Surorile din oglindă -Naomi Cyprus

Există o poveste ciudată despre o pereche de tawami care s-au întâlnit în carne şi oase într-o noapte luminată de lună. Şi-au dat seama că, în ciuda lumilor foarte diferite, amândoi trăiseră acea poveste, amândoi trecuseră prin aceeaşi bucurie şi durere.

oglinda

Din când în când, pentru a evada în lumi magice, cu personaje fantastice, aleg o poveste fantasy. De data asta, m-am oprit la Surorile din oglindă. Le cunoaştem pe Nalah şi Halan, două fete de vârste apropiate, din lumi paralele. Nalah este o fetiţă de rând din New Hadar, fiica unui sticlar, înzestrată cu puteri magice pe care, însă, nu are voie să le folosească. Magia este strict interzisă în oraş.

Halan –  viitoarea regină a Regatului Magiei, un ţinut  magic prin excelenţă,  este lipsită de orice putere, lucru nu tocmai bun pentru moştenitoarea unui regat în care magia este lege, lucru  frustrant atât pentru regele Tam, cât şi pe Halan.

„Detesta când oamenii vorbeau despre ea de parcă era un pisoi neajutorat, doar pentru că îi lipsea puterea magică! Se ridică în picioare,cu obrajii arzând, cu vocea dură şi plină de emoţie. Nu sunt… un nimeni! Am minte, mamă, pot să îmi port singură de grijă. Nu sunt defectă!”

Niciuna nu ştie despre existenţa celeilalte sau despre existenţa vreunei alte lumi până la momentul în care Halan, la propunerea unui vechi prieten de familie, Tam, pornind de  la un ciob, construieşte Oglinda Transcendentă. Mânată de dorinţa de a crea ceva măreţ, nici nu bănuieşte ce urmări va avea acest lucru, care este scopul ei, ce descoperiri va face.

„Totul a început cu un ciob de sticlă şi o provocare. Nu aveam de unde să ştiu că nu voi face doar o oglindă. Am ajutat la crearea unui alt lucru. Ceva mai bun.”

Din momentul în care Tam, împreună cu tatăl lui Halan dispar prin oglindă, aceasta începe să caute soluţii pentru a-şi salva  tatăl de cel care este  un Tam complet diferit de cel pe care Halan îl ştia din copilărie. Printre tratatele de magie ale strămoşilor săi, găseşte formula care o va ajuta să păşească prin oglinda transcendentă, într-o nouă lume. O lume în care îşi va descoperi tawami  – geamănul, în Halan – prinţesa Regatului Magiei. Descoperă că sunt identice fizic. Cum este posibil acest lucru? Cum e posibil ca între mamele lor să fie o asemănare izbitoare? Şi, de ce regele Tam este identic cu Tam-prietenul familiei lui Nalah? Cine sunt părinţii lor cu adevărat? Care este legătura dintre cele două, de ce se simt atât de conectate, când între ele stă o lume? De ce Tam a dorit ca cele două să se cunoască folosindu-se de puterile lui Halan şi ale oglinzii?

„Dintre toate lucrurile ciudate care se întâmplaseră de când Nalah sosise în Regatul Magilor, acesta era de departe cel mai ciudat”

O poveste captivantă, o luptă între lumi, între bine si rău, magie, mister, acțiune. Asemenea unui basm, ne poartă prin lumi nevăzute, ne pune imaginaţia la treabă, făcându-ne să ne întrebăm dacă lumea în care trăim, pe care o cunoaştem, este singura. Şi dacă, oglinzile de acasă ar putea deveni, deodată magice. :))

Extraordinarele circumstanţe al vieţii lui Weylyn Grey – Ruth Emmie Lang

„Născut în mijlocul viscolului, orfan, şi se pare, crescut de lupi, Weylyn Grey stârneşte o curiozitate nemăsurată din partea tuturor celor care îl întâlnesc. Oamenii spun ca odată ce Weylyn se avântură în lumea ta, ţi-ai dori să nu mai plece. Însă ce îl face să fie atât de diferit? Cum de posedă abilitatea de a transforma vieţile celorlalţi? Cum reuşeşte să găsească şi să creeze magie în orice lucru comun?”

weylyn

Povestea lui Weylyn este asemenea unui basm. O lectură atât de frumoasă, încât am dori să nu se mai sfârşească. Să rămânem cât mai mult în lumea plină de bunătate şi magie a protagonistului. Deşi viaţa nu i-a oferit prea multe bucurii, Weylyn a reuşit să îşi păstreze umanitatea şi să lase în vieţile celor care l-au cunoscut, bunătate, bucurie, dragoste şi totodată fascinaţie. La naşterea sa, deşi era vară, viscolul s-a iscat din senin. Probabil o prezicere pentru viaţa de care avea să aibă parte. Rămas orfan, alege să trăiască în pădure, unde lupii şi restul vieţuitoarelor îi devin cei mai buni prieteni. Viaţa  l-a învăţat să se descurce singur din fragedă copilărie, iar solitudinea l-a ţinut deoparte de duplicitatea şi răutăţile lumii. De aici, o naivitate înduioşătoare, dar şi tendinţa de a fi colpeşit odată ce poposea între oameni. Oscila între dorinţa de a trăi printre ei, în momentele în care se simţea singur şi cea de a se întoarce la prima sa familie – pădurea şi lupii, în momentul în care oamenii îl dezamăgeau.

– Îmi e dor de unii oameni. Nu de toată lumea, desigur…

Ceea ce îi fascina pe cei din jur la Weylyn, era magia care, odată cu apariţia lui, se manifesta sub diferite forme. Ploua din senin, ningea dintr-o dată, plantele creşteau ca din apă. Cert este că, odată ce acesta popsea în viaţa lor, prezența sa își punea amprenta, rămânând în sufletul fiecăruia un om special și magic. Unii dintre oamenii pe care i-a întâlnit în rătăcirea lui prin viață, precum  sora vitregă, Lydia şi Mary Jane, constituie legături pe care le-a păstrat, puncte de reper într-o viaţă de rătăcitor, cu toată  detaşarea lui, menită să îl ţină deoparte de zbuciumul său, de dorința sa de a nu se lega prea mult de oameni sau de un anumit loc, astfel încât să nu se mai simtă singur și fără rădăcini.

-Nu plânge de două ori pentru același lucru. Scoate tot prima oară, chair dacă este zgomotos sau răvășit. Apoi se termină.

Mi-a plăcut mult povestea lui Weylyn. O poveste de viață în care magia se îmbină cu realitatea. O poveste despre fiecare, până la urmă. Cu toții rătăcim prin viață într-un fel sau altul, oricât de înrădăcinați am crede că suntem. Nu ai cum să nu îl îndrăgești pe Weylyn, acest om magic care transmite bucurie, emoție și bunătate printre rândurile poveștii. Pentru câteva ore călătorim cu el într-o lume fantastică din care nu am mai vrea să plecăm. Și cu toate că realitatea este  prezentă: cu tristețe, frici, dureri, Weylyn deține capacitatea de a o face mai bună și mai frumoasă – așa cum doar magia are puterea să o facă.

Mi-am desfăcut degetele, iar licuriciul a plutit între copaci….La început, au fost doar câțiva , apoi o duzină, apoi sute de faruri care pluteau în sus și în jos în ceea ce părea a fi un soi de pelerinaj…

licurici-1-1
Sursa-Fabrica de gânduri

Blestemul mării – Shea Ernshaw

„Acest oraş, această mică aglomerare de case, magazine şi bărci care se agaţă de litoral, nu a scăpat niciodată de trecutul său – ceea ce s-a petrecut în urmă cu 200 de ani. Fantomele rămân. Uneori însă, trecutul este singurul lucru care menţine viu un loc.”

blestemul marii

Deşi nu citesc foarte des fantasy, Blestemul mării mi-a atras atenţia, atât prin titlu, cât şi prin coperta misterios de frumoasă. M-a dus cu gândul la Visul îşi alege visătorul şi am ştiut că îmi va plăcea.

„Ispăşirea păcatelor este lucru de durată. Oraşul rezistă, căci fără ispăşirea păcatelor, trecutul este uitat.”

Sparrow este un mic orăşel în care nu se întâmplă mare lucru. Cel puţin nu la modul normal. În urmă cu 200 de ani, trei surori – Marguerite, Aurora şi  Hazel Swan sosesc pe insulă dând peste cap viaţa bucolică a localnicilor. Cele trei surori sunt de o frumuseţe aparte, lucru care le aduce osânda. Faptul că frumuseţea lor atrăgea atenţia tuturor bărbaţilor, implicit gelozia femeilor, este pus pe seama vrăjitoriei. Iar pedeapsa pentru asta este moartea. La începutul verii cele trei surori sunt înecate. Cu pietre legate de picioare şi îmbrăcate în rochii albe. După ce vieţile le-au fost curmate cu cruzime, surorile se întorc an după an, din adâncul oceanului, să se răzbune. Ele pun stâpânire pe trupurile fetelor de pe insulă, pentru a atrage băieţii şi a le fura sufletele. 

„Născute în aceeaşi zi. Plecate spre veşnicie în aceeaşi zi.”

Personajul principal al cărţii este Penny. O fată singuratică care trăieşte împreună cu mama sa şi care are capacitatea de a le  vedea pe cele trei surori întrupate în fetele de pe insulă. Deşi stă deoparte pe perioada în care sezonul Swan începe, odată cu sosirea lui Bo pe insulă, acest lucru se schimbă. Penny trebuie să îl protejeze. Între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste ireală, fragilă. O poveste în care iubirea luptă să învingă ura, sute de ani de blestem, moartea. Va mântui iubirea şi va aduce liniştea sufletelor celor trei surori Swan?

„Odată ce ai cunoscut moartea, viaţa nu mai e la fel.”

Povestea este aidoma unui basm, despre o domniţă şi un prinţ care luptă împotriva răului pentru a trăi fericţi până la adânci bătrâneţi.  Dacă vor reuşi, trebuie să descoperiţi. O poveste despre o dragoste fantastică şi reală în acelaşi timp. Mister şi suspans. Viaţă şi moarte. Şi oceanul, stăpânul tuturor – călău şi izbăvitor. Am fost acaparată şi fermecată de acţiune, asemenea bărbaţilor din Sparrow de frumuseţea surorilor Swan. Am fost revoltată de moartea acestora. Am sperat ca ele să-și găsească, după sute de ani de zbucium, liniştea. Magia şi realitatea se împletesc captivant într-o poveste care ne prinde în mrejele sale şi pe care o recomand cu drag.

bubbles-1836457_960_720
Sursa – Pixabay

 

 

 

Visul îşi alege visătorul – Laini Taylor

„Aşa mergi mai departe. Presari râsete peste părţile întunecate. Cu cât sunt mai întunecate acele părţi, cu atât mai mult trebuie să râzi. Cu sfidare, cu abandon, dezlănţuit – cum poţi.”

20190804_213534

Visul  își alege visătorul, o minunată poveste fantasy  care m-a acaparat și vrăjit de-a dreptul. Deși citesc foarte rar acest gen, povestea lui Lazlo și a visului său mi-a plăcut foarte mult. Am citit-o plină de curiozitate și fascinație, descoperind lumi noi, ființe fantastice, dar sentimente reale.

”Numele pot fi pierdute sau uitate. Nimeni nu știa asta mai bine decât Lazlo Rătăcitul.”

Povestea lui Lazlo este cea a unui copil al nimănui, care nu își cunoaște  originile, iar numele îi era împrumutat. Găsit de mic, crește în Abația Zemonan. Un visător incurabil, știe, totuși că, unele vise sunt imposible.

”Totuși  asta era, un orfan și un Rătăcit, și, cu toate că era înclinat spre fantezie, nu își făcuse nicodată iluzii.(…)  Înțelesese, de când era numai un băiețel, că nu aveau să urmeze revelații. Nu avea să vină nimeni să îl ia acasă și nu avea să își cunoască niciodată numele adevărat.”

Este atras inexplicabil de misterul orașului Plângerea, care era mai mult un zvon și care nu fusese văzut niciodată. Însă, în mintea lui Lazlo, acesta se conturează minunat și fascinant. Își petrece timpul visând orașul, învățând limba vorbită acolo, crezând în magie și într-o lume în care simte că și-ar găsi rădăcinile. În momentul în care are ocazia să plece din Abație și descoperă Marea Bibliotecă, destinul lui Lazlo se schimbă. Crește cu nasul în cărți, studiind și scriind. Munca sa atrage atenția lui Thyon Nero – finul de aur al reginei Zosmei, alchimist care încerca să găsească formula aurului. De reușita lui depindea viitorul regatului. Dar, cu toată erudiția sa, munca lui Lazlo este cea care îi oferă formula aurului. Într-o clipă, munca lu Lazlo, toate cărțile sale, visele sale, dispar. Thyon își atinse visul, furând visul Rătăcitului.

Dar cum visul își alege visătorul, iar rădăcinile trebuie descoperite mai devreme sau mai târziu, Plângerea îl cheamă pe Lazlo acasă…Când i se oferă posibilitatea de a ajunge acolo, simte că toți anii în care a visat la ea nu au fost în zadar.

SARAI – corcitura zeilor. ”În cel de-al doilea Sabat al lunii a Douăsprăzecea, în orașul Plângerea, a căzut o fată din cer. Pielea ei era albastră, iar sângele roșu.”

Deasupra Plângerii, plutea Citadela. O clădire aparent părăsită în care, cândva, trăiseră zei. O clădire care fura lumina orașului și care le amintea locuitorilor de tirania zeilor. Visul lor era ca cineva să o mute și soarele să ajungă din nou în oraș. Iar visul celor care locuiau în citadelă, era ca nimeni să nu afle de existența lor. Erau o parte dintre copiii zeilor, cei care au scăpat de moarte. Fiecare în parte avea un dar. Cel al lui Sarai era să intre în visele celorlalți. Odată cu intrarea în visele lui Lazlo, viețile celor doi se schimbă. Dacă, până atunci Sarai nu putea fi văzută, Rătăcitul o poate vedea în vis. Uimit, fascinat de fata asta albastră care îi stârnește sentimente pe care nu le-a mai avut. La rândul său, Sarai simte aceleași lucruri. Toată singurătatea și lipsa de sens din viața celor doi, dispar. În vis, noapte după noapte mii de emoții se împletesc. Pentru cei doi și pentru cititor. Va rămâne totul în vis? Doar un vis?

Cum spuneam, povestea asta m-a vrăjit. Am descoperit, ca un copil, o lume fantastică. Cu curiozitate, teamă, emoție. Atât de frumos scris, profund. Am încercat să-mi imaginez cum ar arăta creaturile prezentate. Cum ar arăta copiii zeilor, albaștri. Mi-am imaginat Plângerea și citadela plutind deasupra. Fascinant, atât pot să spun. Nu mă așteptam ca totul să fie simțit atât de real, citind o carte fantasy. Însă, se pare, că avem nevoie cu toții  de un pic de magie și fantastic. Care să ne facă să visăm. A fost o lectură minunată, inedită și abia aștept urmarea poveștii lui Lazlo, a lui Sarai și a Plângerii.

”Dar Lazlo nu era prinț. Era zeu. Iar acesta nu era un joc pentru el. Dădu din cap spre Minya, iar spațiul în care legenda lui strângea cuvinte se mări. Fiindcă povestea lui nu se sfârșise încă.”