Privighetoarea

„Acum, că mă apropii de sfârşitul vieţii, ştiu că durerea, la fel ca şi regretul, se instalează în ADN-ul nostru şi că rămâne pentru totdeauna o parte din noi”.

rossignol

Privighetoarea, Kristin Hannah este o carte care, încă din primele pagini mi-a confirmat că va fi o carte cu o mare încărcătură emoţională. Aşa a şi fost. O carte de excepţie, o carte care lasă urme şi pe care am citit-o cu un nod în stomac – m-a impresionat până la lacrimi. Însă, nici nu m-am aşteptat la altceva din partea autoarei care m-a cucerit iremediabil cu  Aleea cu licurici.

Privighetorile  – Vianne și Isabelle Rossignol

Cartea abordează povestea surorilor Vianne și Isabelle în timpul  celui  de-al doilea război mondial.  Rămase fără mamă, în grija tatălui, marcat de război şi suferinţa pierderii soţiei, incapabil de a-şi manifesta grija şi iubirea de părinte, cele două surori cresc tânjind de dorul mamei şi după  iubirea tatălui lor. Relaţia celor două este marcată de copilăria care au avut-o, dar şi de faptul că erau foarte diferite – Vianne, raţională şi prudentă, Isabelle – răzvrătită,  nonconformistă şi uneori nechibzuită, acţionând de cele mai multe ori sub imperiul sentimentelor, chiar şi în situaţii în care acest lucru ar fi putut fi foarte periculos.

„Tatăl, cel care plecase la război, nu era acelaşi cu cel care se întorsese acasă. Încercase să îl facă ; mai important, încercase să îl iubească în continuare, însă, în cele din urmă, ambele încercări se dovediseră la fel de imposibile.”

Vianne se căsătoreşte foarte tânară, după ce tatăl său o abandonează în Carriveau, un orășel din Franţa.  Isabelle este trimisă la mai multe şcoli pentru educarea tinerelor fete, însă din cauza firii sale rebele şi răzvrătite este dată afară constant. De fiecare dată se întoarce la tatăl său cu speranţa de a-i câştiga afecţiunea.

Războiul

O dată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Antoine, soţul lui Vianne trebuie să plece, ca mulţi alţi bărbaţi la război, lăsându-şi familiile în urmă,  fără a şti dacă se vor mai întoarce.  Vianne, împreună cu fiica lor,  Sophie rămân să ducă propriul lor război . Isabelle ajunge să locuiască şi ea cu ele, după ce tatăl său o trimite din Paris, pe care, nemţii  puseseră deja stăpânire, în încercarea de a o proteja. În micuţul Carriveau lucrurile era încă liniştite. În drumul său, deloc uşor, spre casa surorii sale, îl cunoaşte pe Gaetan, cel care va deveni marea sa iubire şi aliat în propriul război contra regimului nazist,  pe care Isabelle îl va purta.

Nemţii acaparează Franţa, instaurând un regim în care frica, restricţiile şi foamea devin un mod de viaţă. Dacă vara era mai uşor, iarna era de-a dreptul crunt să faci faţă frigului şi foamei.  Imaginea unei ţări sub război şi teroare, persecuţie şi abuz nu este uşor de digerat. Durerea pierderii celor dragi, deciziile riscante si urmările lor, în încercarea de a scăpa de abuzurile regimului german, măsurile acestora tot mai extreme şi greu de suportat de-a lungul războiului,  ne pun în faţă importanţa şi binecuvântarea vremurilor de pace în care  trăim.

De-a lungul cărţii, cele două surori ajung să îşi poarte propriul război. Isabelle, care mereu şi-a dorit să facă ceva care să conteze pentru a-şi servi ţara, ajunge un personaj important în cadrul rezistenţei, numită Privighetoarea. Participă la acţiuni pline de dificultate şi risc, ajutând piloţii englezi şi americani să părăsească Franţa. Devine un personaj,  pe cât de greu de găsit şi de prins, pe atât de vânat de către nemţi. Toţi cei care opuneau cea mai mică rezistenţă în faţa regimului,  erau executaţi. La rândul său, Vianne ajunge să contribuie la lupta împotriva regimului, ajutând copiii ai căror părinţi evrei erau duşi în lagărele de concentrare. Cel mai dureros moment este cel în care Rachel, prietena sa cea mai bună ajunge în aceeaşi situaţie, cu toate încercările lui Vianne de a o ajuta să fugă împreună cu cei doi copii. A fost una dintre cele mai dureroase părti ale cărţii. Să fii evreu, era un păcat. Un păcat pentru care, oameni nevinovaţi au plătit cu suferinţe crunte şi chiar cu viaţa.

Un alt personaj care îşi pune amprenta este căpitanul Beck,  un soldat german încartiruit în casa lui Vianne. Contrar comportamentului dur şi ostil al nazistilor, acesta este diferit, ajutând-o pe Vianne, ori de câte ori a putut. Am ajuns să îl simpatizez pentru comportamentul său uman şi chiar să îi regret moartea.  Dacă ar fi existat altă opţiune, mi-aş fi dorit ca el să supravieţuiască războiului şi să se reîntoarcă la familia sa.

Regăsirea –  toate  ororile pălesc însă în faţa iubirii.  Vianne şi Isabelle se regăsesc cu adevărat, ca două surori şi li se confirmă cele mai important lucru pentru ele – iubirea propriului tată care face sacrificiul suprem pentru a o salva pe Isabelle. Antoine revine acasă, găsind o soţie schimbată, însărcinată şi o fiică adolescentă, maturizată prematur. Vor avea de luptat cu anii grei care i-au ţinut departe şi care i-au schimbat. Vor reusi? Care este deznodământul acestei cărţi?

Cartea – o poveste care m-a marcat. Scrisă într-un mod în care este imposibil să nu te dea peste cap. Personajele m-au impresionat fiecare în parte prin ceea ce au făcut şi cum au reuşit să facă faţă perioadei războiului. La sfârşitul acestuia nu mai erau aceeaşi oameni.  Însă, prin oricâte suferinţe  ar fi trecut, vor lupta să regăsească tot ceea ce războiul le-a răpit.

„Rănile se vindecă. Iubirea dăinuie. Noi,  oamenii rămânem.”

Am ştiut că îmi va plăcea mult această carte, însă nu mi-am imaginat că îmi va stârni asemnea sentimente. Cu toţii avem anumite cărţi care ne rămân în suflet şi minte pentru mult timp. Privighetoarea este una dintre ele.  O carte de excepţie care nu poate fi cuprinsă în cuvinte, trebuie citită pentru a i se decoperi  impactul şi adevărata valoare.  O recomand din tot sufletul. !!! Cartea poate fi achiziţionată de  aici.

 

39 de gânduri despre „Privighetoarea

  1. Minunata prezentare, Dana! 🙂 E o carte tare frumoasa, dar… Mie mi-a luat mult din placerea lecturii faptul ca in prima parte seamana atat de mult cu Suita franceza a lui Irene Nemirovsky. Acela era un roman aproape autobiografic, neterminat, fiindca autoarea i-a fost ucisa. Adica ultima chestie pe care ar fi avut cineva dreptul sa o plagieze. 😀 Trebuie neaparat sa citesti si originalul, daca te-a impresionat copia. 🙂

    Apreciază

  2. Este una dintre preferatele mele. Un imn închinat femeilor curajoase care și-au adus contribuția la eliberarea patriei, femei ale căror fapte nu apar în cărțile de istorie dar al căror război silențios și determinat poate fi cu siguranță comparat cu cel dus în tranșee de bărbați. Remarcabil scrisă cartea asta.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s