiala celor care încalcă regulile create de el si care nu coincid cu sistemul lui de valori bine pus la punct şi, mai nou, e foarte decis să se sinucidă. Situaţia este cât se poate de sumbră, însă umorul cu care sunt relatate încercările sale de a-şi pune capăt zilelor, atenuează din tragismul situaţiei. Ori e sfoara şubredă, ori este întrerupt de noua lui vecină care apare exact la fix să îi zădărnicescă planul. Un lucru e clar – pensionar şi văduv, Ove nu mai are pentru ce să trăiască. Sonja, soţia lui, fusese toată culoarea din viaţa sa, femeia care reuşise să îl vadă şi să îl accepte sub carapacea sa. O femeie minunată, cu care viaţa fusese tare nedreaptă.

„Tu dansezi pe dinăuntru, Ove, când nu te vede nimeni. Şi pentru asta o să te iubesc toată viaţa. Fie că-ţi convine au ba.”

Descoperim treptat viaţa lui Ove, atât din trecut, cât şi din prezent, ajungând să îl cunoaştem, să înţelegem motivele pentru care este atât de închis în el şi ofensiv, şi chiar să îl îndrăgim, în ciuda modului său de a face tot posibilul să nu o facem. Un om corect,  loial, care nu se abate de la reguli şi de la rutină. Care şi-a construit viaţa în jurul muncii, a maşinii Saab şi a soţiei lui – cărora le-a fost dedicat toată viaţa. Un exemplu de disciplină, stabilitate şi loialitate. Un om minunat, cu o inimă de aur, ascunsă cu grijă de cei din jur.

„Uneori e greu de explicat de ce oamenii fac lucrurile pe care le fac. Ove a ştiut tot timpul ce are de făcut, pe cine trebuie să ajute înainte să poată muri în pace. Dar, la rigoare, toţi oamenii sunt optimişti în ceea ce priveşte timpul. Cu toţii credem că avem suficient timp să facem anumite lucruri. Că avem timp să spunem tot ce avem de spus.”

Odată cu apariţia lui Parvaneh, noua sa vecină,  viaţa lui Ove începe să se schimbe, oricâtă rezistenţă ar opune acesta. O admiră pe femeia hotărâtă, care i se insinuează în viaţă şi în suflet, împreună cu cele două fetiţe, bebeluşul nenăscut şi cu soţul tolomac – titulatura pe care i-o acordă Ove din cauza stângăciei de care dă dovadă. Oare Parvaneh şi tolomacul, atât de diferiţi unul de celălalt, îi amintesc de el şi de Sonja? Sau vede în Parvaneh copilul pe care soarta i l-a răpit? Încet, încet, devine parte din familia lor, fetiţele îndrăgindu-l ca pe un bunic, el împărtaşindu-le sentimentele. Se ştie că copiii văd dincolo de orice scut, şi  de orice aparenţe. Iar pisica jigărită care s-a aciuat pe lângă casa lui, devine şi ea parte din noua viaţă a lui Ove. O viaţă care capătă iar culoare şi sens.

„Vine un moment în viața omului, când fiecare hotărăște ce fel de om vrea să fie. Și, dacă nu știi ce s-a petrecut în acel moment, nu poți cunoaște omul cu adevărat.” 

Un bărbat pe nume Ove este o lecţie despre prietenie, un îndemn spre a încerca să privim dincolo de aparenţe. Să cunoaştem oamenii din viaţa noastră, înainte de a-i eticheta. Să îi acceptăm şi să îi înţelegem. Fiecare are o poveste, un motiv pentru un anumit comportament sau mod de viaţă. Si, fiecare dinte noi purtăm, de-a lungul vieţii măşti menite să ne protejeze de propriile frici şi să care să ne ascundă durerile. O poveste minunată, scrisă  cu emoţie şi duioşie, bine construită, pe care o recomand cu drag!

 

 

Acolo unde cântă racii -Delia Owens

“Uneori Kya se plimba singură pe plajă şi, în vreme ce apusul desena dâre colorate pe cer, simţea valurile izbindu-i inima. Îşi lăsa mâna să atingă valurile, apoi întindea spre cer braţele. Simţind conexiunile. Nu cele despre care vorbise mămica şi Mabel – Kya n-avea să aibă nicicând gaşca ei de prieteni apropiaţi şi nici legăturile descrise de Jodie, fiindcă nu avusese niciodată propria-i familie. Ştia că anii de solitudine îi afectaseră comportamentul, făcând-o altfel decât ceilalţi, însă nu fusese ea de vină pentru singurătatea asta. Mare parte din ce ştia învăţase din sălbăticie. Natura o hrănise, o educase şi o protejase când nimeni altcineva n-ar fi făcut-o. Dacă din felul său diferit de-a se purta rezultau anumite consecinţe, atunci erau şi acestea funcţii ale miezului esenţial al vieţii.

racii

O poveste care impresionează, scrisă cu sensibilitate şi candoare, Acolo unde cântă racii târâmul incontestabil al sălbăticiei, locul unde te poţi ascunde de oameni, dar mai puţin de singurătate şi de abandon. De o frumuseţe aparte, plină de emoţie, povestea ne poartă pe meleaguri sălbatice, casa unei faune  impresionante, îmbrăcată de vegetaţie luxuriantă, de mister şi sălbăticie – mlaştina. Dar şi casa lui Kya, personajul principal al poveştii  – personaj care vă va marca.

Pe când Kya avea 6 ani,  mămica îi părăseşte, sătulă de viaţa alături de un om beţiv şi violent. Zilele se scurg şi, cu toată nădejdea că o va vedea venind înapoi, mămica nu se mai întoarce. Rând pe rând, fraţii mai mari fac la fel. Se duc care încotro, sătui de bătăi şi de sărăcie. Tatăl dispare şi el din peisaj după câţiva ani, copila rămânând singură în coliba dărăpănată şi în mlaştină, pusă faţă în faţă cu faptul că trebuie să se descurce pe cont propriu, să înfrunte singurătatea şi frica.  Pentru a supravieţui, culege stridii şi prinde peşte pe care le vinde lui Săltăreţu, asigurându-şi hrana şi combustibilul pentru barcă. Singura familie pe care o cunoaşte, pentru mulţi ani, este mlaştina cu păsările sale şi cu sălbăticia. Îşi petrece timpul  colecţionând penele păsărilor, fauna mlaştinii nemaiavând niciun secret pentru Kya. Evită oamenii, care, oricum o marginalizează şi refuză să mergă la şcoală.

„Auzea câteodată sunete de noapte pe care nu le ştia ori tresărea la câte un sunet căzut prea aproape, dar, peste tot pe unde umbla, întinderea mlaştinii îi purta de grijă.”

Cu timpul, copila îi acceptă pe Săltăreţu şi Mabel în viaţa ei, aceştia devenind familia care i-a lipsit atât de mult. Tate, cel care o va face să îi accepte prezenţa, prietenia, devine marea sa iubire. El o învaţă să citească şi, mai târziu o va ajuta să publice mai multe cărţi care îi vor aduce succesul şi o viaţă mai bună. Însă şi el o va face să se simtă abandonată, lucru care o va arunca în braţele lui Chase, de moartea căruia va fi acuzată. Nimic nu este simplu pentru Kya, răsturnările de situaţie  apărând la tot pasul. Trăind o viaţă marcată de singurătate, de întrebări, de un profund  sentiment de abandon şi de marginalizare nu este uşor, însă, Kya luptă să răzbată dincolo de toate. E liberă şi stăpâneşte tărâmul magic al mlaştinii.

„Ştia că anii de solitudine îi afectaseră comportamentul, făcând-o altfel decât ceilalţi, însă nu fusese ea de vină pentru singurătatea asta.”

Povestea este una complet diferită de tot ce am citit până acum, întru totul deosebită. Acolo unde cântă racii  ne poartă prin o mulţime de emoţii, de stări, de sentimente. Imposibil să nu emaptizăm cu Kya, pe care o vom îndrăgi, alături de care vom suferi şi de care ne vom bucura. Vom descoperi puterea şi minunile naturii, modul în care ne protejează şi ne ajută. O poveste impresionantă şi foarte frumoasă,  pe care o recomand cu drag!

 

Anul în care te-am întâlnit – Cecilia Ahern

„Transformarea din crisalidă poate dura săptămâni, luni sau chiar ani. A mea a durat un an. Și chiar dacă am devenit persoana care sunt acum, sufăr o transformare și mai mare, una pe care n-o s-o recunosc decât atunci când, privind în urmă, o să întreb: „Cine era fata aia?” Evoluăm în mod constant. Presupun că am știut asta dintotdeauna, dar tocmai din acest motiv mi-a fost frică că mă opresc. Ironia sorții a făcut să mă mișc cel mai mult atunci când în sfârșit m-am oprit. Acum ştiu că nu ne oprim niciodată cu adevărat, călătoria nu e niciodată încheiată, pentru că înflorim mai departe, aşa cum i se întâmplă omizii care, atunci când crede că lumea s-a sfârşit, devine fluture.”

cecilia

Cecilia Ahern este, fără doar şi poate o maestră în construirea de poveşti în care ne regăsim fiecare  într-un anumit moment al vieţii noastre. Anul în care te-am întâlnit ne pune faţă în faţă cu una dintre cele mai frecvente „afecţiuni” ale zilelor noastre – cea de a da sens vieţii prin ceea ce facem la nivel profesional, deconectându-ne de cei din jur şi chiar de noi înşine. La fel face şi Jasmine care, la 33 de ani are un palmares profesional impresionat – crează afaceri de succes pe care le vinde. Prinsă într-un ritm nebun, nu mai are timp pentru nimic.

„Aveam cinci ani când am aflat că o să mor.”

Aşa îşi începe Jasmine povestea. Iminenţa sfârşitului o propulsează într-o viaţă în care nu vrea să piardă nimic – asta doar la nivel profesional, aspect pe care ea îl consideră cel mai important pentru definirea sa ca om. Aşa că, în momentul în care este pusă în stand by pentru un an, nu are cum să mai evite întâlnirea cu ea însăşi, prin prisma timpului liber pe care îl are pentru a  medita, dar şi prin cea a vecinului sau, Matt pe care îl antipatizează, fără a-l cunoşte însă. Şi-a format părerea despre el în urma emisiunilor radio  cu subiecte sensibile şi controversate pe care le realiza, precum şi prin felul în care, din cauza alcoolului şi-a adus familia şi cariera în pragul destrămării. La fel ca Jasmine, şi  Matt este pus pe tuşă. Acum, cei doi au în comun o vacanţă de grădină, atât la propriu, cât şi la figurat. În această perioadă  ajung să se cunoască, chiar să se şi împrieteneasca. Matt are un rol foarte important în transformarea lui Jasmine,aşa cum veţi descoperi citind cartea.

„Continui să sap în grădină, şi pe măsură ce sap mai adânc în pământ, sap mai adânc şi în mine.”

Timpul petrecut în grădină o ajută pe Jasmine să se întorcă la rădăcini, să îşi reconsidere viaţa, relaţia cu famila şi rolul pe care îl are ea până la urmă. O descoperim şi pe sora sa, Heather, care suferă de sindrom Down. Un personaj pe care eu l-am îndrăgit foarte mult – o forţă. Pentru Jamsine, sora sa este cea mai importană fiinţă din lume – căutând tot timpul să o protejeze, mai ales că şi-au pierdut mama de mici. O relaţie frumoasă, emoţionantă. Dar, care dintre ele are, de fapt nevoie de îndrumare?

„Heather nu a avut nevoie de mine. Poate că eu sunt cea care se agaţă de ea, căutând ajutor , căutând să scap din propria lume. În loc să-mi trăiesc viaţa, am luat rolul de supraveghetoare şi mamă a ei.”

O poveste a renaşterii,  a regăsirii. Ceea ce iniţial părea un dezastru – lipsa activităţii profesionale, a fost de fapt o periodă numai bună pentru introspecţie, pentru o transformare binevenită în viaţa lui Jasmine. Una care îi aduce echilibrul şi dragostea. Monday este un alt personaj apărut în viaţa ei pentru a contribui la  marea transformare.

E ca şi atunci când faci un puzzle. Pui persoana potrivită la locul potrivit. Uneori oamenii nu sunt în locul în care ar trebui să fie.

Deşi dramatică, autoarea relatează povestea într-o manieră plină de umor, care, parcă ne transmite să fim mai puţin prăpăstioşi, să facem chiar haz de necaz, să luăm lucrurile aşa cum vin, şi să le dăm de cap. De asemenea, ne îndeamnă la a ne privi adânc în suflet, la a ne uita atent în jur – suntem ceea ce credem că suntem, suntem exact unde ar trebui să fim?

„E mai bine să ne mişcăm , să ne dezrădăcinăm şi să o luăm de la zero. În felul acesta vom înflori.”

 

 

Drum în noapte -Kristin Hannah

-Mama ta… s-a înşelat. Ai o familie. Toată viaţa ei Lexi aşteptase aceste cuvinte preţioase. Lumea ei fusese mereu periculoasă, incertă, o corabie îndreptându-se spre bancurile de nisip. Crescuse mai mult singură, printre străini, un copil sălbatic al timpurilor moderne, luptându-se pentru orice dumicat şi pentru un pic de atenţie, neprimind niciodată îndeajuns, nici dintr-una, nici din cealaltă. Dăduse uitării mare parte din toate acestea, dar când încerca – când unul dintre psihologii oficiali o obligau să încerce – îşi amintea că îi fusese foame, că fusese udă, că întinsese mânuţele după o mamă care era prea drogată ca să o audă sau prea vlăguită să îi pese.

thumbnail

Fără doar şi poate, Kristin Hannah este o maestră în creionarea de emoţii. Puternice, brute, care nu menajează. Indiferent dacă ne regăsim sau nu în poveste, imposibil să nu ne transpunem emoţional în ea. Cu un accent evident pe prietenie şi familie, romanele sale îşi pun amprenta făcând-o una dintre cele mai îndrăgite autoare pentru mulţi dintre noi.

Drum în noapte nu face excepţie. O poveste pe cât de frumoasă, pe atât de tristă, pe care o citim constant cu un nod în gât.  O cunoaştem pe Lexi, un copil crescut prin familii adoptive şi orfelinate, care nu apucă să prindă rădăcini nicăieri. Mama sa a fost o  prezenţă inconstantă şi traumatizantă în viaţa lui Lexi, dependenţa de droguri ucigând-o în cele din urmă. Din momentul în care ajunge în grija mătuşei sale, Eva, Lexi cunoaşte iubirea, grija şi stabilitatea. Se împrieteneşte cu Mia, devenind nedespărţite, fiind primită cu braţele deschise de către familia Faraday, o famile în care Lexi are parte de  afecţiunea de care a fost privată. Cu Zach, fratele geamăn al Miei, relaţia este una mai distantă din cauza sentimentelor care se înfiripă între cei doi – sentimente intrezise pentru a nu o răni pe Mia. Cei trei îşi petrec timpul împreună, vegheaţi îndeaproape de către Jude – o mamă minunată şi foarte protectoare, care încearcă să îi ţină departe de orice tentaţie aferentă vârstei, de orice pericol . Totul pare minunat, viaţa Miei pare a fi intrat pe un făgaş normal ca răsplată pentru toată suferinţa, totul pare a fi într-o armonie perfectă.

Era ceea ce învățase în ultimile săptămâni. În marea aceea de tristețe, existau insule de grație divină, momente în timp când îți puteai aminti de ceea ce rămânea în loc de tot ceea ce se pierduse. Se ridică în picioare și lăsă baloanele să se înalțe spre cer.”

Însă cum Drum în noapte nu este o simplă poveste, ci o lecţie de viaţă,  lucrurile iau o turnură dramatică care zdruncină vieţile tutror. În urma unei petreceri la care cei trei tineri au consumat alcool, Mia îşi pierde viaţa într-un accident. Jude se afundă în prăpastia depresiei, iar Lexi ajunge la închisoare – ea fiind la volan în noaptea fatidică. Totul pare pierdut pentru ei. Vieţile li se schimbă implacabil şi iremediabil.  Plină de iubire şi de viaţă, Jude, devine de piatră. În închisoare, Lexi luptă, la rândul său cu durerea şi cu vina. Naşte fetiţa lui Zach, la care renunţă în favoarea tatălui său, pentru a-i oferi o viaţă normală. Durerea şi neputinţa răzbat printre rânduri.  Jude nu se poate apropia sufleteşte de propria nepoată – asemănarea sa cu Mia fiind mult prea dureroasă pentru ea. Frica că Lexi va dori, la un moment să facă parte din viaţa fiicei sale, precum şi cea a unei noi pierderi, o împiedică să se apropie de nepoata sa. Totul pare fără speranţă pentru protagonişti. Tristeţea preia controlul asupra vieţilor lor, făcându-i neputincioşi în faţa ei.

– Și care este următorul pas?

– Urmează-ți inima.

O poveste sfâşietoare despre pierdere, despre lupta de a merge mai departe în urma unei traume. O analiză a sufletului şi a minţii omeneşti, fără menajamente, o narare care ne transpune direct în viaţa şi în trăirile personajelor. Cum mergi mai departe şi cum te regăseşti după ce viaţa ta este brutal şi dureros schimbată, pentru totdeauna? Nu cred că există o reţetă universal valabilă. Să fie iubirea, să fie iertarea? Vă las să descoperiţi singuri, ajutaţi de încă o poveste plină de emoţii şi de învăţăminte marca Kristin Hannah.

 

 

Copilul care a găsit soarele noaptea – Luca di Fulvio

– Ce trebuie să fac să nu mă pierd?Caută adevărul…Ascultă adevărul…Învaţă adevărul…iubeşte adevărul…spune adevărul…ţine-te de adevăr…apără adevărul până la moarte…fiindcă adevărul te va face liber.

copilul

Copilul care a găsit soarele noaptea este o carte care te lasă fără cuvinte. Şi care nu te lasă să o laşi din mână. O poveste atât de frumoasă, emoţionantă, profundă, dar şi dureroasă. Cele mai autentice sentimente sunt transpuse cu măiestrie într-o scriere care nu are cusur. Personajele sunt creionate atât de real, trăirile lor transmise  atât de puternic. O poveste despre lumina din fiecare, care iese la suprafaţă atunci când renunţăm la frici sau atunci când trebuie să luptăm pentru viaţă, pentru ceea ce  iubim, pentru ceea ce ni se cuvine, pentru dreptate .

„Trebuie să înveţi să lupţi. Ai să trăieşti în sânge, ca mine şi ca strămoşii noştri. Asta este soarta şi condamnarea noastră.”

Cartea urmăreşte destinul lui Marcus al II-lea, fiul principelui Marcus I de Saxa. Un bildungsroman, acesta ne prezintă atât evolutia prinţului Marcus, cât şi a şerbului Mikael. Pentru că, din momentul în care familia îi este ucisă chiar sub ochi, micul prinţ intră pentru câţiva ani într-un con de umbră, perioadă menită să îl pregătească pentru destinul măreţ care îi este sortit.  În dimineaţa fatidică acesta îi oferă Eloisei, o copilă din popor, flămândă şi zdrenţuită, o bucată din budinca lui cu carne. În acel moment îi oferă, de fapt, propria viaţă. Salvat de către aceasta, devine un şerb oarecare. Identitatea nu trebuie să îi fie aflată,  astfel încât să fie ferit de cei care au pus pe stăpânire pe ţinut. Ajunge în casa sărăcăcioasă a Eloisei şi a mamei sale, Agnete – moaşa satului. Cele două devin familia sa, punctul său de reper şi motivul pentru care îşi va găsi curajul să lupte pentru ce i se cuvine şi pentru a elibera poporul de sărăcie şi atrocităţile la care este supus de către Ojstering – un om  sadic, de o cruzime ieşită din comun.

„- Noi suntem ceea ce suntem acum, Mikael, spuse bătrânul, ca şi cum i-ar fi citit gândurile.  Noi suntem  ce suntem exact în clipa în care suntem.”

La conturarea unui destin măret este nevoie de oameni care să scoată la suprafaţă tot ce este mai bun din noi. Oameni care să ne îndrume prin necunoscut, frică, care să ne ajute să ne cunoaştem. Dar şi de iubire. Mikael este un norocos din acest punct de vedere. Agnete şi Eloisa, bătrânul Raphael, Emoke, Volod  cel  Negru – personaje complexe şi fascinante, sunt cei care îl vor călăuzi spre lumina care zace în el. Dragostea şi setea de dreptate îl vor mâna pe Mikael la înfăptuirea unui destin măreţ şi plin de lumină.

„Ceea ce-ți spun oamenii, inclusiv eu, este adevăr doar dacă se regăsește în tine.”

Luca di Fulvio, un vrăjitor al cuvântului, ne prezintă cu măiestrie şi emoţie, atât contextul istoric, cât şi fiecare personaj, conturând o lume şi personaje de care nu ai vrea să te desparţi. Cu toate că duc o viaţă plină de greutăţi, neajunsuri şi asuprire, şerbii nu se lasă îngenuncheaţi. Destinul greu îi uneşte şi îi transformă în adevărati luptători pentru libertate, adevăr şi o viaţă în care sărăcia şi frica nu au ce să mai caute. Fiecare personaj este extraordinar conturat psihologic. Nimic nu este lăsat la voia întâmplării şi neelucidat. Toate sunt aşezate la locul lor, la timpul lor. 

„N-are importantă de câte ori cade un om, băiete, nu uita, spuse căpitanul, vorbind agale, ca unul care cunoștea viața și grozăviile ei. Ce contează într-adevăr e să se ridice. O singură dată mai mult față de toate acele dăți când a căzut.”

Mi-a plăcut foarte mult această carte! O lecţie de viaţă, o carte scrisă foarte bine, o lectură abundentă în înţelepciune, o poveste impresionantă şi plină de o gamă variată de emoţii. O poveste din care învăţăm că doar împreună, uniţi de aceleaşi idealuri şi, mai presus de orice, de dragoste, putem înfăptui lucruri măreţe. Mă bucur că am avut prilejul să citesc această carte extraordinară pe care vă invit să o descoperiţi în deplinatatea ei, cu aceeaşi fascinaţie şi bucurie cu care Coplilul a descoperit soarele noaptea!

 

O sută de nume – Cecilia Ahern

„Dar privindu-i de la fereastră cum pornesc fiecare spre casa lui ştia, în adâncul inimii, că va face tot ce îi stă în putinţă ca să-i adune din nou. Mai avea de cunoscut nouăzeci şi patru de oameni care aveau să-i devină tot atâţia prieteni…”

100

Cei care cunosc modul de scriere al Ceciliei Ahern ştiu că vor fi definitiv cuceriţi. Din poveştile sale  pline de emoţie și tâlc, extragem importante lecţii de viaţă. O sută de nume este o poveste plină de substanţă, povestea unui om egoist, îmbătat de succes, pe care viaţa, în modul său tainic și înțelept îl aduce cu picioarele pe pământ și îl învaţă că fiecare om este important în felul său, că fiecare are povestea sa de viaţă, mai mult sau mai puţin extraordinară, dar unică şi specială. Şi că, pentru a fi fericiţi şi împăcaţi cu noi trebuie să ţinem cont de cei din jurul nostru, de sentimentele lor, să le acordăm timpul şi atenţia necesare pentru a-i descoperi şi preţui. Nu pot decât să mă bucur că am avut ocazia să descopăr această poveste pe rafturile înţesate de cărţi minunate ale Târgului Cărţii .

„Fiecare persoană obişnuită are o poveste neobişnuită. S-ar putea să credem că nu suntem deloc remarcabili, că ducem o viaţă plictisitoare […] Dar adevărul este că fiecare face ceva fascinant, curajos – un lucru de care să fie mândru.”

Asta descoperă Kitty, o jurnalistă a cărei exces de zel  o duce într-un moment de răscruce și grea încercare în viața sa. După ce acuză, în direct un profesor, de hărţuire sexuală, acuzaţie nefondată, totul o ia razna. Este suspendată, iubitul o părăseşte, părinţii nu îi mai vorbesc, iar ușa apartamentului în care trăiește este frecvent vandalizată. Îmbătată de ascendența carierei sale în cadrul publicației de succes Etcetera, deținută de prietena sa , Constance, Kitty tratează cazul cu superficialitate, nu verifică temeinic sursele, iar în urma difuzării emisiunii în care acuză în direct profesorul, acesta rămâne fără loc de muncă, familie, devenind  ținta oprobriului public. Steve, prietenul său din facultate și Constance îi rămân alături în aceste momente grele, când remușcările și pierderea încrederii în sine o zguduie. Constance o asigură că postul ei este încă valabil, iar Steve o încurajează să se regăsească pe sine însăși, atrăgându-i atenția că, în goana după succes,  s-a pierdut pe drum, a devenit egoistă și insensibilă la ceilalți.

„Dacă vrei să găsești adevărul, nu e nevoie să treci totul prin foc și sabie pentru a da la iveală o minciună, nici să faci ceva revoluționar – e suficient să intri  în miezul unui lucru real. Eu nu trebuia să descopăr o minciună sau cine știe ce lucru cutremurător pe care o sută de oameni îl ascundeau de mine. Trebuia pur și simplu să ascult adevărul lor.”

Când Constance, bolnavă de cancer în fază terminală moare, lumea lui Kitty se prăbușește din nou. Dar, Constance are de grijă  să îi vorbească, înainte de a muri despre un proiect drag ei, pe care Kitty dorește să îl ducă la sfârșit ca un omagiu adus prieteniei lor și omului minunat care a fost Constance. O listă cu o sută de nume, oameni pe care trebuia să îi găsească și să își dea seama care e legătura lor cu Constance și cea dintre ei. Pe parcursul încercării de a face conexiunile, îi cunoaște pe șase dintre ei, oameni în aparență obișnuiți, dar cu povești de viață  extraordinare și cu capacități uimitoare de a-i ajuta pe ceilalți. O călătorie în care descoperă că fiecare om are o poveste, fiecare om e minunat în felul sau, o călătorie în care își face prieteni noi și învață să fie empatică, să se regăsească, să fie mai bună și altruistă. Totodată, găsește iubirea și caută, cu toată inima iertarea.

„Kitty se apropie de el, sperând și, mai presus de orice, rugându-se să fie iertată.”

Cecilia Ahern are un stil aparte, plin de emoție și căldură, prin care oferă lecții de viață minunate. La fel este și povestea celor O sută de nume. O poveste cu tâlc prin care asistăm la evoluția și transformarea lui Kitty într-un om mai bun, mai înțelept. Cu toții putem face asta, dacă ne deschidem inima și privim dincolo de aparențe, dincolo de  ceea ce este evident și la cei din jur. O lectură minunată pe care o recomand cu drag!

Extraordinarele circumstanţe al vieţii lui Weylyn Grey – Ruth Emmie Lang

„Născut în mijlocul viscolului, orfan, şi se pare, crescut de lupi, Weylyn Grey stârneşte o curiozitate nemăsurată din partea tuturor celor care îl întâlnesc. Oamenii spun ca odată ce Weylyn se avântură în lumea ta, ţi-ai dori să nu mai plece. Însă ce îl face să fie atât de diferit? Cum de posedă abilitatea de a transforma vieţile celorlalţi? Cum reuşeşte să găsească şi să creeze magie în orice lucru comun?”

weylyn

Povestea lui Weylyn este asemenea unui basm. O lectură atât de frumoasă, încât am dori să nu se mai sfârşească. Să rămânem cât mai mult în lumea plină de bunătate şi magie a protagonistului. Deşi viaţa nu i-a oferit prea multe bucurii, Weylyn a reuşit să îşi păstreze umanitatea şi să lase în vieţile celor care l-au cunoscut, bunătate, bucurie, dragoste şi totodată fascinaţie. La naşterea sa, deşi era vară, viscolul s-a iscat din senin. Probabil o prezicere pentru viaţa de care avea să aibă parte. Rămas orfan, alege să trăiască în pădure, unde lupii şi restul vieţuitoarelor îi devin cei mai buni prieteni. Viaţa  l-a învăţat să se descurce singur din fragedă copilărie, iar solitudinea l-a ţinut deoparte de duplicitatea şi răutăţile lumii. De aici, o naivitate înduioşătoare, dar şi tendinţa de a fi colpeşit odată ce poposea între oameni. Oscila între dorinţa de a trăi printre ei, în momentele în care se simţea singur şi cea de a se întoarce la prima sa familie – pădurea şi lupii, în momentul în care oamenii îl dezamăgeau.

– Îmi e dor de unii oameni. Nu de toată lumea, desigur…

Ceea ce îi fascina pe cei din jur la Weylyn, era magia care, odată cu apariţia lui, se manifesta sub diferite forme. Ploua din senin, ningea dintr-o dată, plantele creşteau ca din apă. Cert este că, odată ce acesta popsea în viaţa lor, prezența sa își punea amprenta, rămânând în sufletul fiecăruia un om special și magic. Unii dintre oamenii pe care i-a întâlnit în rătăcirea lui prin viață, precum  sora vitregă, Lydia şi Mary Jane, constituie legături pe care le-a păstrat, puncte de reper într-o viaţă de rătăcitor, cu toată  detaşarea lui, menită să îl ţină deoparte de zbuciumul său, de dorința sa de a nu se lega prea mult de oameni sau de un anumit loc, astfel încât să nu se mai simtă singur și fără rădăcini.

-Nu plânge de două ori pentru același lucru. Scoate tot prima oară, chair dacă este zgomotos sau răvășit. Apoi se termină.

Mi-a plăcut mult povestea lui Weylyn. O poveste de viață în care magia se îmbină cu realitatea. O poveste despre fiecare, până la urmă. Cu toții rătăcim prin viață într-un fel sau altul, oricât de înrădăcinați am crede că suntem. Nu ai cum să nu îl îndrăgești pe Weylyn, acest om magic care transmite bucurie, emoție și bunătate printre rândurile poveștii. Pentru câteva ore călătorim cu el într-o lume fantastică din care nu am mai vrea să plecăm. Și cu toate că realitatea este  prezentă: cu tristețe, frici, dureri, Weylyn deține capacitatea de a o face mai bună și mai frumoasă – așa cum doar magia are puterea să o facă.

Mi-am desfăcut degetele, iar licuriciul a plutit între copaci….La început, au fost doar câțiva , apoi o duzină, apoi sute de faruri care pluteau în sus și în jos în ceea ce părea a fi un soi de pelerinaj…

licurici-1-1
Sursa-Fabrica de gânduri

Minciuni pe canapea – Irvin Yalom

„Lui Ernest îi plăcea la nebunie să fie psihoterapeut.Zi de zi pacienții îl invitau în cele mai intime încăperi ale vieții lor. Zi de zi, el le aducea alinare, își făcea griji din pricina lor, le ușura disperarea. Iar în schimb, primea admirație și prețuire.”

minciuni

Pe rafturile pline de cărți minunate ale Târgului cărții am dat peste cartea care, de mult mi-a stârnit curiozitatea. Minciuni pe canapea este o incursiune în viața și mintea psihoterapeuților, o povestire plină de umor și dezvăluiri despre cei pe care avem tendința de a-i crede, prin natura meseriei, super oameni. Descoperim că, de fapt, sunt la fel de vulnerabili și pasibili de aceleași  experiențe ca orice alt om. Talentul de a lucra cu mintea oamenilor nu se aplică și cu propria minte, putând fi, din punctul de vedere al autorului, mult mai ușor de păcălit. Cum să plătești o sumă, deloc neglijabilă și să minți la terapie? Un argument destul de bun, aș spune. Dar, cum știi cine și cu ce scopuri îți intră în cabinet? Și cât de ușor e să acorzi credit unei persoane care, chipurile, vine să o ajuți să își pună gândurile în ordine? 

Își poate pierde un psihiatru mințile? Poate fi el păcălit, sedus, manipulat chiar în timpul ședințelor în care ar trebui să dețină controlul asupra pacienților? Da, dacă o femeie dornică de răzbunare hotărăște să joace rolul de pacientă neajutorată.

În centrul acțiunii se află Ernest, un psihoterapeut pasionat, integru, dedicat. La rândul lui, acesta are un supervizor, un terapeut mai experimentat care îl ajută pe acesta să își îmbunătățească tehnicile. Ca terapeut trebuie să fii mereu pregătit pentru orice tip de client care îți calcă pragul. Dar, e posibil, cu adevărat acest lucru? Cum reacționezi când o femeie foarte frumoasă și inteligentă îți calcă pragul – nu cu gânduri tocmai curate, și încearcă să te seducă? Cum va aborda Ernest acest aspect, al încălcării pragului terapeut-client? Prag de care, mulți terapeuți se mai împiedică. Va prima profesionalismul și dedicarea sau instinctul?

O carte care ar trebui citită de oricine vrea să afle cun funcționează în realitate mintea unui „doctor de cap”.

Din aceleași motive am vrut să citesc și eu cartea. Ce am concluzionat? Cu toate că personajele poveștii știu foarte bine cum să lucreze cu mintea clienților, când vine vorba de propria lor minte, la fel ca orice om, lucrurile se complică. Aceleași frustrări, nesiguranțe, hopuri existențiale. Dar, în cazul lor, miza este mult mai mare. Liniile sunt mult mai subțiri, deseori invizibile, iar încălcarea lor poate duce la adevărate dezastre. Atât pentru ei, cât și pentru clienți. Și, da, și ei au nevoie, la rândul lor de cineva care să le deschidă toate ușile minții. Pentru că, la urma urmei sunt și ei oameni.