Blestemul mării – Shea Ernshaw

„Acest oraş, această mică aglomerare de case, magazine şi bărci care se agaţă de litoral, nu a scăpat niciodată de trecutul său – ceea ce s-a petrecut în urmă cu 200 de ani. Fantomele rămân. Uneori însă, trecutul este singurul lucru care menţine viu un loc.”

blestemul marii

Deşi nu citesc foarte des fantasy, Blestemul mării mi-a atras atenţia, atât prin titlu, cât şi prin coperta misterios de frumoasă. M-a dus cu gândul la Visul îşi alege visătorul şi am ştiut că îmi va plăcea.

„Ispăşirea păcatelor este lucru de durată. Oraşul rezistă, căci fără ispăşirea păcatelor, trecutul este uitat.”

Sparrow este un mic orăşel în care nu se întâmplă mare lucru. Cel puţin nu la modul normal. În urmă cu 200 de ani, trei surori – Marguerite, Aurora şi  Hazel Swan sosesc pe insulă dând peste cap viaţa bucolică a localnicilor. Cele trei surori sunt de o frumuseţe aparte, lucru care le aduce osânda. Faptul că frumuseţea lor atrăgea atenţia tuturor bărbaţilor, implicit gelozia femeilor, este pus pe seama vrăjitoriei. Iar pedeapsa pentru asta este moartea. La începutul verii cele trei surori sunt înecate. Cu pietre legate de picioare şi îmbrăcate în rochii albe. După ce vieţile le-au fost curmate cu cruzime, surorile se întorc an după an, din adâncul oceanului, să se răzbune. Ele pun stâpânire pe trupurile fetelor de pe insulă, pentru a atrage băieţii şi a le fura sufletele. 

„Născute în aceeaşi zi. Plecate spre veşnicie în aceeaşi zi.”

Personajul principal al cărţii este Penny. O fată singuratică care trăieşte împreună cu mama sa şi care are capacitatea de a le  vedea pe cele trei surori întrupate în fetele de pe insulă. Deşi stă deoparte pe perioada în care sezonul Swan începe, odată cu sosirea lui Bo pe insulă, acest lucru se schimbă. Penny trebuie să îl protejeze. Între cei doi se înfiripă o poveste de dragoste ireală, fragilă. O poveste în care iubirea luptă să învingă ura, sute de ani de blestem, moartea. Va mântui iubirea şi va aduce liniştea sufletelor celor trei surori Swan?

„Odată ce ai cunoscut moartea, viaţa nu mai e la fel.”

Povestea este aidoma unui basm, despre o domniţă şi un prinţ care luptă împotriva răului pentru a trăi fericţi până la adânci bătrâneţi.  Dacă vor reuşi, trebuie să descoperiţi. O poveste despre o dragoste fantastică şi reală în acelaşi timp. Mister şi suspans. Viaţă şi moarte. Şi oceanul, stăpânul tuturor – călău şi izbăvitor. Am fost acaparată şi fermecată de acţiune, asemenea bărbaţilor din Sparrow de frumuseţea surorilor Swan. Am fost revoltată de moartea acestora. Am sperat ca ele să-și găsească, după sute de ani de zbucium, liniştea. Magia şi realitatea se împletesc captivant într-o poveste care ne prinde în mrejele sale şi pe care o recomand cu drag.

bubbles-1836457_960_720
Sursa – Pixabay

 

 

 

Zuleiha deschide ochii – Guzel Iahina

„Mai rău e că nu vrea să plece. Cum se face că s-a ataşat, pe măsură ce anii au trecut, de pământul ăsta aspru, neprietenos? De râul ăsta periculos, perfid, veşnic nestatornic, cu mii de culori şi mirosuri? De pădurea nemărginită, întinsă până la orizont? S-a ataşat până şi de oamenii ăştia, dracu’ să-i ia-deseori ostili, grosolani, urâţi, prost îmbrăcaţi, tânjind după casă, uneori jalnici, ciudaţi, de neînţeles.”

zuleiah

Alegerea lunii decembrie de la Târgul Cărţii a fost una în ton cu anotimpul. Am descoperit o poveste despre iarna cea mai grea – cea din sufletul omului. Zuleiha deschide ochii, dar fără a vedea altceva decât iarna nesfârşită. Zuleiha este un personaj ce impresionează. Este o tânără țărancă tătară, căsătorită de 15 ani cu Murtaza, un om morocănos și aspru. Alături de ei locuiește soacra ei, căreia îi spunea Strigoaica, o femeie matusalemică și înfricoșătoare. Datoria tinerei soții, deși eu aș numi-o slugă, și nu soție și noră, era să muncească pentru cei doi, mai ceva ca un bărbat. Ceea ce este impresionant, este stoicismul cu care Zuleiha își acceptă soarta, fără a se împotrivi și fără a tăgădui rânduiala lucrurilor, stabilită de reglui stricte, indiscutabile. De-a lungul căsniciei naște trei fete, care se prăpădesc imediat după naștere. În ciuda vieții aspre, Zuleiha reușește să-și păstreze bunătatea și capacitatea de a se conforma unui destin aspru, asemenea viscolului și frigului. Cum lupți cu o tristețe continuă, cum o faci să te lase să respiri măcar o clipă?

„Muncește, Zuleiha, muncește! Cum zicea mama? Munca gonește tristețea. Of, mamă, tristețea mea nu ascultă de zicalele tale…”

Cu toate că nu era o viață de dorit sau una ușoară, Zuleiha se resemnase și se obișnuise cu ea. Dar, chiar și viața asta nenorocită îi este dată peste cap și schimbată într-un mod violent. Noua putere sovietică și-a trimis soldații la prădat. Nenorocul face ca Zuleiha și Murtaza să îi întâlnească chiar după ce își ascunseseră grânele – oamenii erau obișnuiți să apeleze la tot felul de metode pentru a-și proteja agoniseala. Când  comandantul Armatei Roșii le-a cerut acestora să predea recolta, Murtaza a ripostat, ceea ce i-a adus moartea. Iar pe Zuleiha a aruncat-o într-o nouă viață, una necunoscută, plină de foame și de mizerie. Trecută pe lista țăranilor deschiaburiți cărora li s-a confiscat averea,  este deportată către…nicăieri. Dar și de data asta, Zuleiha își va accepta soarta și o va lua ca atare. Ce altă opțiune ar fi avut?

„Ignatov nu se gândea prea mult la soarta viitoare a celor pe care-i avea sub supraveghere. Treaba lui era să îi predea.”

Dar cui și unde? Nici măcar Ignatov, comandantul lor nu știa unde aveau să ajungă. Tot timpul erau îndrumați către alt loc. Pe drum oameni mor, alții evadează. Zuleiha află că este însărcinată. Va reuși acest copil să supraviețuiască? Îi va asculta Dumnezeu, cel care o părăsise, rugăciunea pentru viața copilului pe care îl avea în burtă? Era El cu ei, în acel tren teribil? Unde vor poposi? Dacă vor popsi vreodată. De ce Ivan Ignatov are mereu o tresărire când o privește pe Zuleiha, femeia căreia i-a ucis soțul? Și de ce se simte atât de ușurat când, dintre zeci de oameni, reușeste să salveze tătăroiaca cea mică și cu ochii mari și verzi, însărcinată pe deasupra, de la înec? Vor ajunge la liman, vor găsi un strop de speranță, de odihnă după o viață și o călătorie atât de zbuciumate?

„Și ea va simți că durerea care a umplut lumea nu a dispărut, dar a lăsat-o să respire.”

O poveste impresionantă, memorabilă. Zuleiha se dovedește a fi o forță, în pofida staturii sale. Va reuși să se adapteze la noua viață, va lupta pentru supraviețuire. Se va lupta cu îndoctrinările adânc fixate în mintea sa, dar va reuși să le învingă? Va reuși să se abandoneze complet relației tulburătoare cu Ivan? Sau păcatul o va ajunge din urmă? Vă las să descoperiți cum Zuleiha deschide ochii, după ani de zile de viață cruntă, la ea însăși. Să o descoperiți cu aceeași fascinație și tulburare cu care am descoperit-o eu. Simplă, dar totuși atât de complexă prin puterea de a se adapta și de a-și accepta soarta. Nici celelalate personaje nu sunt mai prejos. Fiecare în parte este fascinant. Tristețea ne însoțește pe tot parcursul cărții. Scriitura atât de simplă, dar atât de pătrunzătoare, răscolește. Cu atât mai mult cu cât povestea are bază reală. O carte excepțională, la fel de izbitoare precum viscolul iernii. Printre cele mai bune și impresionante cărți citite până în prezent, Zuleiha deschide ochii trebuie să ajungă în biblioteca și inima fiecăruia.

Timpul-cel mai bun prieten cu Watchshop

Când vorbim despre TIMP, o facem mereu la modul negativ: nu am timp, timpul mă presează, nu apuc să rezolv tot ce mi-am propus etc. Mereu pe fugă, nu ne bucurăm de timpul pe care îl avem  şi nu îl valorificăm în aşa fel încât să ni-l facem prieten şi nu duşman. Cum reuşim să legăm o prietenie cu timpul? Ca în orice împrejurare, aspectul şi ceea ce ne inspiră contează. Trebuie să ne placă noul nostru prieten, să ne aducă bucurie. Una e când ne verificăm telefonul ca să vedem ora, alta este când ne uităm la mână, la un ceas superb. Nu ne mai verificăm ceasul ca să măsurăm timpul, ci ca să ne bucurăm de el. Cel puţin, eu aşa fac de când am descoperit Watchshop.ro şi mi-am luat acest minunat ceas. Este un model deosebit,  stil  fashion casual, are o culoare superbă, astfel încât îl pot asorta uşor la orice ţinută. Îl port zilnic şi mă bucur de noul meu prieten –  timpul.

Timpul – un prieten de lungă durată.

Materialul ecranului este cristal mineral, catarama din alamă placată ionic, mecanism quartz. Fără dar şi poate mă voi bucura mult timp de acest ceas datorită calităţii materialelor din care este făcut. De asemenea, culoarea sa, aur roz este absolut minunată. Mă declar cucerită de acest ceas!

sekonda

Fie că doriţi să vă cumpăraţi un ceas nou, fie că vreţi să faceţi un cadou, pe Watchshop.ro găsiţi modele minunate, indiferent de preferinţe. Puteţi alege dintr-o gamă variată de modele, culori, branduri, la un preţ foarte bun. Vin ambalate frumos și cu mare grijă, însoțite de certificat de garanție. Şi nu doar atât. Mai găsim şi nişte accesorii tare drăguţe. Nu trebuie decât să faceţi o vizită pe site şi să descoperiţi tot ceea ce există în ofertă. Fiind luna în care dăruim, un ceas este un cadou foarte potrivit. Cine nu s-ar  bucura să primească în dar timpul?

ceas

Cadouri preţioase pentru femei

Tu ce ai vrea să îţi aducă Moşul? Ştiu, lista este foarte lungă, ne-am dori atâtea! Dar cum luna decembrie este o lună magică, plină de sclipire, o bijuterie ar fi alegerea perfectă.

aivrea2

Dar nu orice de bijuterie. Ci una care să ia ochii, asemenea sclipirii zăpezii. Care să facă orice femeie: şoţie, mamă, prietenă, iubită, soră să se simtă specială şi de care să nu se mai poată despărţi. Cadouri pentru EA, acea femeie specială din viaţa fiecăruia, care să îi arate cât de importantă este, găsim pe Aivrea.ro. Indiferent de alegere, lucru foarte greu, deoarece toate bijuteriile cu cristale Swarovski sunt absolut superbe, cu siguranţă va fi un cadou care va aduce multă bucurie. Idei de cadouri constând în bijuterii frumoase şi deosebite veţi găsi pe acest acest site şi nu cred că veţi putea rezista tentaţiei. Eu aş vrea să le am pe toate! Elegante, de o frumuseţe aparte, mă fac să îmi doresc să am mai multe bijuterii. Mai ales după ce am experimentat senzaţia minunată pe care mi-o oferă lănţişorul meu cu colier Blue Heart cu Swarovski. Este atât de frumos şi delicat, încât îl port zilnic. Mă face să mă simt specială, îmi place sclipirea şi delicateţea cristalelor, cum oferă eleganţă şi feminitate oricărei ţinute. O bijuterie potrivită face minuni! Pare-se că am fost taaare cuminte anul acesta de am primit un cadou atât de minunat!  Lănţisorul este placat cu aur alb rodiat, iar pandativul în formă de inimă cu cristale swarovski.

 O sclipire de cristale şi de bucurie cu bijuteriile de pe Aivrea.ro

Bineînţeles că îmi voi mai alege ceva, nu e uşor să te opreşti după ce descoperi modele minunate disponibile pe Aivrea.ro. Deja îmi imaginez şi alte bijuterii frumoase în colecţia mea. Create din materiale de calitate, autentice, cu un design superb şi, mai ales la un preţ extaordinar, vor deveni cu siguranţă bijuteriile preferate. Atât pentru colecţia proprie, cât şi pentru cadouri care vor aduce o adevărată explozie de bucurie. Produsul a venit însoţit de certificat de autenticitate şi de garanţie, ambalat tare frumos şi cu grijă.

aivrea1

Pentru iubitoarele de bijuterii deosebite, cu un design special, create din materiale preţioase şi rezistente, Aivrea.ro este alegerea perfectă. Aşa că recomand cu încredere să vizitaţi site-ul şi să  faceţi o bucurie în luna cadourilor, fie une persoane dragi, fie vouă înşivă. Să împărţim bucurie şi magie! 

V-aţi făcut planurile pentru cadourile de Crăciun? V-ar plăcea să primiţi o asemenea bijuterie?

 

 

 

 

 

Anul de graţie – Kim Ligget

„Cred că asta m-a speriat mereu cel mai mult la anul de graţie, gândul că aveam să mă pierd cumva pe mine însămi, că aveam să mă întorc o persoană cu totul diferită.”

anul de gratie

O carte care m-a surprins la modul cel mai pozitiv! O lectură inedită, captivantă. Anul de graţie este fără doar şi poate una dintre cele mai bune cărţi citite anul acesta.O poveste scrisă inteligent în care realul este îmbinat cu magicul, o lecţie despre supravieţuire, despre capacitatea de a nu-ţi pierde identitatea, minţile. Puţin probabil pe timpul anului de graţie, an din care nu toate fetele scăpau cu minţile întregi, nevătămate sau chiar în viaţă. Povestea este un amestec de genuri, tocmai pentru a crea o lume care să ne bage în ceaţă, exact ca pe fetele  ajunse în locul în care trebuiau să supravieţuiască pentru un an, pentru a se elibera de magie. În locul din care trebuiau să revină purificate, pregătite pentru viaţa de soţie, ceva le făcea să îşi piardă efectiv minţile. Fie cădeau pradă propriei magii, fie braconierilor – fiinţe magice sau nu,  puţine dintre ele reuşeau să îşi păstreze luciditatea. Mai puţin Tierney.   Ea nu crede în magie, în anul de graţie. Dar nu are libertatea de a se răzvrăti. În ţinutul Garner, nimeni nu vorbeşte despre anul de graţie, mai ales cu răzvrătire. Era considerată erezie şi pedepsită cu moartea.

În anul de graţie tot ce este mai rău în fete, iese la suprafaţă. Brusc îşi descoperă magia, anumite puteri închipuite. Tot timpul bântuite de braconieri, totul devine o luptă pentru supravieţuire. Însă cei mai de temuţi duşmani sunt chiar ele însele. Nici magia nu este mai puternică ca demonii interiori.

Anul de graţie – un basm sau realitate?

Tierney este personajul central al cărţii. Crescută ca un băiat de către tatăl său, tocmai ca să facă faţă anului de graţie-lucru pe care îl va înţelege după ce trebuie să lupte pentru supravieţuire, este singura care nu crede în magia de care trebuie să scape. Sau în anul de graţie. Sau în a fi soţie. Pe parcursul anului de graţie, în pădurea înţesată de stihii şi de moarte, descoperă libertatea, iubirea, viaţa. Încearcă să spulbere un mit, să dovedească că magia este doar un lucru în spatele căruia femeile se ascund .

„Mă întrebam uneori cum pot femeile din ţinut să ignore unele întrebări care au loc chiar în faţa lor, dar unele adevăruri sunt atât de îngrozitoare, că nu le poţi recunoaşte nici măcar faţă de tine însăţi.”

O carte în care realul și magicul se împletesc, dând viață unei povești plină de tristețe, de dramă. O luptă pe viață și pe moarte cu propria minte, cu o rânduială crudă și de neînțeles. O luptă pentru un strop de bucurie, libertate, iubire care, în anul de grație, putea fi obținută doar prin moarte. O lectură răvășitoare și impresionantă, însă de neratat.

 

Fetiţa din scrisoare -Emily Gunnis

„Fără vreo speranţă de libertate, sau de a o mai găsi vreodată pe Rose, nu mai am puterea de a merge mai departe. Dar tu, Elvira, ai şanse…..Nu-ţi fie teamă să fugi şi trăieşte-ţi viaţa cu speranţă. Caută binele în fiecare om, Elvira, şi fii bună.”

fetita

În anul 1956, an în care eticheta socială era autoritatea supremă, să rămâi însărcinată în afara căsătoriei era un lucru de neacceptat, o pată pe obrazul familiei, un păcat de neiertat. Iar fetele care păţeau asta, erau considerate o ruşine şi erau trimise la  căminul de mame St. Margaret să-şi ispăşească păcatul şi să nască discret. De asemenea, copiii le erau smulși din brațe și daţi spre adopţie. St. Margaret, sub masca milostivirii,  a credinţei şi a sprijinului, este un loc groaznic în care numai Dumnezeu nu se află. Măicuţele care se ocupau de mame şi de copii erau nişte făpturi odioase. Locul ăsta mă va bântui mult timp.

Fetiţa din scrisoare – o poveste sfâşietoare.

Firul narativ se desfăşoară pe două planuri temporale – trecut şi prezent. Deşi par poveşti diferite, ele se împletesc ușor, scoțând la iveală o poveste cruntă. Ivy ajunge la St. Margaret după ce rămâne însărcinată, iar iubitul său pare că a dispărut de pe fața pământului. Odată ajunsă acolo, orice speranță i se spulberă. Locul în care ar fi trebuit să găsească sprijin era, de fapt un loc al muncii până la epuizare, al înfometării și al pedepsei „divine” pentru păcatul comis – cel de a fi mamă. M-a îngrozit modul în care măicuțele, stareța și preotul de acolo abordau credința, divinitatea. Dar cea mai mare atrocitate la care erau supuse, era aceea de a le fi luați copiii și dați famiilor care nu puteau concepe. După scrisori sfâșietoare în care Ivy cere ajutorul iubitului său, fără niciun rezultat, aceasta se agață de fetița căreia îi va da naștere. Odată ce îi este luată, aceasta pierde lupta cu ea însăși și, după luni întregi de zbucium și suferință, decide să se elibereze de iad. Dar nu înainte de a o ajuta pe Elvira, o fetiță reîntoarsă în casa ororilor pentru că familia care o luase s-a descotorosit de ea, să fugă și să își găsească sora. Odată eliberată, Elvira, la rândul său va elibera sufletele distruse din casa ororilor.

Trecut și prezent – mai devreme sau mai târziu, totul iese la suprafață.

În 2017, Samantha care este jurnalistă, găsește printre lucrurile bunicului său scrisorile lui Ivy. Împinsă de curiozitate începe să facă cercetări, aducând la suprafață lucruri de-a dreptul cutremurătoare. Povestea este asemenea unei caracatițe – cu multe tentacule, întinse de-a lungul a 60 de ani. Sam reușește să pună totul cap la cap. Personajele sunt puse față în față cu faptele lor, au șansa de a-și găsi scuze, de a se căi – din păcate, prea târziu. Prea târziu pentru viețile distruse. Cruzimea lor este greu de imaginat. Deși pare o poveste simplă, complexitatea sa începe să ni se arate odată cu descoperirile Samanthei. Și nu este doar o poveste, sunt poveștile fiecărui personaj. Una mai cutermurătoare ca alta.

O poveste despre răul din oameni. Despre cum se poate strecura și pune stăpânire, dar și despre cum este răsplătit, mai devreme sau mai târziu. Deși voiam să descâlcesc, împreună cu Samantha toate firele, nu a fost o carte ușor de citit. Dar, în același timp, o carte scrisă impecabil. Fiecare personaj și sentiment iese dintre pagini. Modul trecerii de la trecut la prezent și invers, modul de a scoate personajele la iveală, unul câte unul, fix la momentul potrivit, suspansul bine gândit, o fac o carte pe care nu o poți lăsa din mână. Și pe care nu o poți uita.

Fă-te bine cu smochine!

Ştim despre smochine că sunt acele fructe mici, cu gust dulce, pe care adeseori le consumăm sub formă de desert. Ceea ce, poate, nu știm este că sunt și extrem de sănătoase și de benefice pentru organismul nostru. Smochinele erau fructele preferate ale reginei Egiptului, Cleopatra… iar asta spune multe.

smochine2

Aceste fructe au numeroase beneficii pentru ameliorarea unor deficienţe sau probleme ale organismului nostru, luptându-se cu:

Tensiunea arterială crescută

Consumul de smochine reduce și normalizează tensiunea arterială datorită conținutului de potasiu care este de două ori mai mare decât cel regăsit într-o banană.

Oasele fragile

Calciul din smochine este benefic pentru sănătatea oaselor și întărirea acestora. Bonus: datorită potasiului din conținut, calciul se fixează cu mai mare eficienţă în sistemul osos, fără a mai fi eliminat.

Insomniile frecvente

Smochinele conțin triptofan, cunoscut pentru acțiunea sa benefică somnului odihnitor. Dacă alegem să consumăm câteva smochine seara, garantat vom avea un somn după care ne vom trezi mult mai odihniți.

Digestia îngreunată

Pentru a spori eficienţa digestiei, latexul și fibrele din smochine sunt de mare ajutor. Acțiunea acestora contribuie la îmbunătățirea digestiei și la evitarea constipației.

Kilogramele în plus

Chiar dacă acestea sunt dulci, consumate în cantități moderate, smochinele sunt un ajutor semnificativ în procesul de slăbire sau de menținere a greutății corporale. Ca să nu mai vorbim de faptul că astâmpără pe loc pofta de dulce.

Afecțiunile pielii & pielea deshidratată

Smochinele sunt utilizate și pentru ameliorarea afecțiunilor pielii, cum ar fi eczemele sau psoriazisul. De asemenea, datorită conținutului bogat de antioxidanți, smochinele pot fi și componentele unor măști hidratante aplicate pe piele.

Și, pentru că tot suntem în sezonul rece, primiţi-ne cu o rețetă grozavă de mască pentru hidratarea tenului. Aveți nevoie de 2-3 smochine și 1-2 linguri de ulei de măsline. Se pasează smochinele și se amestecă cu uleiul, apoi se aplică pe față timp de 15 minute. Fața se clăteşte apoi cu apă călduță, imediat după simțind diferența.

Bucket Christmas list tag- 24 de lucruri de făcut până de Crăciun

Adriana şi Cătălina şi-au organizat tare frumos timpul rămas până la Crăciun, reuşind să mă facă să mă opresc şi eu asupra lucrurilor pe care vreau să le fac în preajma acestei sărbători. Cătălina este autoarea acestui tag frumos, iar Adriana mi l-a pasat şi mie-poate, poate mă face mai puţin Grinch. :))

pexels-photo-728459
Sursa – Pexeles.com
  1. Primul plan este cel de a-mi reîmprospăta ornamentele pentru brad, simbolul indiscutabil al Crăciunului ;
  2. Să văd Singur acasă  – singurul film de Crăciun pe care l-aş putea revedea cu acelaşi drag de fiecare dată;
  3.  Să am timp să fac pe tihnă toate pregătirile;
  4. Desigur, aş vrea să particip la un târg de Crăciun. De preferinţă, cel de la Viena, dar nici cel de la Sibiu nu ar fi  mai prejos;
  5. Să particip la Ignat, sunt ani buni de când nu am mai făcut-o;
  6. Să îmi cumpăr un obiect vestimentar tematic ;
  7. Să mă cuprindă spiritul Crăciunului :))  Ăsta trebuia să fie primul punct;
  8. Să citesc o carte tematică, le tot amân de vreo doi ani;
  9. Să am mai mult timp pentru mine şi cei dragi;
  10. Să am răbdare să colind magazinele în căutarea ornamentelor, cadourilor;
  11.  Să particip la manifestări cu specific, mai ales că în zona Bucovina acestea au o frumuseţe aparte;
  12. Să îmi fac un ornament de Crăciun. Ok, nu am idee cum va fi, dar ar fi o provocare;
  13. Scriind asta mă cuprinde deja spiritul Crăciunului. Ups!
  14. Să vizionez The Grinch :)) ;
  15. Să umplu casa de crenguţe de brad, globuri roşii şi îngeraşi;
  16. Să mă bucur de serile reci de sub plapuma groasă, cu ciocolată caldă şi un film de Crăciun;
  17. Să ajung măcar pentru câteva ore la rudele în vârstă care sunt singure;
  18. Să-mi pregătesc ghetuţele de Moş Nicolae. Oricât de mari am fi, în suflet mai credem în el și îl mai așteptăm (nu mă spuneți la nimeni );
  19. Să găsesc ceva în ghetuţe :)) ;
  20. Să caut printre reţetele bunicii prăjiturile pe care le pregăteam împreună când eram copil;
  21. Bineînţeles, să primesc colindători;
  22. Să fiu sănătoasă, la fel şi toţi cei dragi şi voi;
  23. Să fiu fericită, la fel şi toţi cei dragi şi voi;
  24. Să vină Moş Crăciun cu sacul plin de bucurii şi linişte, lucruri pe care vi le doresc şi vouă!

Un tag tare frumos care m-a făcut să reflectez la acestă mare sărbătoare a creștinătății, o perioadă în care ar trebui să ne axăm mai mult pe partea spirituală și mai puțin pe goana după cumpărături, curățenie, gătit. O sărbătoare care, pe lângă împodobirea bradului și casei, ar trebui să fie una a împodobirii sufletelor noastre şi ale celorlaţi cu bunătate, bucurie şi  grijă. 

Un tag minunat care poate fi preluat, cu menționarea  sursei.

pexels-photo-1602744

Sursa – Pexels.com

Mai mult ca perfectul -Aivi Dal

„A-i da unui adolescent lecții de viaţă e ca şi cum i-ai face baie unui peşte.”
Arnold H. Glasow

aivi

În perfect acord cu citatul, personajul acestor două cărţi, Mai mult ca perfectul – My Crush şi #Good vibes with,  adolescent, se simte atotcuprinzător, atotputernic, omniscient şi omniprezent. Într-un cuvânt – PERFECT. Desigur, doar este la vârsta la care lumea este la picioarele sale, nu are nevoie de sfaturi, păreri, ci doar de recunoaşterea  valorii supreme pe care o are. Cu mare drag şi amuzament am făcut o călătorie în timp, în perioada adolescenței în care autoarea ne transpune  cu mult umor și farmec. Cu toate că adolescența mea a fost cu mult diferită de cea a generațiilor de azi, nu am putut să nu mă regăsesc în multe dintre situațiile despre care personajul nostru perfect, ne povestește cu mult umor. Profesori, părinți, bunici, teme. Presiune mare! Colegi, prieteni-împărțiți pe categorii, primele iubiri stângace. Profesori și materii preferate, dar și profesorii mai puțin simpatizați și materiile „de groază”. Vremea descoperirilor, cea a trecerii de la copilărie la maturitate, tranzitată de adolescența cea complexă.

Autoarea s-a transpus de minune în pielea adolescentului de azi, unul inteligent, fără mari crize existențiale, caracteristice perioadei, într-un mod tare drăguț și plin de umor. M-am amuzat copios și mi-a făcut plăcere să mă rup de viața de om mare, pentru un timp.

De la prima vedere am fost cucerită de coperțile vesele, frumos colorate. Fiind legate între ele, le-am cuprins pe ambele în prezentare. Mi-a plăcut personajul, relația sa cu familia, modul în care a fost conturat și descris. Un jurnal de adolescent tipic, cu preocupările caracteristice vârstei, o lectură uşoară şi relaxantă numai bună pentru destindere şi voie bună.

Îi mulţumesc autoarei pentru cărticele,  arată tare bine în biblioteca mea! O lectură potrivită atât pentru adolescenţi, cât şi pentru adulţi- cei care au sau vor avea copii care trec / vor trece prin acestă perioadă a vieţii.  Cărţile au apărut la Editura Paralela 45, pot fi găsite, de asemenea pe Elefant.

25 de ani în producerea detergenților eficienți – comunicat de presă

Monica_Gradinaru1

„București, 26.11.2019. În pragul aniversării a 25 ani pe piața românească, brandul ASEVI anunță rezultatele înregistrate în anul curent și planurile de extindere.

Probabil cea mai mare categorie din piața produselor de larg consum nealimentare, cu un grad de penetrare de peste 90%, este reprezentată de detergenți. Valoarea la care a ajuns această categorie îi asigură locul 3 în topul general FMCG, după ulei și băuturile carbogazoase. Însă, dintre zecile de branduri prezente pe piață, doar câteva sunt produse pe plan local și nu importate. Iar unul dintre acestea este ASEVI, brand recunoscut în special pentru gama de detergenți pardoseli cu care și-a făcut intrarea pe piață acum aproape 25 ani, cele 3 soluții de pardoseli – Portocală, Mio, Cian – fiind apreciate datorită parfumului unic și de durată, precum și puterii de curățare și igienizare.

Pons Ro Prodcom, compania care reprezintă în România brandul ASEVI, produce întreaga gamă de produse – uz casnic și profesional – prezentă pe rafturile magazinelor tradiționale și moderne din întreaga țară. Evoluția constantă din ultimii ani duce în 2019 la o cifră de afaceri de 6,5 milioane euro, realizată cu o echipă alcătuită din 25 angajați și o rețea puternică de distribuție. Dacă creșterea continuă a valorii categoriei în care activează este de 10-15% anual, creșterea cifrei de afaceri a Pons Ro Prodcom depășește media, atingând cca 20% în 2019, menținând astfel trendul ultimilor ani.

Portofoliul companiei include soluții pentru curățat suprafețele, dezinfectanți, detergenți și  balsamuri de rufe, odorizante etc, în ultimii 3 ani – în paralel cu îmbunătățirea formulelor de produs – ambalajele produselor ASEVI trecând printr-un amplu proces de rebranding. Mai mult decât atât, calitatea net superioară a produselor a atras an de an tot mai mulți clienți, gradul de loialitate al acestora fiind net vizibil în raport cu alte branduri.

Ponderea vânzărilor în comerțul tradițional este de 55%, diferența de 45% venind din comerțul modern, produsele fiind deja listate în Cora și Metro. Începând cu luna noiembrie, Asevi este prezent și în rețeaua Kaufland iar din decembrie încolo urmează să anunțe un nou parteneriat important. În prezent, 1 din 10 produse e achiziționat de HORECA, mai exact gama profesională PONSPRO care câștigă tot mai mulți clienți B2B, cuceriți de eficienţa și parfumul unic al produselor.

ASEVI organizează promoții trimestriale la majoritatea produselor, precum și diverse acțiuni sell-out pentru creșterea vizibilității brandului la punctul de vânzare. Totodată, investește continuu în campanii de comunicare și educare, ținând legătura constant cu clienții săi prin intermediul acțiunilor integrate de marketing public relations, social media și proiecte speciale la TV. „Acum 20 ani, când am venit la Pons Ro Prodcom pe poziția de economist, nu speram să fiu eu cea care o conduce, însă eram sigură că va ajunge departe. Pe lângă spiritul viu al companiei, am fost cucerită de calitatea extraordinară a acestor produse care – într-un mod modest și fără pic de promovare – erau de departe mai bune calitativ decât branduri mult mai cunoscute. Alături de echipa mea am crezut în ele și, ușor dar sigur, ne-am creat un renume și am atras de partea noastră parteneri de afaceri și clienți loiali, care apreciază formulele noastre concentrate și parfumurile aparte. Deși plasate în categoria ‚chimicale’, produsele noastre sunt prietenoase cu mediul înconjurător fiind ecologice și biodegradabile pentru că grija pentru mediul înconjurător este una dintre valorile de bază ale companiei. Ținem și la comunitate și întoarcem anual parte din profitul nostru investind în proiecte educaționale adresate în special copiilor. De exemplu, suntem la a 3a ediție a unei campanii CSR de responsabilizare în școlile generale și liceele din România – mai exact un program de Corporate Social Responsability, prin care îi încurajăm pe elevi să înțeleagă cât de important pentru sănătatea și dezvoltarea lor este să păstreze nu doar camera de acasă curată, ci și sala de clasă în care învață sau camera de toaletă pe care o folosesc. În urma acestei campanii, școala care va fi declarată câștigătoare va primi din partea noastră cu titlu gratuit produse de curățenie pentru întreg anul 2020.” declară Monica Gradinaru, directorul adjunct Pons Ro Prodcom care conduce operațiunile pe plan local.

Fabrica actuală deținută de Pons Ro Prodcom în cartierul Berceni din București a devenit neîncăpătoare, cu toate că spațiul de producție și depozitare a fost extins în ultimii ani. Motiv pentru care compania a achiziționat anul trecut un teren  de 12.000mp în zona Pantelimon unde va construi o nouă hală de producție, ce va fi inaugurată în 2021.

De curând, compania a fost premiată de Camera de Comerț și Industrie a României, fiind clasată pe locul 1 în Topul Întreprinderilor Mici din București la categoria „Produse detergenți și produse curăţenie”.

Lansat în 1965 în sufletul Spaniei, atunci când o familie a pus bazele brandului ASEVI din dorința de a desluși toate tainele curățeniei perfecte și a parfumurilor premium persistente, numele mărcii ASEVI provine chiar de la inițialele numelor celor cinci băieți ai fondatorului firmei Pons Quimicas SL Spania. Tehnologia de fabricare folosită, laboratoarele proprii și experiența acumulată de-a lungul celor peste 50 ani garantează pe deplin calitatea acestor produse.”

www.ponsquimicas.com