Visul îşi alege visătorul – Laini Taylor

„Aşa mergi mai departe. Presari râsete peste părţile întunecate. Cu cât sunt mai întunecate acele părţi, cu atât mai mult trebuie să râzi. Cu sfidare, cu abandon, dezlănţuit – cum poţi.”

20190804_213534

Visul  își alege visătorul, o minunată poveste fantasy  care m-a acaparat și vrăjit de-a dreptul. Deși citesc foarte rar acest gen, povestea lui Lazlo și a visului său mi-a plăcut foarte mult. Am citit-o plină de curiozitate și fascinație, descoperind lumi noi, ființe fantastice, dar sentimente reale.

”Numele pot fi pierdute sau uitate. Nimeni nu știa asta mai bine decât Lazlo Rătăcitul.”

Povestea lui Lazlo este cea a unui copil al nimănui, care nu își cunoaște  originile, iar numele îi era împrumutat. Găsit de mic, crește în Abația Zemonan. Un visător incurabil, știe, totuși că, unele vise sunt imposible.

”Totuși  asta era, un orfan și un Rătăcit, și, cu toate că era înclinat spre fantezie, nu își făcuse nicodată iluzii.(…)  Înțelesese, de când era numai un băiețel, că nu aveau să urmeze revelații. Nu avea să vină nimeni să îl ia acasă și nu avea să își cunoască niciodată numele adevărat.”

Este atras inexplicabil de misterul orașului Plângerea, care era mai mult un zvon și care nu fusese văzut niciodată. Însă, în mintea lui Lazlo, acesta se conturează minunat și fascinant. Își petrece timpul visând orașul, învățând limba vorbită acolo, crezând în magie și într-o lume în care simte că și-ar găsi rădăcinile. În momentul în care are ocazia să plece din Abație și descoperă Marea Bibliotecă, destinul lui Lazlo se schimbă. Crește cu nasul în cărți, studiind și scriind. Munca sa atrage atenția lui Thyon Nero – finul de aur al reginei Zosmei, alchimist care încerca să găsească formula aurului. De reușita lui depindea viitorul regatului. Dar, cu toată erudiția sa, munca lui Lazlo este cea care îi oferă formula aurului. Într-o clipă, munca lu Lazlo, toate cărțile sale, visele sale, dispar. Thyon își atinse visul, furând visul Rătăcitului.

Dar cum visul își alege visătorul, iar rădăcinile trebuie descoperite mai devreme sau mai târziu, Plângerea îl cheamă pe Lazlo acasă…Când i se oferă posibilitatea de a ajunge acolo, simte că toți anii în care a visat la ea nu au fost în zadar.

SARAI – corcitura zeilor. ”În cel de-al doilea Sabat al lunii a Douăsprăzecea, în orașul Plângerea, a căzut o fată din cer. Pielea ei era albastră, iar sângele roșu.”

Deasupra Plângerii, plutea Citadela. O clădire aparent părăsită în care, cândva, trăiseră zei. O clădire care fura lumina orașului și care le amintea locuitorilor de tirania zeilor. Visul lor era ca cineva să o mute și soarele să ajungă din nou în oraș. Iar visul celor care locuiau în citadelă, era ca nimeni să nu afle de existența lor. Erau o parte dintre copiii zeilor, cei care au scăpat de moarte. Fiecare în parte avea un dar. Cel al lui Sarai era să intre în visele celorlalți. Odată cu intrarea în visele lui Lazlo, viețile celor doi se schimbă. Dacă, până atunci Sarai nu putea fi văzută, Rătăcitul o poate vedea în vis. Uimit, fascinat de fata asta albastră care îi stârnește sentimente pe care nu le-a mai avut. La rândul său, Sarai simte aceleași lucruri. Toată singurătatea și lipsa de sens din viața celor doi, dispar. În vis, noapte după noapte mii de emoții se împletesc. Pentru cei doi și pentru cititor. Va rămâne totul în vis? Doar un vis?

Cum spuneam, povestea asta m-a vrăjit. Am descoperit ca un copil o lume fantastică. Cu curiozitate, teamă, emoție. Atât de frumos scris, profund. Am încercat să-mi imaginez cum ar arăta creaturile prezentate. Cum ar arăta copiii zeilor, albaștri. Mi-am imaginat Plângerea și citadela plutind deasupra. Fascinant, atât pot să spun. Nu mă așteptam ca totul să fie simțit atât de real, citind o carte fantasy. Însă, se pare, că avem nevoie cu toții  de un pic de magie și fantastic. Care să ne facă să visăm. A fost o lectură minunată, inedită și abia aștept urmarea poveștii lui Lazlo, a lui Sarai și a Plângerii.

”Dar Lazlo nu era prinț. Era zeu. Iar acesta nu era un joc pentru el. Dădu din cap spre Minya, iar spațiul în care legenda lui strângea cuvinte se mări. Fiindcă povestea lui nu se sfârșise încă.”

 

                                                                          

51 de gânduri despre „Visul îşi alege visătorul – Laini Taylor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s