Bibliotecara de la Auschwitz – Antonio G. Iturbe

„Literatura are acelaşi rol ca o lumânare în mijlocul unui lagăr în miezul nopţii. O lumânare aproape că nu luminează, dar ne permite să vedem cât întuneric există în jurul ei.”

bibliotecara

De mult timp am pus ochii pe această carte, dorindu-mi să o citesc. Şi cum la Târgul Cărţii găsesc doar cărţi minunate, dorinţa mea a devenit realitate.

Deşi nu sunt la prima carte despre Holocaust, Bibliotecara de la Auschwitz reuşeşte să izbească încă o dată prin povestea evreilor ajunşi în groaznicul lagăr. Nu are cum să nu te îngrozească modul în care au fost trataţi evreii în timpul celui de-al doilea război mondial. Bibliotecara de la Auschwitz este o poveste dură, brutală. O poveste despre vieţi mutilate, copilării furate. Dar şi despre curaj şi despre cum te  agăţi de un scop pentru a suporta realitatea.

„A începe să citeşti o carte este ca şi cum te-ai urca într-un tren care te duce în vacanţă.”

Dita Kraus are 14 ani. Este o fetiţă curajoasă a cărei misiune este să aibă grijă, în mare secret de biblioteca din blocul 31. Biblioteca este formată din câteva cărţi ponosite pe care le ascunde şi le protejează de teribilul Josef Mengele, un personaj odios, capabil de atrocităţi greu de imaginat și digerat. Micuţa şi temerara Dita, apără cu preţul vieţii cele 8 cărţi. Am admirat-o profund pe această fetiţă, mi-ar fi plăcut să o cunosc. Dar, mai ales, mi-aş fi dorit să aibă altă viaţă. O copilărie… Şi-a căutat refugiul şi puterea de a înfrunta iadul în cărţi.

„Unii ar putea crede că este un act de curaj inutil într-un lagăr de exterminare, atunci când există alte preocupări mai presante: cărţile nu vindecă boli, nu pot fi folosite ca arme pentru a putea doborî o armată de călăi, nu ţin de foame şi nici de sete. Este adevărat, cultura nu este necesară pentru supravieţuirea oamenilor, necesare sunt doar pâine şi apă. Este adevărat că omul supravieţuieşte dacă are pâine să mănânce şi apă să bea, mulţumindu-se cu moartea omenirii.“

Cartea este un tablou pictat cu acurateţe a ceea ce s-a petrecut zi de zi într-un lagăr de concentrare. O poveste dură care m-a strâns în spate. Oricâte cărţi despre acest subiect aş citi, nu sunt niciodată pregătită sufleteşte pentru a trăi cu personajele, încă o dată, în iad. Pentru că, citind această carte ne putem face o idee despre ce înseamnă iadul. Câte un strop de umanitate şi inocenţă, apare, din când în când prin intermediul unor personaje care nu şi-au pierdut sufletul de tot şi care cred, încă că viaţa şi dragostea sunt posibile. Le veţi descoperi cu mare drag şi le veţi admira. Să mai poţi spera în asemenea loc, e un miracol, o forţă!

Auschwitz nu-i omoară doar pe nevinovați, omoară și inocența

O poveste despre curaj, putere, speranţă. Cum poţi să mergi mai departe după asemenea experienţă traumatizantă? După ce pierzi tot? Familie, prieteni, demnitate, libertate.

Oricât aş vrea să vorbesc şi să transmit despre despre această carte, cuvintele nu sunt suficiente. Doar citind, trăind alături de Dita şi celelalte personaje  poţi simţi ceea ce autorul transmite, atât de viu. Nodul din stomac, revolta, neputinţa, foamea, frica, durerea, dar şi speranţa, chiar dragostea.

O carte scrisă frumos, profund, viu. Şi pe care o recomand cu mare drag!

Copila de zăpadă – Eowyn Ivey

„Nu trebuie sa înţelegi miracolele ca să crezi în ele, iar Mabel ajunsese de fapt să simtă chiar contrariul. Ca să crezi, probabil trebuie să încetezi să mai cauţi explicaţii şi, mai degrabă, să ţii lucrul acela mic în mâinile tale atâta vreme cât îţi stă în puteri, înainte să ţi se scurgă precum apa printre degete.”

Copila de zăpadă ne îndeamnă să credem în magie, miracole. Adânc prinşi în realitate,  este mai greu să o facem. Sau e nevoie de o mare suferinţă pentru a ne agăţa de un vis, să dorim să ni se întâmple un miracol ?

thumbnail

Mabel şi Jack au încetat să mai creadă în miracole şi fericire, odată cu moartea copilului lor. Şi-au lăsat vechea viaţă în urmă şi au plecat în Alaska, ţinutul iernii, pentru a-și clădi o nouă viață. Se au unul pe celălalt şi întinderea nesfârşită, de basm, a iernii. O înstrăinare emoţională a celor doi completează sălbăticia locului, traiul greu. Apropierea dintre cei doi se reface treptat, în timp ce muncesc din greu pentru asigurarea pâinii cea de toate zilele. Gesturile stângace de apropiere dintre cei doi par a fi,  mai degrabă cele dintre doi oameni aflaţi la început de drum, nu a unui cuplu care a petrecut mulţi ani împreună. Un moment de joacă  şi de magie, le schimbă complet vieţile. Readuce iubirea şi magia în vieţile lor. Ca doi copii, clădesc un om de zăpadă,  odată cu prima ninsoare, moment care coincide cu apariţia copilei de zăpadă în viaţa celor doi . Apariţia misterioasă a Fainei ,  odată cu venirea iernii şi dispariţia sa pe timpul sezonului cald m-a făcut să mă întreb dacă este reală sau doar o plăsmuire a minţilor celor doi. Sau, miracolele şi magia chiar există? Într-un ţinut atât de ireal de frumos, sălbatic şi dur, povestea din basmul rusesc, Snegurocika, basm pe care tatăl  lui Mabel i-l citea în copilărie, este transpus în realitate? 

„La vârsta mea înaintată, înţeleg că viaţa în sine este adesea chiar mai fantastică şi mai teribilă decât poveştile pe care le credeam când eram copii şi că poate e nici un rău în a descoperi magicul printre copaci.”

O poveste plină de emoţie şi de frumuseţe. Ca un basm, un tablou emoţionant de iarnă, de o frumuseţe fantastică. Totul pare ireal. Ireal de frumos. Alaska cea sălbatică şi rece, le readuce celor doi iubirea, speranţa, bucuria. Găsesc prietenia necondiţionată, un nou sens al vieţii. Printre munţii şi pădurile sălbatice, printre brazdele de pământ muncite din greu pentru a putea supravieţui iernii crunte, totul se schimbă. Totul e magic, fantastic, dar, totuşi atât de real.

O poveste atât de frumoasă, care mi-a transmis atâtea sentimente de tot felul, o poveste deosebită! Mulţumesc, Cătălina Coman –  Porţia de citit.

 

 

 

Se numea Sarah -Tatiana de Rosnay

” Am rămas acolo multă vreme,  până când mulțimea din jurul nostru s-a micșorat, până când soarele și-a schimbat poziția și lumina s-a schimbat. Până când ochii noștri s-au putut întâlni, fără lacrimi.”

sarah

Se numea Sarah. O carte care m-a cucerit inițial prin titlu. M-am așteptat la o poveste cu o mare încărcătură emoțională, însă asta nu a atenuat impactul pe care l-a avut asupra mea. Împreună cu  Când înflorește liliacul Martha Hall Kelly și Privighetoarea Kristin Hannah , va fi  o carte pe care mi-o voi aminti mult timp.

„În acele minute îngrozitoare, de singurătate, fetița înțelese. Nu mai era o fetiță fericită de zece ani. Era cineva mult mai bătrân.”

Povestea lui Sarah  este povestea multor copii evrei și a familiilor lor  în timpul Holocaustului. Ceea ce au avut de îndurat acei oameni în timpul celui de-al doilea război mondial, este inimaginabil și brutal. Deși am mai citit cărți pe această temă, nu devine mai ușor. Sarah era un copil de 10 ani, fără griji. Împreună cu fratele său mai mic, aveau o copilărie frumoasă, tihnită. Până într-o seară, când, poliția a descins în locuința lor, schimbându-le viața pentru totdeauna.Au fost ridicați și duși, ca mii de alți evrei spre Auschwitz. În timpul călătoriei spre iad, fetița de doar zece ani s-a maturizat brusc, copilăria devenind doar o imagine îndepărtată – momente în care ea și fratele său mai mic se jucau, fără a bănui că viața îi va despărți în mod implacabil și definitiv. În încercarea de a-și salava frățiorul, îl încuie în dulap, promițându-i că se va întoarce după el. De-a lungul călătoriei spre lagăr, singurul gând al fetiței era să se întoarcă, să-și eliberez fratele din dulap.

 „Oare cât va supraviețui fratele ei? Nu suporta gândul că frățiorul ei o aștepta în întuneric. Trebuia să fie înfometat, însetat.”

 Călătoria  spre și șederea în lagăr, pline de orori pe care cu greu ni le putem imagina, au întărit-o pe Sarah.  Deși refuza realitatea cruntă, adânc, în mintea și inima sa, simțea că se poate să fie prea târziu pentru fratele său. Însă speranța și faptul că îi promisese micului Michael că se va întoarece după el, i-au dat puterea și curajul de a evada din lagăr. Norocul i-a scos în cale o familie de bătrâni care au ajutat-o. Au ajutat-o să se reîntoarcă în Paris, să se întoarcă la vechiul apartament din Rue de Saintonge. Ajunsă acasă, în apartamentul numărul 216, locuit de altcineva acum – apartamentele evreilor ridicați erau repede ocupate, este izbită de realitatea pe care a încercat din răsputeri să o ignore. Fratele său, Michael, așa cum era de așteptat, murise. Pierderea fratelui său, a părinților săi, o izbesc fără milă, viața sa fiind iremediabil și brutal schimbată pentru totdeauna. Ce s-a întâmplat cu fetița curajoasă și mândră după loviturile vieții?

„Se prăbuși din nou în genunchi și începu să urle din toate puterile. Urlă după mama ei, după tatăl ei, după Michael.”

După 60 de ani, Julia, o americancă, căsătorită cu un francez, urmează să se mute în apartamentul bunicii soțului său, Bertrand. Mai precis, în apartamentul 216 de pe Rue de Saintonge. Jurnalistă fiind, trebuie să facă un articol despre  a șaizecea comemorare a Vel’ d’ Hiv’, locul unde mii de evrei au fost închiși zile întregi în condiții groaznice, ca mai apoi să fie duși la Auschwitz, în 1942. Începând să facă documentarea pentru articol, Julia descoperă povestea unei fetițe, care constituie marele secret al familiei soțului său – mai precis a socrului său. O poveste nicodată mărturisită, care a ros ani de zile în cei care o cunoșteau și care nu și-au găsit niciodată liniștea. La rândul său, Julia nu își mai găsește nici ea liniștea până nu află adevărul. Un adevăr care îi schimbă complet viața. Ce a descoperit? A reușit să aducă liniștea și iertarea în sufletele celor implicați, dar și în  al său? Trebuie să aflați. De asemenea, vă las să descoperiți și povestea Juliei, personaj pe care l-am admirat și îndrăgit.

Nu exista alt nume pentru fetița mea. Era Sarah, Sarah a mea. Un ecou al celeilalte, cealaltă Sarah, fetița cu stea galbenă care îmi schimbase viața.

Ce pot să mai spun? Cartea asta m-a impresionat profund. Sarah m-a impresionat profund. Fiecare personaj în parte, m-a marcat.  O carte pe care nu o poți povesti fără emoții. De care nu îți poți aminti fără a simți o tristețe profundă. Nici nu pot să îmi imaginez prin ce au trebuit să treacă mii de copii evrei, smulși din copilărie brutal, de lângă părinți, frați. Copii, care, dacă au supraviețuit, au fost iremediabil traumatizați. Deși m-a întristat foarte mult, este o carte extraordinară, de la primul  până la ultimul cuvânt. Și, pe care o recomand.  Recomand  Se numea Sarah, pentru a ne da seama de cât de binecuvântați suntem cu vremuri de pace și pentru a aduce și noi un mic omagiu miilor de copii care au văzut iadul în vremea războiului.

 

 

 

 

 

 

Nevăzuții – Katherine Webb

„Soarele de toamnă îi mângâie blând chipul , iar ea se îndreaptă spre Thatcham cu sentimentul că totul va fi bine. Are senzația că e vegheată de un prieten”.

nevazutii

„Când Leah l-a întâlnit prima dată pe bărbatul care avea să îi schimbe viața, acesta zăcea  cu fața în jos pe o masă de oțel , total nepăsător”.

Leah este chemată de către fostul său iubit, Ryan să scrie un articol despre soldatul descoperit de către Comisia Mormintelor de Război. Nimic care să atragă atenția asupra acestui soldat necunoscut și nejelit, în afară de două scrisori găsite asupra sa. Acestea îi stârnesc interesul lui Leah. Din acest moment  viața sa se schimbă, pornind pe urma femeii care le-a scris, cu aproximativ 100 de ani în urmă.

Înapoi în timp, în 1911, Hester Canning, tânăra soție a pastorului din satul Cold Ash Holt, își petrece timpul administrând casa parohială, pe Sophile Bell, bucătăreasa și menajera casei și pe Cat, noua și controversata menajeră care urmează să vină să îi slujească. Trecutul oarecum scandalos al menajerei, dar necunoscut lui Hester o îngrijorează, dar în același timp este sigură că, odată ajunsă în casa lor aceasta își va găsi îndrumarea și ajutorul necesare mântuirii. Are o căsnicie frumoasă și armonioasă. Singura umbră care planează asupra căsniciei sale, plină de iubire cu pastorul Albert este reticența acestuia de a-și consuma căsnicia. Cu timpul acest aspect devine din ce în ce mai frustrant, mai ales că ea își dorește un copil.

Cat, numită și Pisica Neagră din cauza trecutului său – o sufragetă care a făcut închisoare pentru cauză, își face apariția în casa parohială stârnind rumoare. Atât din cauza înfățișării sale, cât și din cauza atitudinii sale. Hester constată că fața sa, indiferent de situație rămâne complet inexpresivă. Lunile de detenție au îmbolnăvit-o fizic și psihic. Cea mai mare frică a sa este cea de a fi închisă. Însă nicio traumă nu depășește vina de a-și fi atras prietena, pe Tess în cauza sufragetelor și de a-i fi distrus viața. Își face treaba pentru care e plătită, însă își urăște condiția de slugă și nu înțelege de ce nu și-ar putea-o depăși.

Albert Canning, pastorul dedicat enoriașilor săi trup și suflet. Își petrece timpul făcând plimbări prin natură și vizitându-și enoriașii. În una dintre plimbările sale matinale îi este dat să vadă niște creaturi nepământene deasupra lacului. De aici și până la apariția teosofului Robin Durrant ca și musafir permanent în casa parohială, nu este decât un pas. Iar totul se schimbă din acest moment. Așa că, cei doi pornesc împreună pe calea înălțării spirituale și pe cea spre zâne, elementali  și alte ființe supranaturale. Nu pot spune că nu m-a amuzat un pic acest aspect fantasy al poveștii, însă de la el a pornit toată drama cărții. Albert devine  tot mai puțin interesat de aspectul fizic al relației sale cu Hester, fiind complet captivat de teoriile lui Robin Durrant și nu numai, aparent. Pasiunea tânărului teosof devine obsesie, astfel încât, cu ajutorul  lui Cat, obținut prin șantaj, ajunge chiar să falsifice poze. În acestea, chipurile ar fi fost ființa superioară pe care numai nu reușea să o vadă, lucru care îl înnebunea de-a dreptul. Mărturia existenței elementalilor i-ar fi adus recunoașterea și faima binemeritate. Toată această șaradă îi va fi fatală lui Cat, chiar în momentul în care reușise să își găsească libertatatea, să scape de sclavie. Într-o scrisoare lăsată lui Hester, înainte de a părăsi casa, îi deschide acesteia ochii asupra unor lucruri evidente despre soțul său, însă la care ea era oarbă.De asemena, se pare că celor două femei le curge același sânge prin vene.

Cum reușește Hester să aibă până la urmă copilul mult dorit, cu ce preț? Va reuși Leah, 100 de ani mai târziu să deslușească drama, obsesiile și misterul de la casa parohială? Va trebui să descoperiți singuri. În același timp veți descoperi și povestea lui Leah. Una plină de dramă, dar de care scapă o dată cu deslușirea misterului de la Cold Ash Holt.

Per ansamblu, povestea a fost una plină de antren pentru mine. M-a impresionat Cat, povestea ei, drama ei.  De fapt, fiecare personaj și-a trăit propria dramă. Amestecul de mister, obsesii, secrete și  paranormal au făcut din carte o poveste care m-a prins. Mi-aș fi dorit pe partea de paranormal altă abordare, toate ființele mistice vehiculate m-au amuzat un pic.

O carte cu o poveste cutremurătoare, o abordare inedită,  care mi-a plăcut și pe care o puteți cumpăra de aici.

 

 

 

 

Grădina de iarnă – Kristin Hannah

Meredith ridică din umeri, iar Nina știa ce înseamnă acel gest. Cine o cunoștea pe mama? Era o străină pentru ele, o ființă de nepătruns, și numai Dumnezeu știe cât încercaseră să o cunoască …”

Gradina de iarna

Credeam că am atins maximum de emoții transmise de Kristin Hannah prin poveștile sale atât de profunde. După Aleea cu licurici  și Privighetoarea,mi-am dorit neapărat Grădina de iarnă. Eram convinsă că va fi o lectură excepțională, dar nici  prin cap nu mi-a trecut cât de mult mă va impresiona.  

Grădina de iarnă le aduce în prim plan pe Meredith și Nina, două surori foarte diferite. Cele două cresc încercând să își cunoască mama, încercând să înțeleagă de ce aceasta nu le poate iubi. Tatăl lor încearcă să substituie lipsa iubirii materne, acordându-le toată atenția lui. Singurele momente de o oarecare apropiere între mamă și fiicele sale erau acelea în care le spunea un basm ”despre o țărăncuță nesăbuită care a avut îndrăzneala să se îndrăgostească de un prinț.”  Meredith și Nina nu știau nimic despre mama lor,  în afară de ceea ce le spunea tatăl lor. Și așa, cele două devin femei mature, resemnate cu faptul că nu își vor cunoaște niciodată cu adevărat mama și că aceasta nu le va iubi vreodată.

Meredith se căsătorește cu Jeff, cu care se cunoaște din copilărie. Au împreună două fete cu care are o relație foarte apropiată – relația pe care ea nu a avut-o niciodată cu propria mamă. Rămâne acasă și se ocupă de afacerea tatălui său.  Căsnicia sa intră pe panta rutinei și a unei oarecare distanțări.

Nina devine un fotograf de renume, fiind tot timpul în mijlocul evenimentelor, oriunde meseria i-o cerea. Are o relație cu Dani pe care nu dorește să o aprofundeze foarte mult. Se pare că pe ambele surori, relația cu mama lor le-a făcut să dezvolte un scut de protecție în jurul lor. Ele devin conștiente de faptul că necunoșcându-și mama, nu se cunosc nici pe ele însele.

Surorile se reunesc în momentul în care tatăl lor suferă un atac de cord. Nina se întoarce numaidecât acasă. Fiecare își petrece ultimele clipe cu el. Cu limbă de moarte le roagă să încerce să se apropie de mama lor. Pe aceasta o roagă să le spună basmul. Se pare că basmul care le plăcea atât de mult să îl audă de la mama lor în copilărie, era mai mult decât o simplă poveste inventată.

Moartea bătrânului le devastează. Dacă Nina alege să fugă într-una dintre misiunile sale, Meredith rămâne să aibă în continuare grijă de afacere, de casă, dar și de mama sa. Își poartă durerea adânc ascunsă, muncind non-stop, lucru care îi fisurează și mai tare căsnicia.  Starea de sănătate, mai ales psihică a mamei sale se înrăutățește, astfel încât singura soluție este internarea sa la un azil.

La data la care ar fi trebuit să fie ziua tatălui lor, Nina revine acasă. Nefiind de acord cu decizia surorii sale de a-o interna pe mama lor, o ia acasă.  Cele două surori au o relație destul de rece, fiecare având propria sa vizune asupra situației mamei lor. Dacă Meredith s-a resemnat cu faptul că nu va ști niciodată cine este mama sa cu adevărat, Nina insistă ca ea să le spună basmul.

Controversatul basm dezvăluie o poveste absolut sfâșietoare despre cine a fost și cine este mama lor. Cu cât află mai multe despre viața ei în timpul celui de-al doilea război mondial, în Rusia, cu atât își pot, în sfârșit cunoaște și înțelege mama.  Dar, cu prețul unei crunte suferințe readuse la viață.  Vor reuși cele trei să devină familia atât de dorită?

Nu vă dezvălui mai multe. Povestea Grădinii de iarnă este absolut răvășitoare. Plină de emoție și profundă, dezvăluită sub forma unui basm. Încă o evocare a suferințelor și traumelor provocate de război. Despre pierderi dureroase, dar și regăsiri miraculoase. Vă invit să le cunoașteți pe cele trei femei, să le descoperiți basmul. Încă o carte extraodinară a lui Kristin Hannah pe care o puteți găsi la Editura Litera

 

 

 

 

 

Vina, Camelia Cavadia

„Vina se lipise de el, îi intrase în celule, se amestecase cu carnea și ADN – ul lui „.

vina

Pe parcursul lecturii am avut tot timpul sentimentul că, uneori totul e prea frumos ca să dureze, și că, inevitabil, la un moment dat ceva rău se va întâmpla… Uneori, așa se întâmplă și în viața de zi cu zi. Autoarea a reușit să mă bulverseze, cu toate că, pe undeva prevedeam iminența colapsului. Am descoperit-o pe Camelia Cavadia odată cu Măștile fricii și am știut că trebuie să citesc și celelalte cărți ale sale. Deși pline de tristețe și situații de viață dramatice, poveștile sale au un adânc substrat psihologic, scot în evidență părți ale oamenilor nu tocmai frumoase și care pot duce la distrugere. Vrem sau nu și ele fac parte din noi. Și, de ce nu, ne arată cum le putem recunoaște și lupta cu ele.

Vina – unul dintre cele mai puternice și distrugătoare sentimente. 

Personajul central al cărții, Thomas H., m-a revoltat până la finalul cărții. Nu am reușit să îl înțeleg, oricât am încercat. L-am întors pe toate părțile, însă nu am reușit să îi găsesc vreo justificare pentru modul în care și-a distrus familia și viața. Nici el nu a reușit acest lucru foarte mult timp, iar când aproape a reușit să iasă la suprafață, viața i-a râs în nas. La începutul cărții îl descoperim locuind singur, un alcoolic, izolat de restul lumii. Singura legătură cu exteriorul erau familiile de vecini pe care îi observa în viețile lor de zi cu zi. Mai era și Ana, care venea să îl îngrijească cu regularitate. Ana a fost ceea care l-a văzut și susținut necondiționat în cei mai negri și grei ani din viața lui. Ea fost cea care i-a salvat viața. Lupta cu vina, depresia și alcoolul, aproape l-au doborât.

Viața perfectă.

Însă Thomas H. a avut parte de viața perfectă. Și-a cunoscut iubirea vieții în Stella, o tânără frumoasă, inteligentă, fermecătoare și râvnită. Însă, dintre toți, Thomas a fost alesul ei. Tineri, îndrăgostiți, având de partea lor dragostea și susținerea familei, își clădesc căsnicia perfectă. Și din punct de vedere profesional, nu fără eforturi și sacrificii totul pare perfect-Thomas devine un scriitor foarte bun și apreciat, iar Stella o profesoară asemenea. Ca totul să fie ca desprins din basme, familia se completează cu micul Paul. Walter și Irene, un cuplu în vârstă cunoscut în vacanță, le devin o a doua familie, iubindu-i și susținându-i necondiționat. Iar, când în familie apare și micuța Clara, nimic nu poate fi mai frumos și complet.

Alunecarea în gol.

Cu toate că avea o soție minunată, dedicată care îl iubea și susținea necondiționat, în mintea lui Thomas încolțește gelozia. Cu toate încercările sale de a o ține în frâu, prima ceartă serioasă ca și cuplu o  au din această cauză. Urmările acesteia au deschis prăpastia dintre cei doi. În completare cu obiceiul lui Thomas de a bea, din ce în ce mai mult, au dus la destrămarea familiei într-un mod absolut dramatic și dureros. Cu toate încercările de a-și salva familia, moartea micuței Clara i-a distrus iremediabil pe Stella și Thomas. Nici încercările lui Paul, un copil deosebit de matur și înțelept pentru vârsta sa, nu au reușit să îi țină pe cei doi uniți în lupta cu viața. Thomas pleacă de acasă, devine depresiv, alcoolic, iar vina îl ucide puțin câte puțin. Durerea o distruge și pe Stella. Iar când află în ce împrejurări a murit cu adevărat fiica sa, ura îi dă lovitura de grație.

Cartea

A surprins perfect cum sentimentele necontrolate pot distruge. Cum, unii oameni, deși au tot, nu reușesc să se bucure. Cum nesiguranța și gelozia nasc monștri. Cum gândurile negre ne pot distruge cu toată lupta noastră. Am trăit fiecare clipă din carte, unele părți m-au izbit pur și simplu, iar finalul mi-a pus capac. Spuneam că nu am reușit să simpatizez nici măcar o clipă cu suferința lui Thomas, că nu am înțeles cum și-a putut distruge viața și familia atât de ușor, însă m-am bucurat când părea că ar ieși la liman și că, poate ar reuși să repare cumva lucrurile. Mi-a plăcut cartea, cu toate că m-a cutremurat. Însă tot ce am trăit și învățat citind Vina, o fac o carte care a meritat.

 

 

 

 

 

 

 

Privighetoarea

„Acum, că mă apropii de sfârşitul vieţii, ştiu că durerea, la fel ca şi regretul, se instalează în ADN-ul nostru şi că rămâne pentru totdeauna o parte din noi”.

rossignol

Privighetoarea, Kristin Hannah este o carte care, încă din primele pagini mi-a confirmat că va fi o carte cu o mare încărcătură emoţională. Aşa a şi fost. O carte de excepţie, o carte care lasă urme şi pe care am citit-o cu un nod în stomac – m-a impresionat până la lacrimi. Însă, nici nu m-am aşteptat la altceva din partea autoarei care m-a cucerit iremediabil cu  Aleea cu licurici.

Privighetorile  – Vianne și Isabelle Rossignol

Cartea abordează povestea surorilor Vianne și Isabelle în timpul  celui  de-al doilea război mondial.  Rămase fără mamă, în grija tatălui, marcat de război şi suferinţa pierderii soţiei, incapabil de a-şi manifesta grija şi iubirea de părinte, cele două surori cresc tânjind de dorul mamei şi după  iubirea tatălui lor. Relaţia celor două este marcată de copilăria care au avut-o, dar şi de faptul că erau foarte diferite – Vianne, raţională şi prudentă, Isabelle – răzvrătită,  nonconformistă şi uneori nechibzuită, acţionând de cele mai multe ori sub imperiul sentimentelor, chiar şi în situaţii în care acest lucru ar fi putut fi foarte periculos.

„Tatăl, cel care plecase la război, nu era acelaşi cu cel care se întorsese acasă. Încercase să îl facă ; mai important, încercase să îl iubească în continuare, însă, în cele din urmă, ambele încercări se dovediseră la fel de imposibile.”

Vianne se căsătoreşte foarte tânară, după ce tatăl său o abandonează în Carriveau, un orășel din Franţa.  Isabelle este trimisă la mai multe şcoli pentru educarea tinerelor fete, însă din cauza firii sale rebele şi răzvrătite este dată afară constant. De fiecare dată se întoarce la tatăl său cu speranţa de a-i câştiga afecţiunea.

Războiul

O dată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Antoine, soţul lui Vianne trebuie să plece, ca mulţi alţi bărbaţi la război, lăsându-şi familiile în urmă,  fără a şti dacă se vor mai întoarce.  Vianne, împreună cu fiica lor,  Sophie rămân să ducă propriul lor război . Isabelle ajunge să locuiască şi ea cu ele, după ce tatăl său o trimite din Paris, pe care, nemţii  puseseră deja stăpânire, în încercarea de a o proteja. În micuţul Carriveau lucrurile era încă liniştite. În drumul său, deloc uşor, spre casa surorii sale, îl cunoaşte pe Gaetan, cel care va deveni marea sa iubire şi aliat în propriul război contra regimului nazist,  pe care Isabelle îl va purta.

Nemţii acaparează Franţa, instaurând un regim în care frica, restricţiile şi foamea devin un mod de viaţă. Dacă vara era mai uşor, iarna era de-a dreptul crunt să faci faţă frigului şi foamei.  Imaginea unei ţări sub război şi teroare, persecuţie şi abuz nu este uşor de digerat. Durerea pierderii celor dragi, deciziile riscante si urmările lor, în încercarea de a scăpa de abuzurile regimului german, măsurile acestora tot mai extreme şi greu de suportat de-a lungul războiului,  ne pun în faţă importanţa şi binecuvântarea vremurilor de pace în care  trăim.

De-a lungul cărţii, cele două surori ajung să îşi poarte propriul război. Isabelle, care mereu şi-a dorit să facă ceva care să conteze pentru a-şi servi ţara, ajunge un personaj important în cadrul rezistenţei, numită Privighetoarea. Participă la acţiuni pline de dificultate şi risc, ajutând piloţii englezi şi americani să părăsească Franţa. Devine un personaj,  pe cât de greu de găsit şi de prins, pe atât de vânat de către nemţi. Toţi cei care opuneau cea mai mică rezistenţă în faţa regimului,  erau executaţi. La rândul său, Vianne ajunge să contribuie la lupta împotriva regimului, ajutând copiii ai căror părinţi evrei erau duşi în lagărele de concentrare. Cel mai dureros moment este cel în care Rachel, prietena sa cea mai bună ajunge în aceeaşi situaţie, cu toate încercările lui Vianne de a o ajuta să fugă împreună cu cei doi copii. A fost una dintre cele mai dureroase părti ale cărţii. Să fii evreu, era un păcat. Un păcat pentru care, oameni nevinovaţi au plătit cu suferinţe crunte şi chiar cu viaţa.

Un alt personaj care îşi pune amprenta este căpitanul Beck,  un soldat german încartiruit în casa lui Vianne. Contrar comportamentului dur şi ostil al nazistilor, acesta este diferit, ajutând-o pe Vianne, ori de câte ori a putut. Am ajuns să îl simpatizez pentru comportamentul său uman şi chiar să îi regret moartea.  Dacă ar fi existat altă opţiune, mi-aş fi dorit ca el să supravieţuiască războiului şi să se reîntoarcă la familia sa.

Regăsirea –  toate  ororile pălesc însă în faţa iubirii.  Vianne şi Isabelle se regăsesc cu adevărat, ca două surori şi li se confirmă cele mai important lucru pentru ele – iubirea propriului tată care face sacrificiul suprem pentru a o salva pe Isabelle. Antoine revine acasă, găsind o soţie schimbată, însărcinată şi o fiică adolescentă, maturizată prematur. Vor avea de luptat cu anii grei care i-au ţinut departe şi care i-au schimbat. Vor reusi? Care este deznodământul acestei cărţi?

Cartea – o poveste care m-a marcat. Scrisă într-un mod în care este imposibil să nu te dea peste cap. Personajele m-au impresionat fiecare în parte prin ceea ce au făcut şi cum au reuşit să facă faţă perioadei războiului. La sfârşitul acestuia nu mai erau aceeaşi oameni.  Însă, prin oricâte suferinţe  ar fi trecut, vor lupta să regăsească tot ceea ce războiul le-a răpit.

„Rănile se vindecă. Iubirea dăinuie. Noi,  oamenii rămânem.”

Am ştiut că îmi va plăcea mult această carte, însă nu mi-am imaginat că îmi va stârni asemnea sentimente. Cu toţii avem anumite cărţi care ne rămân în suflet şi minte pentru mult timp. Privighetoarea este una dintre ele.  O carte de excepţie care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, trebuie citită pentru a i se decoperi  impactul şi adevărata valoare.  O recomand din tot sufletul. !!! Cartea poate fi achiziţionată de  aici.